confesiuni

My body journey- trecutul si prezentul

De mai bine de o saptamana imi tot propun sa ma trezesc dimineata devreme sa fac exercitii. M-am documentat, am citit despre alimentatie (din nou), mi-am actualizat aplicatia pe care o foloseam inainte – Nike Training (folosesc si Nike Run pentru alergare, mai bine zis o foloseam pe vremea cand eram in parc 4 seri pe saptamana) si cu mult curaj am setat si alarma de la telefon la ora 06.30. Citisem intr-un articol ca te ajuta si daca dormi in echipamentul de sport, te trezesti, te speli pe fata si te apuci de treaba. Am zis ca e prea incomod sa dorm imbracata in bustiera si colanti, asa ca am ales varianta mai usoara si langa hainele de birou pregatite pentru a doua zi mi-am pus si hainele de antrenament. Aranjate frumos pe canapea, pregatite de sudoare si munca asumata. Dar ce sa vezi, in fiecare dimineata ele tot acolo raman. Nu se ridica de pe canapea. Acum ziceti si voi – conditii au, curate sunt si ele nimic. Tot acolo raman.

Aici mai intervine si problema somnului de dimineata, cine ma cunoaste stie ca imi place sa dorm. Nu sunt a morning person si nici nu cred ca am sanse sa devin vreodata. Visam demult la o fata activa, care se trezeste dimineata, face antrenamentul, mananca micul dejun si apoi se pregateste de munca. Asa se face ca butonul de snooze imi este cel mai bun prieten dimineata. Partea cea mai funny este ca si fiul meu cel simpatic a preluat acest obicei si dimineata cand incearca tati sa ne trezeasca se loveste de acelasi raspuns: nuuu, inca 5 minute. Amandoi la unison. Ai zice ca suntem mama si fiu :))

Ideea de a face sport dimineata a fost mereu in planul meu, dar treaba e ca daca eu nu ma imbrac si nu incep sa fac efectiv ceva, hainele alea nu se vor ridica de pe canapea. Banda de alergare nu e doar suport de haine si bagaje, mai trebuie pornita. De preferat 2-3 ori pe saptamana. Cred ca i-ar placea sa o mai bag in seama ca in vremurile bune. Nu pot sa dau vina inca pe astenia de primavara, nu am sanse momentan.

Ne intoarcem un pic in timp si va povestesc de unde am inceput – in 2016 incepeam un drum lung in procesul de slabire (am luat in sarcina vreo 25 de kg, ajungand la fabuloasa greutate de 92 de kg si la 1,63 nu arata prea bine va zic) si in septembrie 2017 scriam ca sunt pe final, ajunsesem la o greutate de 60 de kg si eram tare fericita.

Buun si acum ne intoarcem in prezent, februarie 2019. Ar fi fain sa scriu: succesul a continuat si m-am mentinut, ba chiar am reusit sa fac aproape tot ce mi-am propus si am dus antrenamentele la un alt nivel.

Nu e asa. Din pacate ( pentru mine ) am mai pus niste kg inapoi si daca in 2017 si la inceput de 2018 alergam aproape in fiecare zi si imi faceam timp si pentru cateva exercitii acasa, de la jumatatea lui 2018 si pana spre final ajunsesem sa nu mai fac mai nimic. Spun mai nimic pentru ca au mai existat iesiri cu cel mic prin parc si atunci profitam si imi luam rolele. Dar nu era ca inainte. Slabiciunea mea pentru rontaieli a revenit si dulciurile si-au facut loc usor, usor in serile intunecate de toamna-iarna.

Articolul asta nu se vrea a fi unul inspirational, este doar povestea mea si chiar daca in 2018 a fost un esec, vreau sa cred ca am pierdut doar o batalie si nu tot razboiul. Scriu aici pentru mine, pentru cei care se lupta sa aiba un corp frumos, echilibrat si sanatos si pentru cei care au intampinat probleme in drumul lor. Scriu aceste randuri pentru ca mi-am propus sa fiu mai constienta de alegerile mele, de viata mea si pentru ca si esecul trebuie recunoscut si asumat. Altfel cum as putea merge mai departe? Asa ca strategia mea de acum e urmatoarea: am avut un esec, il recunosc cu sufletul deschis, ii multumesc ca a aparut in viata mea ca sa pot invata din el si il pun in cutiuta trecutului.

Deschid cutia prezentului si imi spun asa: lasa butonul de snooze si pune mana pe hainele alea de pe canapea! Nu mai plange ca te-ai ingrasat, bucura-te ca inca mai incapi in fustele de acum 2 ani! Si inca ceva: tine minte, cate putin in fiecare zi si constant, asa cum zice si Inoza ( de aici si inspiratia pentru randurile mele de astazi) in articolul ei – Unu virgula zero

Las asta aici sa o citesc diseara cand trec pe langa canapea si imi vad echipamentul de sport acolo. Maine dimineata poate ma voi simti mai curajoasa. Wish me luck!

p.s. sper ca la finalul acestui an sa pun si niste poze de before and after (de data asta pentru toata perioada 2016-2019) si cu bune si cu rele, ca asa sunt si eu: perfect in my own imperfect way si asta e chiar ok. Si mai sper ca articolul de la finalul anului sa fie acela in care scriu despre o reusita in acest drum anevoios.

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.