baby, de-ale mele

Primele 3 luni …

… au fost o intreaga nebunie. Parea ireal ca avem un mic omulet care se agata de noi cu orice ocazie si ne-am dat seamna ca suntem singurii care il pot ajuta. Atat de mic, atat de ciudatel, nici nu stiam ce sa ii facem. Prima baita a fost tare simpatica, ambele bunici au participat si asa cum isi aminteau au reusit sa il spele pe micut. Si apoi sa ma vezi la ritualul de dupa baita, aveam ordine clare de la doctor . Ma dureau toate, dar m-am incapatanat si am reusit sa il dau cu creme, sa ii pudrez buricutul si sa am grija sa ii pun pampersul cum trebuie.  Evident ca prima data l-am pus invers si doar in spital il mai schimbasem de vreo 20 de mii de ori ( astia mici au un tranzit tare rapid) . In primele zile l-am imbracat in pijamale dragute, apoi una din bunicute m-au sfatuit sa il infas, asa cum erau infasati copiii pe vremuri. Tare bun a fost sfatul asta, a dormit piticul ataaat de bine si nici nu am mai stat sa il chinuim cu imbracatul. Asa era mult mai rapid si eficient. Bine pentru el, bine pentru noi. Win,win situation.

Emotiile ma copleseau de fiecare data cand il luam in brate si tot nu imi venea sa cred cum se schimbase viata mea.

Prima saptamana mi s-a parut cea mai grea si asta nu pentru ca nu dormea – am avut marele noroc sa fie un somnoros din cauza icterului si am reusit sa ne odihnim amandoi. Dar durerile de spate, de burta , de fund , de toot erau foarte mari, ma miscam de ziceai ca sunt Cocosatul de la Notre-Dame. Apoi parca s-au mai domolit si mi-a fost mai usor. O alta chestie ce m-a doborat psihic a fost multitudinea de oameni ce se perindau prin camera noastra. Toti erau fascinati de micutul marmotel si toti voiau sa il vada. Veneau sa il priveasca mancand, sa il vada cum il schimb, cum il intorc de pe o parte pe alta , cum ridica o manuta, cum face un sunet si cred ca ati inteles mesajul. Insa nu puteam sa ii gonesc, erau oameni dragi care doreau sa stea cat mai mult cu noi. A trecut si perioada in care ma trezeam noaptea cu unchiul lui sa il vada cum doarme :))) Si usor, usor incepeau sa se aseze toate la locul lor.

M-am obisnuit si cu noptile albe, programul lui s-a schimbat constant si nu era chiar atat de greu precum auzeam in stanga si in dreapta. Am avut intr-adevar ajutor zilnic, insa 95% faceam eu si asa simteam tot ce se intampla. O buna perioada de timp am fost izolata de lumea din afara, ieseam doar in curte si un pic pe strada si cam atat. Nu puteam pleca de acasa mai mult de o ora, era panica :)))) Citeam stirile de pe telefon, incercam sa fiu la curent cu tot si singurele subiecte de discutie erau despre copil. Dar nu eram disperata sa vorbesc numai despre asta, cel putin sper eu ca nu eram , stiu cum e sa fii fara copil si sa ti se povesteasca in continuu despre ce a mai facut micul nazdravan. Cred totusi ca trebuie sa fie o limita. Ai copil , dar asta nu inseamna ca nu mai traiesti si pentru tine , right?

Ca o concluzie, lunile astea 3 au trecut tare repede si am avut atatea de facut incat multe dintre ele nici nu mi le mai aduc aminte. Norocul meu ca exista fotografii si ca mi-am mai notat una alta pe carnetelul lui. Daca ma uit acum prin el, imi vine sa rad cat de disperata eram sa notez la ce ore il alaptam , cati pampersi schimbam , de cate ori recurgita si tot felul de detalii din astea tehnice. Parca era totul robotizat si nu apucam sa simt , sa ma bucur cu toate fiinta mea de tot ce se intampla. Au trecut si astea, ca doar timpul nu sta in loc si au urmat alte experiente, dar asta in episodul urmator 🙂 .

Advertisements

2 thoughts on “Primele 3 luni …”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s