comunicare, de-ale mele, drepturi, parinti, timpul, zambete

Copii, parinti si putina atentie

Cand suntem mici ne agatam cu orice ocazie de mainile parintilor nostri , de gatul lor si facem orice sa ii simtim aproape, sa le simtim caldura corpului. Se vede asta atunci cand un bebe mic , sta incolacit in jurul gatului mamei linistit. E langa mama lui, e in siguranta si cand ea nu e in preajma e mai mereu agitat. Pe masura ce trece timpul, cautam tot mai mult sa fim in preajma parintilor, sa stam intre ei in timpul unui film sau sa sarim in patul lor pe timpul noptii.  Invatam sa mergem singuri si mereu cautam mana salvatoare a mamei sau a tatalui, suntem niste mici santajisti . Deja cand incepem sa vorbim, toate intrebarile cu de ce, cum cand si cine  au un raspuns la parintii nostri. E si normal , ei sunt adultii , ar trebui sa le stie pe toate , nu ? Ajungem la scoala, ne despartim cu greu cand trebuie sa stam la ore, dar trece si asta si ne obisnuim din ce in ce mai mult cu absenta lor. Cand vine vorba de excursii , abia asteptam sa exploram noi locuri cu tata, sa ne plimbam cu mama pe camp sa culegem flori, sa ne relaxam cu totii ca o familie. Timpul trece si crestem. Devenim adolescenti cu acte in regula. Nu mai avem nevoie de sfaturile si raspunsurile parintilor nostri. Avem impresia ca stim totul si ca ei sunt depasiti. Vrem sa facem totul singuri, sa ne aruncam in jungla si sa luptam . Dar suntem inca adolescenti si totusi suntem prea mari sa mai mergem cu mama si tata la tara, sau sa mergem intr-o excursie la munte. Nu se mai poarta. Rad prietenii de noi.

Acum imi dau seama cat de mult am pierdut si cat mi-as fi dorit sa pot merge mai des cu ai mei in plimbari. Eu mergeam cu ei la tara si in liceu, nu imi era rusine, chiar imi placea sa imi petrec timpul acolo. Desigur, nu mergeam weekend de weekend, dar vedeam importanta petrecerii timpului cu ei. Cu toate ca nu eram de fiecare data fericita cand eram cu programul deja stabilit, dar nu era ultimul weekend din saptamana, aveam tot timpul din lume sa ma vad cu prietenii. 

Si timpul trece si ajungem sa ne consideram adulti, plecati din cuib, stapani pe vietile noastre . Avem joburi, avem vise, avem mai multe asteptari de la viata . Si mergem in concedii peste mari si tari , vizitam si ne aducem aminte de putinele excursii pe care le-am avut cu parintii. Si unde ne intoarcem ? La parinti. Organizam excursii si pentru ei si vrem din nou sa ii avem parteneri in mica noastra aventura. Ce s-a intamplat cu rusinea? Pai acum suntem mari, nu mai rade nimeni de noi. Dupa cum zicea si Iulia ( de la ea a pornit tot articolul asta, ii multumesc pentru inspiratie) – “Pe vremea aia era mai fain sa spui ca ai sters treptele blocului decat ca ai fost la Peles. :) ” .  Si ne dorim sa ii avem cat mai mult aproape, sa petrecem timp , sa facem lucruri frumoase pentru ei.  Am o prietena care in fiecare an isi face timp sa isi duca mama intr-o excursie.  Asta mi se pare fantastic.  Aici e vorba de cum iti imparti timpul. Nu zic sa te neglijezi pe tine, dar nici ei nu trebuie neglijati, trebuie sa existe o cale de mijloc. Asa cum ei si-au sacrificat mare parte din timpul lor cand eram mici, asa acum merita sa ne facem si noi timp pentru ei. Stiu, au darul de a intra in sufletul tau cand nu ai chef. Atunci cand vrei sa stai in casa, sa lenevesti , nu sa te plimbi cu ai tai prin magazine sau sa stai sa le repari tv-ul care nu mai vrea nicicum sa mearga . Daca stai sa te gandesti, iti ia cateva ore din viata ta sa le dai atentie, nu sa ii excluzi pentru ca sunt depasiti. Pentru ca tot la ei ne intoarcem, tot la ei mergem sa primim o imbratisare plina de dragoste si neconditionata, orice ar fi.

Partea buna stii care e ? Acum  nu ne mai este rusine sa iesim cu ei . Acum suntem adulti. 

Advertisements

10 thoughts on “Copii, parinti si putina atentie”

  1. Nu-mi era rusine sa ies cu parintii. Ba chiar eram atat de fericita, dar se intampla rar sa fie amandoi cu mine
    Pana am implinit 16-17 ani stiu ca mergeam in fiecare an la Felix. Si apoi brusc am devenit matura
    Cateodata mi-e atat de dor de acel Felix de altadata

  2. Eu am niste parinti moderni, tineri si energici. Mama are smartphone, iar tata merge zilnic la masaj. Calatoresc in fiecare an in foarte multe tari europene, se distreaza, nu sunt deloc neajutorati sau depasiti.

    1. Ce frumos! Ai tai au tinut pasul cu tehnologia, dar sunt multi parinti care deja sunt depasiti de anumite chestii .
      Mi-ar placea sa ii vad si pe ai mei calatorind, au muncit atata pana acum si ar merita cate o plimbare pe an, macar una daca nu mai multe.

  3. Am luat-o pe mama in prima excursie organizata de mine in urma cu doi ani. Am dus-o la mare in Bulgaria. Cand aa ajuns pe nisip bulgaresc era seara, eram amandoua obosite dupa un drum de 12 ore cu masina, dar ceva m-a facut sa uit de tot: privirea ei. Se uita la mare, la pescarusi si la cer asa cum ma uitam eu la 4 ani cand mama m-a dus pentru prima data la mare. Nu am cum sa descriu in cuvinte emotia si bucuria pe care am simtit-o atunci.

    P.S Imi place foarte mult articolul tau. te pup.

    1. Ma bucur ca ti-a placut articolul si scuze intarzierea raspunsului meu. Foarte frumos ce ai facut pentru mama ta 🙂

  4. Frumos articol! 🙂
    intotdeauna mi-am iubit parintii f mult si nu am simtit ca nu ma inteleg, oricum eu in adolescenta a trebuit sa-mi urmez calea si ne-am vazut in weekenduri si in vacante. si acum in fiecare an imi fac timp cateva zile, in concediu, pe care le petrec cu ei 🙂 si nu sunt sarbatori pe care sa le petrec departe de ei 🙂

    1. Multumesc Lilly.. nu a fost neaparat ca nu era intelegere , dar stii tu ca exista mereu distanta aia dintre generatii. Foarte frumos ca petreci toate sarbatorile cu ai tai , eu nu reusesc sa le fac pe toate .

  5. Cred ca fiecare adolescent a simtit macar o data ca parintii erau in plus la un eveniment, la o petrecere, intr-o excursie. Abia cand ne maturizam intelegem ca acea “rusine” era o prostie.
    Eu am plimbat-o pe mama mea de multe ori prin tara, am luat-o in multe dintre locurile in care am fost. Acum nu mai pot sa o plimb decat prin oras, de cand este in carucior. :((
    Mi-a placut mult articolul tau.

    1. Asa e Vienela, am simtit si eu de cateva ori asta. Am avut o perioada rebela, dar mi-am revenit repede:P Imi pare rau pentru mama ta, dar macar te are aproape si asta e lucru mare. Vad atatia parinti singuri si amarati ..of..
      Cat despre articol, mai am si eu sclipiri de geniu :)))))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s