amintiri, comunicare, de-ale mele, iubire, mamicie

2016- Bye-bye! Rezolutii pentru noul AN

2016.  Un an minunat. Un an greu. Un an frumos, un an urat.

In terenul de tenis al globului pamantesc meciurile nu au fost pe placul publicului. Nu o sa ma apuc sa discut despre tot ce s-a intamplat anul asta rau in lume, dar nu pot sa nu reamintesc atatea nenorociri. Daca e sa tragem linie si sa ne gandim la cate intamplari nefericite au avut loc anul asta, cred ca este cel mai tampit an din ultimii pe care i-am trait. Catrastrofe naturale, atentate teroriste, catrastrofe politice, parca toate s-au adunat anul asta. Atata suferinta in jurul nostru si atata neputinta. Un an al naibii de greu. Si ca sa punem capac la toate astea, au plecat din randul nostru o gramada de oameni faini. De fiecare data cand aud la stiri moartea unei celebritati, imi spun: nu-mi vine sa cred. De parca i-am cunoscut personal si sunt parte din familia lor. Dar ma simt de parca i-as fi cunoscut personal pe toti, pentru ca mi-au marcat viata prin arta lor si atunci e normal sa simt o mica durere in suflet. Cu toata nebunia din anul asta, am observat totusi in jurul meu mai multa bunatate. Oamenii se implica din ce in ce mai mult in activitati caritabile, se implica in tot felul de actiuni menite sa ii ajute pe cei in suferinta. Si asta mi se pare grozav si imi da speranta. Speranta ca poate totusi copilul meu va mai avea o sansa sa prinda macar o bucatica de lume mai buna. Si asta ma duce cu gandul ca de anul viitor vreau sa ma implic in mai multe lucruri, sa dau mai mult lumii. Fara publicitate. Si tu daca vrei, poti. Alege-ti cauza pentru care vrei sa lupti si lupta! Sunt atatea pentru care poti lupta si sunt atatea lucruri bune pe care le poti face. Multi probabil ca deja le fac, chiar in timp ce eu stau si scriu confortabil din dormitorul meu calduros.

De ce m-am apucat tocmai acum sa fac rezolutii de nou an? Pur si simplu. Pentru ca in 2016 am invatat ca sunt mai puternica decat am crezut. Pentru ca mi-au iesit niste chestii de care nu ma credeam in stare. Si atunci am decis : in momentul in care vreau sa fac ceva, nu voi mai sta pe ganduri si voi porni la actiune. Live in the moment, altfel timpul trece pe langa tine. La fiecare sfarsit de An imi propuneam cate-o chestie care incepea cu: de la 1 ianuarie o sa … De data asta va fi un pic diferit.
Imi propun ca in noul An sa fiu mai activa social, sa ma implic mai mult in activitati extrascolare ( adica dupa munca), dar nu mai setez data de la care voi incepe sa fac asta. Atunci cand simt ca e momentul, atunci o sa ma apuc de treaba. Si toate vor veni la vremea lor, sunt convinsa.

2016 a fost totusi si un an frumos. Am strans multe amintiri alaturi de fiul meu cel nazdravan si ce bine ca am fost inspirata sa le mai scriu, ca altfel multe le-as fi uitat. E uimitor cat de multe poti sa simti per secunda si totusi nu reusesti sa tii minte toate momentele frumoase, oricat de mult te-au bucurat. Deh, memoria de elefant nu e la toata lumea :)) Daaar, e bine ca avem telefoane inteligente, atatea filmulete funny am strans incat cred ca in viitor se vor face mini stickuri pe care le vom incarca direct in memoria noastra :))) Asta cand oi avea 95 de ani. Mai e mult pana atunci. Ne concentram pe ce e acum, prezentul si avem grija ca actiunile noastre sa ne influenteze in bine viitorul.  2016 mi-a adus un tatuaj frumos pe care il voi pastra toata viata mea. Mi-e drag, sunt atat de fericita ca am avut curajul sa il fac si ma uit in fiecare zi la el. Exact ce ziceam – e important sa fie ceva care sa iti aduca un zambet pe fata atunci cand il privesti.

Am scapat de cateva kg care ma incurcau si am invatat niste lucruri importante despre felul in care mananc. Inca invat. Fac mai mult sport si asta ma face sa ma simt mult mai bine.  M-am reindragostit de iubitul meu/sotul :mrgreen: . Asta se intampla frecvent, dar parca anul asta ne-am dat seama si mai mult cat de puternici si fericiti suntem impreuna.

2016. A fost si un an urat. Un an in care mi-am dat seama cat de neputincioasa sunt in fata unor probleme destul de mari. Acolo inca e de lucrat si sper din tot sufletul sa reusesc sa vad luminita din tunelul asta lung.

Cu siguranta anul asta am mai crescut un pic, doar am schimbat si un prefix. De acum inainte sunt in clubul 30. Am crescut emotional vorbind, dar si pe scara profesionala. E bine. Tragem linie si mergem in continuare pe acelasi drum: all the way UP!

 

new-year-resolutionsSursa foto: http://www.123newyear.com/newyear-resolutions/

Si ca sa fie articolul complet, am totusi cateva rezolutii de An Nou:

  • sa petrec mai mult timp cu Mihnea – vreau sa includ in timpul meu mai multe activitati cu el.
  • sa citesc mai mult, anul trecut am bifat 2 carti ( ce-i drept si lipsa de timp ma omoara)
  • mai mult sport, am descoperit ca e un mod tare placut de a te relaxa
  • sa invat sa dorm corect
  • si cea mai mare provocare a anului va fi urmatoarea : sa incerc sa fiu “a morning person” – cine ma cunoaste, stie foarte bine ce drag mi-e somnul de dimineata, dar am descoperit ca e mai eficient sa iti incepi dimineata cu un antrenament usor- iti va da mai mult energie pentru ziua ce urmeaza.

Voi ce rezolutii aveti pentru noul An?

p.s.  Happy New YEAR! :mrgreen:  Have a great start everyone!

 

baby, comunicare, confesiuni, mamicie, Uncategorized

We are only human

Posibil ca unele randuri din urmatorul articol sa reflecte nervii pe care i-am avut in ultima vreme. Dar e un articol despre frustrari, suparari si nervi si tot ce mai vreti voi. Sunt normale, sunt parte din viata noastra de zi cu zi si mai ales din vremurile stresante pe care le traim.

Vrem sa acceptam sau nu, am ajuns sa fim generatia omului stresat. Fie ca acest stres vine de la munca sau din viata personala, el se infiltreaza din ce in ce mai mult in sufletele noastre si ne fac viata mai grea. Din fericire, putem sa luptam si sa il doboram. Iar daca mai ai norocul sa te intampine acasa un copil dragalas care atunci cand iti zambeste te face sa uiti de toate problemele, atunci o parte din bataliile tale cu stresul sunt ca si castigate. Dar ce te faci atunci cand ajungi acasa si bucatica aia de om nu mai are puterea sa te lumineze. E uman. Tipa, strica, tranteste, alearga de nebun prin casa. Nu e atent la tine, nu te asculta si nimic din ce incerci nu functioneaza.

2c13d20a9295bd60ab984d56e0158702-1

Asa ca spun tare, clar si raspicat: DA! Copilul meu are nervi. DA! Copilul meu are frustrari. DA! Are excese de furie si momente in care nu poti sa il scoti din ale lui orice ai face. Nu ma ascund dupa fusta nimanui si nici nu declar mandra ca am cel mai cuminte copil din lume. Nu e nici cel mai mancacios, nu se comporta mereu frumos, nu are bunele maniere puse bine la punct, nu are chef sa dea buna ziua mereu sau sa zica poezii la comanda. Si astea sunt lucruri absolut normale. Are aproape 3 ani si creste. Se dezvolta, incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea asta, ii este greu sa faca diferenta intre rau si bine. Stie ca a facut prostii, dar imediat dupa, rade si se mandreste cu ce a facut. Nu il scuzam cu sintagma: e copil, n-ai ce-i face. Incercam sa intelegem de ce a ajuns sa reactioneze asa si daca mai avem un pic de rabdare in noi incercam sa ii explicam cum ar trebui sa procedeze. Nu poti sa ii controlezi reactiile, dar poti controla actiunile care duc la reactiile urate. Pana la urma 80% din ceea ce facem se reflecta in actiunile lui de zi cu zi. Nu degeaba se spune ca mintea lor e ca un burete. Absoarbe toata informatia. Si raul si binele. Noi trebuie sa ii invatam cum sa faca diferenta. Inainte sa il am pe Mihnea, cand vedeam in magazine scene de groaza cu pitici care urlau si se tranteau pe jos, imi spuneam ca daca voi ajunge sa am un copil, la mine nu se va intampla asta. Ei bine dragilor, s-a intamplat. :mrgreen: Ce-am facut? L-am luat pe sus si l-am scos din magazin. Am considerat ca asa il calmez, luandu-l din zona care ii crea agitatia. In alte dati am incercat sa ii explic frumos cum ca nu trebuie sa tipam, nu e frumos sa alergam si sa trantim marfa din rafturi. Fara niciun rezultat. Asa ca am actionat din instinct de fiecare data. Au fost momente in care nu am mai suportat si am tipat. Nu-mi place ca trebuie sa tip la el, nu-mi place ca il fac sa planga. Asa am simtit in momentul ala ca trebuie sa fac. Ce m-a ajutat si mai mult in momentele astea de furie? Sa nu mai bag in seama lumea din jur. Da, e deranjant sa iti urle in creieri un copil. Nu esti obligat sa suporti plansetele unui bebelus. Dar mai inainte de toate, te poti gandi ca asa se exprima cei mici. Asa stiu ei. Inca nu au forta sa tina totul in ei asa cum o facem noi ca si adulti. Asa ca lucrez la un exercitiu tare important: ignor tot ce e in jur. Ignor privirile care ma judeca, ignor sfaturile binevoitoare ( apreciez, dar nu ma ajuta in momentele alea). Sunt atenta numai la el si singurul meu scop e sa il ajut sa treaca peste momentul ala urat. Asa cum e deranjant sa auzi urletele unui copil de 3 ani ( de exemplu), la fel de deranjant e sa auzi si urletele unui adult care nu e multumit de pretul de la raft si s-a gandit el sa tipe la casierita in loc sa mearga direct la manager. Exemplele pot continua. Incerc sa fiu rabdatoare si nu sunt nebuna sa las copilul sa tipe jumatate de ora in magazin. Si chiar daca aleg sa ignor reactiile celor din jur, tin cont totusi ca nimeni nu este obligat treaca prin ce trec eu sau sa aiba parte de un stres nedorit. Bunul simt nu il las deoparte atunci cand aleg sa nu fiu atenta la oamenii din jur. Asa ca, daca vad ca nu se opreste si tantrumul va fi unul de durata, il scot din locul in care ne aflam in momentul ala. Si trece. Uneori mai greu, alteori mai usor.

f61f07c5f716c8e91eae5a3d85c5e2bb

De multe ori ma intreb daca e bine ce fac, daca am procedat asa cum trebuie sau daca l-am distrus pe viata si va avea nevoie de terapie in anii adolescentei. Tot ce pot sa fac e sa sper ca voi invata cum sa comunic mai bine si mai frumos cu el si ca voi reusi sa il invat cum sa fie un om bun. Sunt multe lucruri la care trebuie sa lucram, dar sunt convinsa ca vom reusi.

Inca invat. El invata cu mine. Eu invat despre lumea lui, el despre a mea si undeva la mijloc sunt sigura ca ne vom intalni. Sunt mama lui Mihnea si declar ca am un copil energic, rasfatat si agitat. Dar mai declar si ca e cel mai dulce copil care ne invata sa iubim din ce in ce mai mult in fiecare zi. 😆

p.s. Pana la urma si nervii astia sunt buni la ceva, eliminam emotiile negative din noi, right? 

amintiri, comunicare, de-ale mele, iubire, zambete

Fat-Frumos cel mic

Dupa cum ati banuit, este vorba de iubitul meu mai mic, Mihnea. Centrul universului meu. Nu credeam ca o sa am parte de un asemenea copil – si frumos si destept si sanatos (deh,fiecare cioara isi lauda puiul).  Pana acum am fost feriti de boli, au fost raceli usoare, dar nimic grav.

In aceasta mini vacanta, am stat acasa si m-am minunat cat de repede creste si cat de multe informatii poate sa proceseze in doar jumatate de zi. E incredibil cate poate sa tina minte si eu nu sunt stare sa tin minte in ce zi suntem. E drept, el inca nu stie ce e stresul, singurele situatii stresante pentru el sunt pierderea unei jucarii favorite sau murdarirea tricoului preferat. Si ma tot uit la omuletul asta mic de langa mine cum in cateva zile poate sa creasca cat altii in cativa ani ( asa cum spunea si povestea lui Fat Frumos). O fi complexul mamei mandre, dar piticul meu e senzational. Fiecare zi cu el e o noua experienta si believe it or not, ma mai invata si el cate ceva. Asa ca pot sa stau linistita ca nu le stiu pe toate, am tot timpul din lume sa invat alaturi de Mihnea. El ma invata sa uit de griji, sa ma asez pe iarba ( covorul din living) si sa ma joc cu animalele de plus. Ma invata cum sa dau masina dintr-o camera in alta si imi arata si cum sa ma spal pe maini. Micutii astia, cum le stiu ei pe toate ca niste oameni mari 🙂

IMG-20160504-WA0003

Stau cateodata si ma gandesc, oare am fost si eu asa de minunata cand eram mica? Sunt atatea amintiri pe care le pierdem din perioada asta si unele sunt atat de frumoase incat n-ai vrea sa le lasi sa treaca. Partea frumoasa in toata treaba asta e ca avem atatea modalitati de pastrare a amintirilor. El poate nu o sa isi aduca aminte ca ma jucam pe covor cu masinutele cu el, sau cum alergam dintr-o camera in alta. Asta cel putin pana se face mai mare, eu imi aduc aminte franturi din zile de pe la varsta de 4-5 ani – dar sunt atat de putine si nici macar nu sunt sigura ca sunt intregi. In urma cu ceva timp i-am deschis o adresa de mail si mi-am promis ca o sa ii trimit mailuri cat pot de des. Articolul asta va intra ca al doilea mail trimis. Putin. Dar de maine imi fac program sa ii trimit macar 2 mailuri pe saptamana. Oare le-o citi cand o fi mare ? Ramane de vazut.

Seara linistita sa aveti!

baby, comunicare, de-ale mele, relaxare

Back

Am inceput sa scriu pe blog in 2009, “impinsa” de dorinta de a avea ceva de spus, de a-mi pune gandurile pe o altfel de hartie. La momentul respectiv, faceam parte dintr-un grup numit Gunoierii – acolo am cunoscut cativa oameni foarte faini, cu putini mai tin legatura, poate si pentru ca nu m-am implicat mai mult, poate pentru ca am fost timida cand puteam sa fiu mai sigura pe mine. Dar nu la asta vreau sa ajung. Am scris acum cateva zile ca am schimbat adresa blogului in https://marmotaa.wordpress.com/– am pastrat in link si “marmo” pentru ca nickname-ul asta e o parte din mine si va fi mereu. Am pus Cornelia pentru ca asta e numele meu, simplu. Aveam nevoia de un fresh start, chiar daca platforma e aceeasi, chiar daca am pastrat si articolele blogului de pe vechea adresa, pana la urma viitorul se construieste pe bazele trecutului, nu-i asa?

Si fiindca am adus aminte de trecut, o sa va povestesc pe scurt ce am facut pana acum. Am scris foarte putin de cand a venit cel mic in viata noastra. Am intrat asa intr-o rutina, m-am ocupat de viata in noua postura: cea de mamica. Si am inceput sa vorbesc intruna despre bebelusi, despre ce a mai facut minunea de langa mine si oriunde ma duceam imi era gandul la el si tot ce mi se intampla declansa o amintire cu al meu copilas. Pe scurt, am facut ce fac toate femeile cand au un copil: devin mamici cu acte in regula. Si nu e nimic rau in asta, nu e nimic gresit, oricat ti-ar spune unii ca te-ai schimbat, ca nu mai stii sa vorbesti de altceva, ca exista si viata dupa copil. Da, exista viata dupa copil, dar hai sa fim seriosi, tot ce se intampla dupa nu va mai fi la fel ca viata ta dinaintea acestui piticot. Si da, o sa te trezesti ca vorbesti intruna despre el/ea, dar asta nu inseamna ca asa va fi mereu de acum incolo. E normal sa vrei sa imparti chestiile astea cu cei din jurul tau, doar traiesti o bucurie enorma, nu? Am inteles intr-un final ca timpul meu nu va mai fi la fel si va trebui sa devin mai productiva daca vreau sa fac si altceva pe langa chestiile de casa si mamicesti. Ma tot incapatanam si lasam cititul, scrisul pe blog, desenatul ( va povestesc despre asta intr-un alt articol, am descoperit o adevarata oaza de relaxare prin desenat) si multe altele pentru momentul acela perfect cand lumina soarelui bate nu prea tare, cand pot sa imi fac o cafea aromata, cand e liniste in casa, cand pot sa stau chill pe canapea fara sa ma ridic din 10 in 10 min ca nu are loc de mine piticotul. Mai pe scurt- amanam pentru ora aia in care ma simteam inspirata si cu chef. Acum am inteles, aceste momente sunt rare si trebuie sa profit la maxim de orice portita ce se iveste. Ultima oara cand am facut asta a durat jumatate de ora, dar am fost atat de linistita dupa aceea incat aveam impresia ca citisem 3 carti si eu abia reusisem sa parcurg cateva zeci de pagini.

Am fost foarte incantata ca dupa atata timp, tot mai asteptau cativa oameni sa ma vada scriind ( nu ca sunt vreun talent de Pulitzer) , dar asta mi-a dat si mai multa incredere in mine si tare mi-e drag sa impartasesc cateva din emotiile mele zilnice cu voi.

Have a good feeling about this fresh start ! :mrgreen:

baby, comunicare, de-ale mele, timpul

Hello, world!

Long time no see! Asa e cand ti se schimba viata cu totul. De cand s-a nascut piticul am fost la foc automat mai mereu. Am zis eu ca ne vom linisti prin august si mare dreptate am avut, inca suntem un pic obositi .
Am vrut sa revin, sa scriu si de fiecare data cand imi propuneam gaseam altceva de facut. De cele mai multe ori preferam sa mai prind cateva ore de somn, sa fiu fresh pentru micul marmotel. Stiu ca nu sunt singura femeie care e la primul copil , dar nu stiu zau cum reusesc alte mamici sa se organizeze atat de bine. Le admir ca isi fac timp pentru multe alte lucruri.
Presimt oricum ca voi avea un program mult mai stabil si poate cine stie, voi reusi sa scriu aproape zilnic. Dar de cele mai multe ori voi lasa laptopul sa mearga in gol pentru ca un mic marmotel ma va chema cu glasciorul lui dragalas. Cu asemenea momente nu te mai intalnesti, poate doar la un al doilea copil, insa acum e important el. Usor , usor ma voi ocupa si de mine ,chiar simt nevoia sa revin un pic in viata din online, imi e dor 🙂
Pana atunci , o sa fur din timpul liber sa va povestesc din peripetiile mele de proaspata mamica.

Over and out , ca deja mi-a trecut ora de somn!

comunicare, de-ale mele, drepturi, zambete

Judecam prea repede uneori

Rautate. Egoism.Tristete.

Si ar mai fi multe . Din pacate sunt cuvinte care caracterizeaza lumea in care traim in ziua de azi.Suntem mai presus decat ei, doar avem haine mai bune, o casa mai mare si coeficientul de inteligenta e clar peste a lor. Din pacate de multe ori te poti insela. Un om simplu , sarac te poate surprinde atat de fumos incat nici nu iti imaginezi. Nu sunt in masura sa judec pe nimeni si nu caracterizez pe cineva anume, dar cred ca fiecare din noi a sarit prea repede la o o concluzie gresita din motive de mandrie. Poate nu toti, dar eu recunosc . Mi s-a intamplat ca din prea multa incredere in mine, am jignit, am judecat prea repede si m-am crezut superioara. Incerc sa imi opresc astfel de actiuni, nu fac bine nimanui. Si mai cred ca ar trebui sa fim mai deschisi si mai buni chiar daca lumea nu arata semne de imbunatatire. Asta nu e un discurs pentru pacea lumii, nu concurez la niciun premiu, dar n-ar fi frumos sa ne mai gandim mai mult  si la lucruri bune? Sa facem fericit cu adevarat  un om simplu, un necunoscut, asa doar pentru ca e luni, sau doar pentru ca merita . Oricum ar fi, caracterizarea prea rapida a unui om care poate e total opusul a ceea ce crezi nu poate fi un lucru benefic. Se intampla sa vezi o tipa pe strada , imbracata bine, aranjata si cu atitudine de pitzi. Si iti zici in gand: ia uite-o si pe aia, cat o fi “muncit ” pentru hainele alea? Dar nu te gandesti ca poate a strans bani vreo 3-4 luni ca sa isi permita perechea aia de pantofi verzi cu toc de 12 si platforma confortabila.

Poate. Nu e neaparat o regula in asta. Se mai intampla sa vezi o mama si un copil frumos foc la locul de joaca din fata blocului tau. Copilul e atat de dragalas incat l-ai lua acasa, dar observi ca e ceva in neregula cu el. Si atunci te schimbi la fata si daca al tau copil e cumva prin preajma lui il iei repede si fugi. O intrebi pe mama lui de ce nu stie sa se joace normal ca ceilalti copii si ii spui sa nu se mai apropie de copilul tau. Dar poate nimeni nu se intreaba prin ce trece zilnic mama acelui copil, pentru ca el sufera de autism si e victima oamenilor neinformati, care cred ca autismul e o boala contagioasa. Pe 2 aprilie a fost Ziua de constientizare a autismului si am citit la Hapi niste articole care m-au intristat si in acelasi timp m-au facut sa vreau mai mult. Sa fiu mai ambitioasa si sa ma informez mai mult. Am avut ocazia anul trecut sa intru in contact direct cu o fetita superba. La prima vedere nu mi-am dat seama, pana mi-au spus prietenii mei ca acea fetita satena cu ochi albastri sufera de autism. Si se juca normal, aproape ca facea propozitii intregi si nu avea probleme de comunicare cu ceilalti copii. Si nu intelegeam cum era posibil asa ceva, parea atat de normala. O fetita care are toate drepturile sa se dezvolte normal, intr-o comunitate receptiva. La fel ca si ceilalti copii care sufera de aceasta necrutatoare boala. Admir puterea parintilor care trec peste orice bariera pentru copilul lor si cred ca putem face mai mult pentru ei.

Incepusem articolul asta pe 3 aprilie , dar nu am reusit sa il termin. M-am lasat prinsa in atatea activitati incat la un moment dat n-am mai stiut de capul meu. Dar in urma cu cateva zile am revazut-o pe acea fetita frumoasa de care va povesteam mai sus si mi-am adus aminte ca am un articol de terminat si ca niciodata nu e prea tarziu sa transmiti un mesaj de incurajare si de bine . Poate nu inteleg eu chiar tot ce se intampla in mintea acelui copil si poate ca nu am inca toate informatiile, dar incep sa ma informez si asta e un pas inainte . Nu voiam sa revin cu o postare mai trista dupa absenta mea motivata, dar am simtit nevoia sa-mi spun povestea.

 

citit, comunicare, relaxare, zambete

Despre reclame “dragute”

Daca ar fi viata ca in unele reclame, ehee ce bine am duce-o .

Ma amuza mereu reclamele de la Always. Apare o tipa draguta, cu pantaloni albi ( foooarte albi, din aia spalati cu Ariel sau cu Bonux dupa caz :mgreen: ) si e ea atat de fericita ca e in perioada aceea a lunii de zici ca a castigat la Loto. Danseaza, face spagatul , se aseaza de n ori pe scaune si nu se pateaza deloc. Deh, sistemul revolutionar al absorbantelor. Stiu ca o reclama la Always sau la orice alta firma nu ar prinde daca ar fi o gagica nervoasa, lesinata de durere , dar totusi sa pastram un strop de realism in toata treaba asta . Aici aveti una din reclamele cu pantalonii albi , n-am gasit-o pe cea descrisa mai sus dar sigur ati vazut-o . Ma stiu pe mine cum sunt in zilele respective si nu e deloc ce se vede in reclama. Daca as putea sa nu ies din casa ar fi perfect, din pacate nu se poate, mai trebuie sa si muncim . Sunt zile in care pur si simplu sunt palida si abia merg, d-apai sa mai si dansez.  Cred ca sunt foarte putine femei care se pot bucura de zile linistite in aceea perioada ori au gasit solutia perfecta pentru confort. Oricum ar fi , mi se par stupide.

Si totusi reclamele tampite iti raman mereu intiparite in minte. Vezi reclamele cu marmote :mrgreen: Din capitolul amuzante si tampitele mai sunt si alea la Lidl cu domnul postas – le aud mereu la radio si nu ma pot abtine sa nu rad. Si totusi la ceva timp dupa ma trezesc pe site-ul de la minunatul magazin. Marketingul asta si geniile din spatele reclamelor.

Inca una care ma enerveaza e cea la Lipton, in care musca tanti din ditamai zmeura. Nu exista fruct ataaat de mare si nici aroma nu e chiar atat de intensa. Ah plus ca ceaiul ala se bea , nu il pui in cada sa-ti faci baie in el ca sa simti si tu ce au simtit doamnele care sareau in piscina cu fructe.

In topul celor care ma enerveaza mult in momentul de fata e reclama de la Hemoroeasy, tampenie mai mare n-am mai vazut in ultima vreme. E chiar enervanta, cu toate ca am ras de la inceput, acum nu imi mai pare atat de amuzanta, oricat de expresiv ar fi domnul actor.

Asta e doar umila mea parere de telespectator si nu sunt am studii de publicitate si media, pur si simplu spun ce imi place si ce nu.

Ar fi mai multe, insa cred ca n-as mai termina de povestit. Cert este ca ele au un scop in toata nebunia asta de viata, ne amuza, ne relaxeaza intre filme si uneori  ne enerveaza atat de tare incat nu stim cum sa mai scapam de ele. Dar fac parte din viata noastra si le acceptam . Mai ales cand sunt prezentate cu atata umor la Apropo Tv.

Surse video: Youtube

 

O zi frumoasa ca-n reclama de la Coca Cola sa aveti, aia cu #haisamancamimpreuna#