amintiri, comunicare, de-ale mele, iubire, mamicie

2016- Bye-bye! Rezolutii pentru noul AN

2016.  Un an minunat. Un an greu. Un an frumos, un an urat.

In terenul de tenis al globului pamantesc meciurile nu au fost pe placul publicului. Nu o sa ma apuc sa discut despre tot ce s-a intamplat anul asta rau in lume, dar nu pot sa nu reamintesc atatea nenorociri. Daca e sa tragem linie si sa ne gandim la cate intamplari nefericite au avut loc anul asta, cred ca este cel mai tampit an din ultimii pe care i-am trait. Catrastrofe naturale, atentate teroriste, catrastrofe politice, parca toate s-au adunat anul asta. Atata suferinta in jurul nostru si atata neputinta. Un an al naibii de greu. Si ca sa punem capac la toate astea, au plecat din randul nostru o gramada de oameni faini. De fiecare data cand aud la stiri moartea unei celebritati, imi spun: nu-mi vine sa cred. De parca i-am cunoscut personal si sunt parte din familia lor. Dar ma simt de parca i-as fi cunoscut personal pe toti, pentru ca mi-au marcat viata prin arta lor si atunci e normal sa simt o mica durere in suflet. Cu toata nebunia din anul asta, am observat totusi in jurul meu mai multa bunatate. Oamenii se implica din ce in ce mai mult in activitati caritabile, se implica in tot felul de actiuni menite sa ii ajute pe cei in suferinta. Si asta mi se pare grozav si imi da speranta. Speranta ca poate totusi copilul meu va mai avea o sansa sa prinda macar o bucatica de lume mai buna. Si asta ma duce cu gandul ca de anul viitor vreau sa ma implic in mai multe lucruri, sa dau mai mult lumii. Fara publicitate. Si tu daca vrei, poti. Alege-ti cauza pentru care vrei sa lupti si lupta! Sunt atatea pentru care poti lupta si sunt atatea lucruri bune pe care le poti face. Multi probabil ca deja le fac, chiar in timp ce eu stau si scriu confortabil din dormitorul meu calduros.

De ce m-am apucat tocmai acum sa fac rezolutii de nou an? Pur si simplu. Pentru ca in 2016 am invatat ca sunt mai puternica decat am crezut. Pentru ca mi-au iesit niste chestii de care nu ma credeam in stare. Si atunci am decis : in momentul in care vreau sa fac ceva, nu voi mai sta pe ganduri si voi porni la actiune. Live in the moment, altfel timpul trece pe langa tine. La fiecare sfarsit de An imi propuneam cate-o chestie care incepea cu: de la 1 ianuarie o sa … De data asta va fi un pic diferit.
Imi propun ca in noul An sa fiu mai activa social, sa ma implic mai mult in activitati extrascolare ( adica dupa munca), dar nu mai setez data de la care voi incepe sa fac asta. Atunci cand simt ca e momentul, atunci o sa ma apuc de treaba. Si toate vor veni la vremea lor, sunt convinsa.

2016 a fost totusi si un an frumos. Am strans multe amintiri alaturi de fiul meu cel nazdravan si ce bine ca am fost inspirata sa le mai scriu, ca altfel multe le-as fi uitat. E uimitor cat de multe poti sa simti per secunda si totusi nu reusesti sa tii minte toate momentele frumoase, oricat de mult te-au bucurat. Deh, memoria de elefant nu e la toata lumea :)) Daaar, e bine ca avem telefoane inteligente, atatea filmulete funny am strans incat cred ca in viitor se vor face mini stickuri pe care le vom incarca direct in memoria noastra :))) Asta cand oi avea 95 de ani. Mai e mult pana atunci. Ne concentram pe ce e acum, prezentul si avem grija ca actiunile noastre sa ne influenteze in bine viitorul.  2016 mi-a adus un tatuaj frumos pe care il voi pastra toata viata mea. Mi-e drag, sunt atat de fericita ca am avut curajul sa il fac si ma uit in fiecare zi la el. Exact ce ziceam – e important sa fie ceva care sa iti aduca un zambet pe fata atunci cand il privesti.

Am scapat de cateva kg care ma incurcau si am invatat niste lucruri importante despre felul in care mananc. Inca invat. Fac mai mult sport si asta ma face sa ma simt mult mai bine.  M-am reindragostit de iubitul meu/sotul :mrgreen: . Asta se intampla frecvent, dar parca anul asta ne-am dat seama si mai mult cat de puternici si fericiti suntem impreuna.

2016. A fost si un an urat. Un an in care mi-am dat seama cat de neputincioasa sunt in fata unor probleme destul de mari. Acolo inca e de lucrat si sper din tot sufletul sa reusesc sa vad luminita din tunelul asta lung.

Cu siguranta anul asta am mai crescut un pic, doar am schimbat si un prefix. De acum inainte sunt in clubul 30. Am crescut emotional vorbind, dar si pe scara profesionala. E bine. Tragem linie si mergem in continuare pe acelasi drum: all the way UP!

 

new-year-resolutionsSursa foto: http://www.123newyear.com/newyear-resolutions/

Si ca sa fie articolul complet, am totusi cateva rezolutii de An Nou:

  • sa petrec mai mult timp cu Mihnea – vreau sa includ in timpul meu mai multe activitati cu el.
  • sa citesc mai mult, anul trecut am bifat 2 carti ( ce-i drept si lipsa de timp ma omoara)
  • mai mult sport, am descoperit ca e un mod tare placut de a te relaxa
  • sa invat sa dorm corect
  • si cea mai mare provocare a anului va fi urmatoarea : sa incerc sa fiu “a morning person” – cine ma cunoaste, stie foarte bine ce drag mi-e somnul de dimineata, dar am descoperit ca e mai eficient sa iti incepi dimineata cu un antrenament usor- iti va da mai mult energie pentru ziua ce urmeaza.

Voi ce rezolutii aveti pentru noul An?

p.s.  Happy New YEAR! :mrgreen:  Have a great start everyone!

 

amintiri, comunicare, de-ale mele, iubire, zambete

Fat-Frumos cel mic

Dupa cum ati banuit, este vorba de iubitul meu mai mic, Mihnea. Centrul universului meu. Nu credeam ca o sa am parte de un asemenea copil – si frumos si destept si sanatos (deh,fiecare cioara isi lauda puiul).  Pana acum am fost feriti de boli, au fost raceli usoare, dar nimic grav.

In aceasta mini vacanta, am stat acasa si m-am minunat cat de repede creste si cat de multe informatii poate sa proceseze in doar jumatate de zi. E incredibil cate poate sa tina minte si eu nu sunt stare sa tin minte in ce zi suntem. E drept, el inca nu stie ce e stresul, singurele situatii stresante pentru el sunt pierderea unei jucarii favorite sau murdarirea tricoului preferat. Si ma tot uit la omuletul asta mic de langa mine cum in cateva zile poate sa creasca cat altii in cativa ani ( asa cum spunea si povestea lui Fat Frumos). O fi complexul mamei mandre, dar piticul meu e senzational. Fiecare zi cu el e o noua experienta si believe it or not, ma mai invata si el cate ceva. Asa ca pot sa stau linistita ca nu le stiu pe toate, am tot timpul din lume sa invat alaturi de Mihnea. El ma invata sa uit de griji, sa ma asez pe iarba ( covorul din living) si sa ma joc cu animalele de plus. Ma invata cum sa dau masina dintr-o camera in alta si imi arata si cum sa ma spal pe maini. Micutii astia, cum le stiu ei pe toate ca niste oameni mari 🙂

IMG-20160504-WA0003

Stau cateodata si ma gandesc, oare am fost si eu asa de minunata cand eram mica? Sunt atatea amintiri pe care le pierdem din perioada asta si unele sunt atat de frumoase incat n-ai vrea sa le lasi sa treaca. Partea frumoasa in toata treaba asta e ca avem atatea modalitati de pastrare a amintirilor. El poate nu o sa isi aduca aminte ca ma jucam pe covor cu masinutele cu el, sau cum alergam dintr-o camera in alta. Asta cel putin pana se face mai mare, eu imi aduc aminte franturi din zile de pe la varsta de 4-5 ani – dar sunt atat de putine si nici macar nu sunt sigura ca sunt intregi. In urma cu ceva timp i-am deschis o adresa de mail si mi-am promis ca o sa ii trimit mailuri cat pot de des. Articolul asta va intra ca al doilea mail trimis. Putin. Dar de maine imi fac program sa ii trimit macar 2 mailuri pe saptamana. Oare le-o citi cand o fi mare ? Ramane de vazut.

Seara linistita sa aveti!

amintiri, de-ale mele, zambete

Amintiri cusute cu ata colorata

Citind la Nina despre croitorie, am cazut un pic in butoiul cu amintiri. Intotdeauna am spus ca mi-ar fi placut sa stiu sa lucrez pe o masina de cusut. Sa imi fac eu diverse articole de imbracaminte. Desenam destul de mult cand eram mica si eram fascinata de tot ce insemna material. Acum sa nu credeti ca aveam mari veleitati de desenator artistic, niciodata nu am stat excelent la capitolul asta, dar asa cum stiam eu ma descurcam.

Imi aduc aminte din verile mele petrecute in Ardeal, de toate serile in care stateam in atelierul bunicilor mei calare pe sacii cu melana si diverse materiale si cautam materia prima pentru ceea ce urma sa fie colectia de toamna-iarna pentru papusile mele.  Aveam o traistuta din bumbac si o umpleam cu  materiale de toate culorile si toate texturile posibile si o caram peste tot cu mine. Luam si acasa si ii umpleam sufrageria mamei mele cu taieturi. O innebuneam. Dar ea stia ce inseamna sa lucrezi intr-un atelier si stia ca dezordinea poate fi si un lucru bun, asa ca ma lasa sa ma joc linistita. Stia ca urma sa strang atunci cand ma plictiseam.

Cat despre bunicii mei, pe vremea cand erau tineri si frumosi si in mare forma, erau foarte solicitati. Faceau livrari in toata tara de saltele, pilote old fashion :green: perne si tot felul de confectii in functie de ce comenzi aveau. Mi-ar fi placut sa traiesc in perioada aia sa ii vad in actiune. Cand am pus eu piciorul in acel atelier, afacerea deja era terminata. Timpul parca statuse in loc. Au lasat toate aparatele, masinile de cusut in acelasi loc, toate erau asa cum trebuie sa fie aranjate pentru a lucra la o comanda serioasa.  Pentru mine era o veselie atunci cand mi se permitea sa intru in locul sacru ( asa cum il consideram eu ) . Ma prefaceam ca lucrez la masina si ca preiau comenzi importante, era un joc atat de frumos si nici aveam nevoie de prea multe in ziua aia. Din cand in cand, mai intra bunicul meu si cosea la o curea de la saua calului , sau mai cauta prin trusa de scule ce mai avea nevoie. Acum citind la Nina despre masini de cusut, despre butoni , despre cusaturi si tivuri , chiar cred ca mi-ar fi placut sa duc mai departe traditia bunicilor mei. Din pacate , cand am ajuns eu la varsta propice pentru a incepe o afacere, era prea tarziu…

Astazi atelierul este tot in curtea bunicilor mei, majoritatea lucrurilor au ramas intacte si sunt pline de praf , insa au mai aparut si lucruri noi pe acolo. E ca si cum te-ai plimba intre trecut si prezent ( a well deserved trip down on memory lane) .