baby, comunicare, confesiuni, mamicie, Uncategorized

We are only human

Posibil ca unele randuri din urmatorul articol sa reflecte nervii pe care i-am avut in ultima vreme. Dar e un articol despre frustrari, suparari si nervi si tot ce mai vreti voi. Sunt normale, sunt parte din viata noastra de zi cu zi si mai ales din vremurile stresante pe care le traim.

Vrem sa acceptam sau nu, am ajuns sa fim generatia omului stresat. Fie ca acest stres vine de la munca sau din viata personala, el se infiltreaza din ce in ce mai mult in sufletele noastre si ne fac viata mai grea. Din fericire, putem sa luptam si sa il doboram. Iar daca mai ai norocul sa te intampine acasa un copil dragalas care atunci cand iti zambeste te face sa uiti de toate problemele, atunci o parte din bataliile tale cu stresul sunt ca si castigate. Dar ce te faci atunci cand ajungi acasa si bucatica aia de om nu mai are puterea sa te lumineze. E uman. Tipa, strica, tranteste, alearga de nebun prin casa. Nu e atent la tine, nu te asculta si nimic din ce incerci nu functioneaza.

2c13d20a9295bd60ab984d56e0158702-1

Asa ca spun tare, clar si raspicat: DA! Copilul meu are nervi. DA! Copilul meu are frustrari. DA! Are excese de furie si momente in care nu poti sa il scoti din ale lui orice ai face. Nu ma ascund dupa fusta nimanui si nici nu declar mandra ca am cel mai cuminte copil din lume. Nu e nici cel mai mancacios, nu se comporta mereu frumos, nu are bunele maniere puse bine la punct, nu are chef sa dea buna ziua mereu sau sa zica poezii la comanda. Si astea sunt lucruri absolut normale. Are aproape 3 ani si creste. Se dezvolta, incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea asta, ii este greu sa faca diferenta intre rau si bine. Stie ca a facut prostii, dar imediat dupa, rade si se mandreste cu ce a facut. Nu il scuzam cu sintagma: e copil, n-ai ce-i face. Incercam sa intelegem de ce a ajuns sa reactioneze asa si daca mai avem un pic de rabdare in noi incercam sa ii explicam cum ar trebui sa procedeze. Nu poti sa ii controlezi reactiile, dar poti controla actiunile care duc la reactiile urate. Pana la urma 80% din ceea ce facem se reflecta in actiunile lui de zi cu zi. Nu degeaba se spune ca mintea lor e ca un burete. Absoarbe toata informatia. Si raul si binele. Noi trebuie sa ii invatam cum sa faca diferenta. Inainte sa il am pe Mihnea, cand vedeam in magazine scene de groaza cu pitici care urlau si se tranteau pe jos, imi spuneam ca daca voi ajunge sa am un copil, la mine nu se va intampla asta. Ei bine dragilor, s-a intamplat. :mrgreen: Ce-am facut? L-am luat pe sus si l-am scos din magazin. Am considerat ca asa il calmez, luandu-l din zona care ii crea agitatia. In alte dati am incercat sa ii explic frumos cum ca nu trebuie sa tipam, nu e frumos sa alergam si sa trantim marfa din rafturi. Fara niciun rezultat. Asa ca am actionat din instinct de fiecare data. Au fost momente in care nu am mai suportat si am tipat. Nu-mi place ca trebuie sa tip la el, nu-mi place ca il fac sa planga. Asa am simtit in momentul ala ca trebuie sa fac. Ce m-a ajutat si mai mult in momentele astea de furie? Sa nu mai bag in seama lumea din jur. Da, e deranjant sa iti urle in creieri un copil. Nu esti obligat sa suporti plansetele unui bebelus. Dar mai inainte de toate, te poti gandi ca asa se exprima cei mici. Asa stiu ei. Inca nu au forta sa tina totul in ei asa cum o facem noi ca si adulti. Asa ca lucrez la un exercitiu tare important: ignor tot ce e in jur. Ignor privirile care ma judeca, ignor sfaturile binevoitoare ( apreciez, dar nu ma ajuta in momentele alea). Sunt atenta numai la el si singurul meu scop e sa il ajut sa treaca peste momentul ala urat. Asa cum e deranjant sa auzi urletele unui copil de 3 ani ( de exemplu), la fel de deranjant e sa auzi si urletele unui adult care nu e multumit de pretul de la raft si s-a gandit el sa tipe la casierita in loc sa mearga direct la manager. Exemplele pot continua. Incerc sa fiu rabdatoare si nu sunt nebuna sa las copilul sa tipe jumatate de ora in magazin. Si chiar daca aleg sa ignor reactiile celor din jur, tin cont totusi ca nimeni nu este obligat treaca prin ce trec eu sau sa aiba parte de un stres nedorit. Bunul simt nu il las deoparte atunci cand aleg sa nu fiu atenta la oamenii din jur. Asa ca, daca vad ca nu se opreste si tantrumul va fi unul de durata, il scot din locul in care ne aflam in momentul ala. Si trece. Uneori mai greu, alteori mai usor.

f61f07c5f716c8e91eae5a3d85c5e2bb

De multe ori ma intreb daca e bine ce fac, daca am procedat asa cum trebuie sau daca l-am distrus pe viata si va avea nevoie de terapie in anii adolescentei. Tot ce pot sa fac e sa sper ca voi invata cum sa comunic mai bine si mai frumos cu el si ca voi reusi sa il invat cum sa fie un om bun. Sunt multe lucruri la care trebuie sa lucram, dar sunt convinsa ca vom reusi.

Inca invat. El invata cu mine. Eu invat despre lumea lui, el despre a mea si undeva la mijloc sunt sigura ca ne vom intalni. Sunt mama lui Mihnea si declar ca am un copil energic, rasfatat si agitat. Dar mai declar si ca e cel mai dulce copil care ne invata sa iubim din ce in ce mai mult in fiecare zi. ūüėÜ

p.s. Pana la urma si nervii astia sunt buni la ceva, eliminam emotiile negative din noi, right? 

Advertisements
baby, comunicare, de-ale mele, relaxare

Back

Am inceput sa scriu pe blog in 2009, “impinsa” de dorinta de a avea ceva de spus, de a-mi pune gandurile pe o altfel de hartie. La momentul respectiv, faceam parte dintr-un grup numit Gunoierii – acolo am cunoscut cativa oameni foarte faini, cu putini mai tin legatura, poate si pentru ca nu m-am implicat mai mult, poate pentru ca am fost timida cand puteam sa fiu mai sigura pe mine. Dar nu la asta vreau sa ajung. Am scris acum cateva zile ca am schimbat adresa blogului in https://marmotaa.wordpress.com/– am pastrat in link si “marmo” pentru ca nickname-ul asta e o parte din mine si va fi mereu. Am pus Cornelia pentru ca asta e numele meu, simplu.¬†Aveam nevoia de un fresh start, chiar daca platforma e aceeasi, chiar daca am pastrat si articolele blogului de pe vechea adresa, pana la urma viitorul se construieste pe bazele trecutului, nu-i asa?

Si fiindca am adus aminte de trecut, o sa va povestesc pe scurt ce am facut pana acum. Am scris foarte putin de cand a venit cel mic in viata noastra. Am intrat asa intr-o rutina, m-am ocupat de viata in noua postura: cea de mamica. Si am inceput sa vorbesc intruna despre bebelusi, despre ce a mai facut minunea de langa mine si oriunde ma duceam imi era gandul la el si tot ce mi se intampla declansa o amintire cu al meu copilas. Pe scurt, am facut ce fac toate femeile cand au un copil: devin mamici cu acte in regula. Si nu e nimic rau in asta, nu e nimic gresit, oricat ti-ar spune unii ca te-ai schimbat, ca nu mai stii sa vorbesti de altceva, ca exista si viata dupa copil. Da, exista viata dupa copil, dar hai sa fim seriosi, tot ce se intampla dupa nu va mai fi la fel ca viata ta dinaintea acestui piticot. Si da, o sa te trezesti ca vorbesti intruna despre el/ea, dar asta nu inseamna ca asa va fi mereu de acum incolo. E normal sa vrei sa imparti chestiile astea cu cei din jurul tau, doar traiesti o bucurie enorma, nu? Am inteles intr-un final ca timpul meu nu va mai fi la fel si va trebui sa devin mai productiva daca vreau sa fac si altceva pe langa chestiile de casa si mamicesti. Ma tot incapatanam si lasam cititul, scrisul pe blog, desenatul ( va povestesc despre asta intr-un alt articol, am descoperit o adevarata oaza de relaxare prin desenat) si multe altele pentru momentul acela perfect cand lumina soarelui bate nu prea tare, cand pot sa imi fac o cafea aromata, cand e liniste in casa, cand pot sa stau chill pe canapea fara sa ma ridic din 10 in 10 min ca nu are loc de mine piticotul. Mai pe scurt- amanam pentru ora aia in care ma simteam inspirata si cu chef. Acum am inteles, aceste momente sunt rare si trebuie sa profit la maxim de orice portita ce se iveste. Ultima oara cand am facut asta a durat jumatate de ora, dar am fost atat de linistita dupa aceea incat aveam impresia ca citisem 3 carti si eu abia reusisem sa parcurg cateva zeci de pagini.

Am fost foarte incantata ca dupa atata timp, tot mai asteptau cativa oameni sa ma vada scriind ( nu ca sunt vreun talent de Pulitzer) , dar asta mi-a dat si mai multa incredere in mine si tare mi-e drag sa impartasesc cateva din emotiile mele zilnice cu voi.

Have a good feeling about this fresh start ! :mrgreen:

adunate, baby, de-ale mele

Colaj de ganduri

A trecut o saptamana in care as fi vrut sa scriu aproape zilnic… Am mai multe¬† schite incepute si fiecare are o idee diferita , mi-ar fi placut sa am timp sa le continui pe toate . La unele poate ma opream dupa primele randuri, mi se intampla¬† sa raman in pana de inspiratie ( ma apuc , am chef si trebuie sa ma opresc sa fac cu totul altceva si atunci imi pierd ideea). Am mai spus , nu sunt scriitoare profesionista , nu-s bloggerita de profil, aici imi astern gandurile, bucuriile¬† asa cum stiu eu mai bine. Asa ca astazi am un fel de articol colaj.¬† Here it goes.

Luni, 15 iunie – a mai trecut un weekend, inca o saptamana din iunie. Sunt un pic obosita , dar ma mentin. Micul marmotel nu a vrut sa doarma si m-a alergat toata noaptea prin pat .Ne-am distrat, dupa care ne-am certat si la final ne-am impacat . El a adormit, eu am stat cu ochii pe pereti. Luni nu e ziua mea cea mai buna, asta-i clar.

Marti, 16 iunie – azi vreau sa scriu despre machiatul la volan. In spatele meu , la semafor o domnita se machia de zor in oglinda retrovizoare. Cat am stationat, m-am holbat la ea , eram curioasa unde a ramas cu machiajul. Am ajuns la concluzia ca plecase de acasa naturala 100% . Cand s-a pus lumea in miscare, ea conducea si se farda . Ma tot uitam si ma gandeam ca uite asa se intampla accidentele. Mi-era mila de Audi ala rosu nou-nout, ar fi fost pacat sa il vad lovit. Si tot in aceasta nota, parca astazi au fost cele 3 ceasuri rele petrecute intr-un timp fulger de 15 min. Am dat peste toti ametitii in trafic, unul mai molcom si mai “tantalauc” decat altul. Dar nu mai scriu despre trafic, asa se circula in Bucuresti si trebuie sa nu ma mai agit .

zen

 

sursa foto: Pinterest

Miercuri,17 iunie – stiu ca nu e o mare noutate, se pare ca toata lumea face asta nowadays, dar i-am facut lui Mihnea prima adresa de mail. Ii voi scrie mailuri cum imi va permite timpul si cand va fi momentul potrivit ii voi da parola. Mi se pare o chestie tare draguta ,peste ani si ani va vedea ce i-am scris si cred ca va fi o surpriza frumoasa, sau cel putin asa sper. Ma tot gandesc la chestii de genul pentru cand o fi el mai mare , sa am ce sa ii arat. Poze, albume , schite scurte, ganduri bune, ganduri rele ( vreau sa stie ca am avut si stari mai aiurea si ca nu a fost totul chiar zen mereu , cred ca e ca important sa ii transmit totul asa cum s-a petrecut) .

Joi, 18 iunie – ” It’s all about the babies…” asa incepea schita , insa nu am mai continuat-o. As fi vrut probabil sa scriu despre cat a crescut natalitatea la noi si de cat curaj au unii sa faca si al doilea copil. Daca ma intrebi acum cand mai fac unul ( nu ai fi singura persoana, asta-i clar ) , spun ca deocamdata e de ajuns si ca nu stiu cum reusesc altii. Ma uit la prietenii nostri, tocmai au primit un nou membru in familie – a doua fetita. Diferenta intre copile este de 2 ani si chiar daca cea mai mare se descurca singura in multe situatii, tot e greu, foooarte greu. Cea mare vrea sa vada ce face bebelusa , incepe si o mica gelozie, distractie ,ce sa mai..

sursa foto:designdrizzle.com

Vineri,19 iunie – Vine iar weekendul, ce naiba mai facem zilele astea 2 ? Pai ne distram. Weekendul trecut am fost la o mini ferma , “La Tzara” se numeste locul si e la vreo 30 de km de Bucuresti.¬† Am fost un pic dezamagita pentru ca la cum arata site-ul ma asteptam la o experienta mult mai faina. Dar asa cum spune si numele, la tara e ca la tara, n-ai ce sa-i faci. Ne-am plimbat , am vazut animalutele si ne-am intors spre casa. Daca va ganditi sa mergeti acolo si e o zi insorita, va sfatuiesc sa va luati toate protectiile necesare , nu prea sunt copaci si acolo unde mai gasesti un pic de umbra ,nu e de stat foarte mult. Cu alte cuvinte, e un loc numai bun pentru maxim 2-3 ore . Am mai gasit vreo doua locuri asemanatoare si am vrea sa le vizitam , macar asa mai iesim din nebunia de oras.

Cam asta fu in linii mari saptamana mea de articole. Vedem ce imi rezerva saptamana asta si ne regrupam fortele pentru un alt weekend in care nu stim ce activitati sa mai intreprindem . We will see :mrgreen:

 

baby, calatorii, mamicie, plimbari

Prima calatorie cu avionul

Nu pentru noi , ci pentru micul marmotel. Desi marturisesc sincer ca am simtit zborurile astea ca si cum ar fi fost pentru prima data. Aveam emotii, nu stiam cum se va comporta. Am fost de atatea ori pe avion in care calatoreau parinti cu  bebelusi , pitici mai mici care plangeau tot zborul si nu era tocmai confortabil. La un moment dat nu mai auzeai sunetele acelea stresante, incercai sa le ignori si dupa 5 minute iti dadeai seama ca micutul plangea in continuare.

0d05684c15ae1c0c289e724ed9f63b97

E normal, sunt speriati, sunt scosi din zona lor de confort. Cunosc oameni in toata firea care se pierd cand vine vorba de zburat. Am prieteni care isi iau calmante la ei, unii au pachetele de guma pregatite ( ajuta la decolare si aterizare sa mesteci guma – si noi suntem mereu echipati ) , iar altii pur si simplu isi seteaza mintea in alta parte – nu poti discuta cu ei pe toata durata zborului, asa se programeaza ca sa treaca cu bine de experienta asta . Zilnic in lumea astea zboara milioane si milioane de oameni si se spune ca este cel mai safe mod de a calatori . Insa pe langa toate emotiile pe care le ai, se mai adauga si stirile recente cu prabusiri accidentale sau nu, atentate si tot felul de probleme aviatice si uite asa te gandesti de 2-3 ori inainte sa iti rezervi un bilet .

Cu toate astea ne-am luat inima in dinti si am luat bilete catre Malmo, Suedia ( calatorie programata cu prietenii nostrii de acolo inca de pe cand Mihnea era cat o lingura :mrgreen: ) . Pana aici toate bune si frumoase. Am mai povestit eu  la un moment dat ca urasc sa fac bagaje , mai ales cand plec cu avionul . Mi se pare ca sunt tare limitata si nu imi pot permite sa imi iau si 2-3 chestii de back up ( ma refer la imbracaminte ). Trebuie sa fiu foarte hotarata si sa impachetez frumos si sa ma incadrez si in limita de kg. Am reusit sa pun totul in bagaje si am terminat chiar mai devreme decat programasem . Dimineata devreme ne-am prezentat la aeroport cu una bucata copil mic de 1 an si 5 luni , care era tare zambaret si nu dadea semne de razvratire.

Daca pleci cu un copil mic trebuie sa stii cateva chestii :

  • ¬†la majoritatea companiilor , ai voie sa iei cu tine gratis un carucior mic tip umbrela , trebuie doar sa fii atent sa il inregistrezi cand predai bagajul de cala . Noi am zburat cu Wizz si nu a fost nicio problema.
  • ¬†ai voie sa iei cu tine in bagajul de mana o sticla de lichid ( lapte, apa, suc ) daca este pentru cel mic¬†
  • vei plati o taxa de bebelus , nu este pretul unui bilet intreg si poti calatori cu el asa pana la varsta de 2 ani. ( variaza in functie de companii)
  • ¬†bebelusul va sta in bratele tale si vei avea prinsa de centura ta una mai mica ( pe masura celui mic)¬†
  • ¬†la Wizz Air ai prioritate la imbarcare , daca stiam asta cand am plecat din Bucuresti , nu ne mai chinuiam atat ¬†( am ajuns printre ultimii si ne-am gasit cu greu locuri unul langa altul ) .
  • nu mai e ca atunci cand calatoresti in 2 si ajungi cu o ora inainte la aeroport. Acum trebuie sa ai grija sa ajungi cu cel putin 1 ora jumatate ¬†inainte ca sa ai timp destul in cazul care este aglomerat ( nu stii niciodata ce se poate intampla).
  • ¬†e bine sa ai la tine jucaria lui preferata sau o carticica, poate chiar niste cantecele ce ii plac mai mult , ajuta la linistire si face ca timpul sa treaca mult mai repede ( aici depinde de fiecare copil in parte , cheia e sa gasesti modalitatea cea mai buna de a-l face sa se simta confortabil in noul mediu) .

 

In final, pot sa spun ca a fost mult mai ok decat ma asteptam. Eram pregatita psihic pentru plansete, urlete si tot felul de scheme groaznice. Nu a fost cazul. La plecarea din Bucuresti , speriat de stewardesa care i-a cuplat centura, a inceput sa planga si sa traga de ea. Nu voia nicicum sa stea cu centura prinsa. Deja ma treceau toate apele si ma gandeam la ce e mai rau. Insa imediat ce avionul s-a ridicat de la sol, s-a linistit si Mihnea. A adormit si de atunci am putut sa ne relaxam¬†¬†si noi. S-a trezit pe la jumatatea drumului si a fost foarte vesel si receptiv la tot ce ii explicam . Pfew! Un punct bifat. ¬†La intoarcere totul a fost mult mai usor, nu a plans deloc, nici macar la decolare , ba mai mult de atat a dormit tot drumul. Fericire maxima! Asa sa tot zburam ūüôā Si cu siguranta ne vom mai aventura , avem atatea orase noi de vizitat. Curaj avem , guma cumparam , iar copilul este fericit acolo unde esti si tu fericit . Atata timp cat tu vei fi calm si el se va simti bine ūüôā ¬†It’s that simple si merge in 99% din cazuri. In alea 1% cazuri de urlete intense, te inarmezi cu rabdare si incerci sa nu te panichezi prea tare¬†¬†:mrgreen:

4aff17cd917d8316e9b99995e74cb6ca

 

 Surse foto: Pinterest

 

 

baby, de-ale mele, mamicie, relaxare

Lasa-l sa respire !

teddy_bear_relax

 

Creste-ti copilul asa cum simti ! Bazeaza-te pe instinctul tau cat mai mult. Sigur, poate nu de fiecare data vei lua decizia corecta, insa vestea buna e ca nu poti face atat de mult rau incat sa nu poti remedia…Poti modela multe daca le faci din timp ( de aia exista atatea carti si surse bune din care te poti inspira ) .

Lasa-i spatiu , lasa-i libertatea de care are nevoie , va avea tot timpul din lume sa se simta constrans cand va fi mare :mrgreen: Poate nu va reusi din prima sa introduca cubul in forma, dar lasa-l sa incerce de mai multe ori. Nu va nimeri sa puna cerculetele in ordine, dar va adora sa incerce pana reuseste. Si ca adult reusita prin forte proprii este muuult mai savurata decat atunci cand ai asistenta.

Astia mici sunt tare curiosi si adora sa descopere tot felul de lucruri noi. Cu Mihnea incerc sa fiu cat se poate de relaxata si il las sa incerce sa se descurce singur si abia apoi cand vad ca nu reuseste defel ii arat cum trebuie sa procedeze. Si prinde tare repede ce are de facut.

Si ca tot veni vorba de spatiu si atunci cand cade si se loveste , incerc pe cat posibil sa nu sar . Am vorbit cu cei din familie si le-am spus ca atunci cand mai pica si nu se loveste sau il vedem ca nu zice nimic, il lasam in pace ( merge foarte bine pentru varsta lui, insa se impiedica si cade in tot felul de pozitii, peste mobila, peste jucarii si asmd) . Daca il vedem ca a dat un cap de usa si plange de mama focului  ( si e plansul real de durere, nu ala de teatru ) , atunci da ..mergem la el si il linistim. Trebuie sa stie ca suntem alaturi de el daca are nevoie, dar nu vrem sa il invatam dependent de noi . Nu imi aduc aminte sa fi fost cocolosita de mama si am iesit tare bine, ma descurc de una singura daca e cazul.

E bine sa ii incurajam sa fie independenti, sa le cream mediul propice pentru o dezvoltare frumoasa si cat mai relaxata. Stresul in zilele noastre face tot mai multe victime si din pacate nu avem doua/trei sau mai multe vieti la dispozitie pentru a ne bucura de toate evenimentele . Asa ca , incercam pe cat posibil sa nu ne stresam si sa nu stresam copilul cu practici inutile pentru ca ” asa trebuie” sau pentru ca ” asa e bine si asa au facut si altii la randul lor “ . ¬†E adevarat ca unele lucruri trebuie facute si aici ma refer la un program pentru cei mici , pentru ca ei au nevoie de o rutina, se simt in siguranta atunci cand stiu ca dimineata mananca micul dejun, apoi vine somnicul ( sau plimbarea, dupa fiecare caz) , pranz , plimbare in parc si apoi un alt binemeritat somn. Programele variaza in functie de copii , varste si diversi factori. Asadar, sunt cateva lucruri care intr-adevar trebuie facute pentru cel mic, insa pe partea creativitatii, a jocului si dezvoltarea independentei e indicat sa existe cat mai mult spatiu si cat mai putine limitari . In joaca , totul e posibil si e frumos sa ii lasi sa isi creeze propriul joc atata vreme cat nu intervine violenta . Desigur, pe subiectul asta se poate discuta foarte mult, insa ideea de baza e : lasati-i sa respire , vor fi mai relaxati si mai receptivi .

Then again, inca invat pe partea asta cu mamicia, asa ca e posibil sa nu le stiu chiar pe toate :mrgreen:

 

Sursa imagine : Google Images

 

adunate, baby, citit, de-ale mele

Scurte de joi

Ma umplu de energie si mai multa cand vad soarele asta afara. Drumul spre munca parca e mai usor , nu ma mai agit atat de mult sa ajung intr-un timp record , pur si simplu admir cladirile ce se scalda in razele soarelui de dimineata. Asa mai vad si eu una alta, detalii pe care inainte nu le observam poate .

Si cu cat se incalzeste mai tare cu atat ne indarjim sa facem planuri de plimbare . Vrem sa bifam :

– Muzeul Satului ;

– Ferma animalelor ( gradina zoologica m-a intristat data trecuta, astept sa ajungem prin vreo tara straina sa vizitam una adevarata :mrgreen: ) ;

– vizita la mama acasa , sa ne plimbam prin padure , pe camp ;

-Muzeul Antipa– pe asta putem sa il vedem si cand e urat afara , macar nu stam in casa si nu ne plictisim ;

– parcuri cat mai multe – au amenajat tare frumos cei din sectorul 3 parcul Titan – se merita te plimbi pe acolo atunci cand nu e asa aglomerat ;

Sugestii de activitati in aer liber primim cu drag, deocamdata asta avem in gand.

Acum ca am rezolvat cu plimbarile , va zic ce mai citesc in ultimul timp cand mai prind o clipa libera . Pe langa Playful Parenting si inca o carte de mamicie pe care le-am inceput de ceva vreme, mai reusesc sa citesc si din blogurile mele preferate . Cu liniuta si de la capat, aveti ultimele articole citite de mine , bune de savurat la o cafea aromata :

РHapi ca de obicei cu un articol interesant pe Ralix : http://ralix.ro/pe-aripile-orgasmului/

РOana Kovacs ne scrie un articol tare fain despre agitatia din jurul varstei- http://oanakovacs.com/care-treaba-varsta/ 

-Si cat tot veni vorba de varsta, Nina are cateva idei tare bune de discutat pe linia asta –¬†http://www.toane.ro/2015/03/am-42-de-ani-si-sunt-bine-cu-mine/ — bonus , mustrare deschisa catre Mihaela Radulescu

– pt mamici , aruncati un ochi si la Dana Rogoz –http://danarogoz.one.ro/mama-stie-reteta-cresterii-sanatoase/ — ¬†a participat la o conferinta tare interesanta despre alimentatia celor mici .

Asadar am inceput cu sexul, apoi am trecut la dilemele varstei , putina picanterie cu un scandal si la final despre bebei si mancarica Рmeniul perfect pentru o zi  ca asta :mrgreen:

 

 

 

 

 

 

baby, de-ale mele

Din ale mamiciei

Cum stii ca faci totul bine ? Cum stii ca ii dai educatia de care are nevoie pentru a deveni un om bun ? Pe vremea parintilor mei , nu era atat de multa informatie la indemana. Internetul, cartile si orice alte surse de informatie erau destul de limitate si foarte multe se bazau pe experientele prietenilor sau a bunicilor. Si in ziua de azi , multe din practici le preluam de la parinti si bunici pentru ca sunt inca valabile. Insa evoluam , procedurile se dezvolta, informatia urla peste tot, important e sa stii cum filtrezi. Sute, mii de intrebari sunt zilnic adresate motoarelor de cautare ( astazi tinand loc de doctor, psiholog, magazin si aproape tot ce iti mai doresti ). E comod , e simplu. Dar poate nu e tocmai intotdeauna indicat sa te increzi in ceea ce gasesti in presa online sau cea tiparita. Uneori e de ajuns sa ai incredere in instinctul tau, e bun si ti-a fost de ajutor de mai multe ori, de ce nu ar fi la fel de util acum ? Doar pentru ca ai un copil langa tine ? Da, depinde de tine in totalitate piticotul si tocmai de aceea trebuie sa ai si mai multa incredere in puterile tale.Pentru ca atunci cand nu vei avea la indemana Google, parinti sau pe oricine altcineva apropiat tie , va trebui sa iei o hotarare si va trebui sa fii ferm si sa crezi in tine.

Stau de multe ori si analizez micutul om de numai 1 an si 2 luni . Ma uit la orice miscare, ii urmaresc orice reactie si ma gandesc daca nu cumva am facut eu ceva sau am zis ceva ce l-a determinat sa aiba reactia aia urata. SI apoi ma linistesc si imi dau seama ca asa sunt copiii uneori : acum rad, acum plang si peste inca 5 minute urla si se dau cu fundu de pamant. Ei vin in lumea noastra complet debusolati si rabdarea e cuvantul cheie pe care trebuie sa il stie orice parinte. Nu e usor, nu e perfect, dar e a naibii de frumos.

Asa ca uneori stai si relaxeaza-te, razi de mersul ala cracanat si de bolboroselile fara noima – iti va fi dor mai tarziu de ele.

mama-papa-loves-me

sursa foto: Google