amintiri, comunicare, de-ale mele, iubire, mamicie

2016- Bye-bye! Rezolutii pentru noul AN

2016.  Un an minunat. Un an greu. Un an frumos, un an urat.

In terenul de tenis al globului pamantesc meciurile nu au fost pe placul publicului. Nu o sa ma apuc sa discut despre tot ce s-a intamplat anul asta rau in lume, dar nu pot sa nu reamintesc atatea nenorociri. Daca e sa tragem linie si sa ne gandim la cate intamplari nefericite au avut loc anul asta, cred ca este cel mai tampit an din ultimii pe care i-am trait. Catrastrofe naturale, atentate teroriste, catrastrofe politice, parca toate s-au adunat anul asta. Atata suferinta in jurul nostru si atata neputinta. Un an al naibii de greu. Si ca sa punem capac la toate astea, au plecat din randul nostru o gramada de oameni faini. De fiecare data cand aud la stiri moartea unei celebritati, imi spun: nu-mi vine sa cred. De parca i-am cunoscut personal si sunt parte din familia lor. Dar ma simt de parca i-as fi cunoscut personal pe toti, pentru ca mi-au marcat viata prin arta lor si atunci e normal sa simt o mica durere in suflet. Cu toata nebunia din anul asta, am observat totusi in jurul meu mai multa bunatate. Oamenii se implica din ce in ce mai mult in activitati caritabile, se implica in tot felul de actiuni menite sa ii ajute pe cei in suferinta. Si asta mi se pare grozav si imi da speranta. Speranta ca poate totusi copilul meu va mai avea o sansa sa prinda macar o bucatica de lume mai buna. Si asta ma duce cu gandul ca de anul viitor vreau sa ma implic in mai multe lucruri, sa dau mai mult lumii. Fara publicitate. Si tu daca vrei, poti. Alege-ti cauza pentru care vrei sa lupti si lupta! Sunt atatea pentru care poti lupta si sunt atatea lucruri bune pe care le poti face. Multi probabil ca deja le fac, chiar in timp ce eu stau si scriu confortabil din dormitorul meu calduros.

De ce m-am apucat tocmai acum sa fac rezolutii de nou an? Pur si simplu. Pentru ca in 2016 am invatat ca sunt mai puternica decat am crezut. Pentru ca mi-au iesit niste chestii de care nu ma credeam in stare. Si atunci am decis : in momentul in care vreau sa fac ceva, nu voi mai sta pe ganduri si voi porni la actiune. Live in the moment, altfel timpul trece pe langa tine. La fiecare sfarsit de An imi propuneam cate-o chestie care incepea cu: de la 1 ianuarie o sa … De data asta va fi un pic diferit.
Imi propun ca in noul An sa fiu mai activa social, sa ma implic mai mult in activitati extrascolare ( adica dupa munca), dar nu mai setez data de la care voi incepe sa fac asta. Atunci cand simt ca e momentul, atunci o sa ma apuc de treaba. Si toate vor veni la vremea lor, sunt convinsa.

2016 a fost totusi si un an frumos. Am strans multe amintiri alaturi de fiul meu cel nazdravan si ce bine ca am fost inspirata sa le mai scriu, ca altfel multe le-as fi uitat. E uimitor cat de multe poti sa simti per secunda si totusi nu reusesti sa tii minte toate momentele frumoase, oricat de mult te-au bucurat. Deh, memoria de elefant nu e la toata lumea :)) Daaar, e bine ca avem telefoane inteligente, atatea filmulete funny am strans incat cred ca in viitor se vor face mini stickuri pe care le vom incarca direct in memoria noastra :))) Asta cand oi avea 95 de ani. Mai e mult pana atunci. Ne concentram pe ce e acum, prezentul si avem grija ca actiunile noastre sa ne influenteze in bine viitorul.  2016 mi-a adus un tatuaj frumos pe care il voi pastra toata viata mea. Mi-e drag, sunt atat de fericita ca am avut curajul sa il fac si ma uit in fiecare zi la el. Exact ce ziceam – e important sa fie ceva care sa iti aduca un zambet pe fata atunci cand il privesti.

Am scapat de cateva kg care ma incurcau si am invatat niste lucruri importante despre felul in care mananc. Inca invat. Fac mai mult sport si asta ma face sa ma simt mult mai bine.  M-am reindragostit de iubitul meu/sotul :mrgreen: . Asta se intampla frecvent, dar parca anul asta ne-am dat seama si mai mult cat de puternici si fericiti suntem impreuna.

2016. A fost si un an urat. Un an in care mi-am dat seama cat de neputincioasa sunt in fata unor probleme destul de mari. Acolo inca e de lucrat si sper din tot sufletul sa reusesc sa vad luminita din tunelul asta lung.

Cu siguranta anul asta am mai crescut un pic, doar am schimbat si un prefix. De acum inainte sunt in clubul 30. Am crescut emotional vorbind, dar si pe scara profesionala. E bine. Tragem linie si mergem in continuare pe acelasi drum: all the way UP!

 

new-year-resolutionsSursa foto: http://www.123newyear.com/newyear-resolutions/

Si ca sa fie articolul complet, am totusi cateva rezolutii de An Nou:

  • sa petrec mai mult timp cu Mihnea – vreau sa includ in timpul meu mai multe activitati cu el.
  • sa citesc mai mult, anul trecut am bifat 2 carti ( ce-i drept si lipsa de timp ma omoara)
  • mai mult sport, am descoperit ca e un mod tare placut de a te relaxa
  • sa invat sa dorm corect
  • si cea mai mare provocare a anului va fi urmatoarea : sa incerc sa fiu “a morning person” – cine ma cunoaste, stie foarte bine ce drag mi-e somnul de dimineata, dar am descoperit ca e mai eficient sa iti incepi dimineata cu un antrenament usor- iti va da mai mult energie pentru ziua ce urmeaza.

Voi ce rezolutii aveti pentru noul An?

p.s.  Happy New YEAR! :mrgreen:  Have a great start everyone!

 

de-ale mele, iubire, Uncategorized, zambete

Pandora – un inceput frumos de poveste

Am de ceva vreme in minte articolul asta. E despre noi, despre iubire, despre jumatatea din viata mea imperfecta.

Warning: urmeaza randuri siropoase, chestii din astea cu love 

Avem o poveste frumoasa in spate, un inceput incredibil de ridicol, un prezent minunat in trei si ne scriem viitorul asa cum stim noi mai bine. Voiam sa scriu despre omul meu, omul care de 9 ani ma iubeste, ma suporta, ma scoate din minti cateodata pentru ca apoi sa imi dau seama ca nu exista persoana mai potrivita pentru mine. Dupa atatia ani, inca ma surprinde, inca ma uit la el si tresar de emotie. Sunt zile in care ma simt o adolescenta care asteapta sa iasa la intalnire cu iubitul ei. Ajung inaintea lui acasa si simt ca nu mai am rabdare pana ajunge si el sa fie cu noi. Credeam ca dupa atata timp se va instala o rutina, ne vom plictisi unul de altul, dar nu e asa. Se intampla de foarte multe ori sa ma surprinda placut. Dupa ce am ajuns sa il cunosc mai bine, mi-am dat seama ca nu e genul romantic. Cel putin nu genul clasic de romantic. Dar a reusit de fiecare data sa imi faca surprize frumoase, sa imi aduca flori cand nu ma asteptam, sa ma faca sa zambesc atunci cand aveam nevoie si sa ma faca sa ies din starea proasta pe care o aveam intr-un anume moment. Si cel mai important, ma sustine in tot ceea ce fac. Siropos articol am mai conceput de data asta :))) Merita din plin.

De aici incepe povestea bratarii mele Pandora. Mi-am dorit-o enorm de mult si mi-a daruit-o atunci cand nu ma asteptam. Si de data asta chiar nu ma asteptam la nimic, am banuit spre final ca ceva nu e in regula, dar ca sa nu ii stric surpriza am tacut malc. Partea cea mai aiurea e ca in ziua in care mi-a dat bratara, m-am comportat ca a total bitch. Si nici macar nu eram in perioada aia a lunii. Dar ce sa te faci cu muierile nebune asa ca mine? Eh, daca si in zilele nebune ma suporta, e clar ca nu mai scap de el 😆 Dar nici el de mine.

Asa se continua povestea bratarii, eu nebuna, el un calm. Doi indragostiti, foarte putin plictisiti. Vreau sa adaug pe ea talismane potrivite, fiecare sa insemne ceva, sa spuna ceva despre mine, despre noi, despre viata pe care o alegem. Asta e si conceptul bratarii – sa incerci sa fii unic prin povestea ta – sa pui talismanele care te inspira, care spun ceva despre tine.1195958-200 Lovin’ it to the max!

p.s. credeam o data, mai demult ca mi s-a terminat norocul, sau ca nu sunt o persoana foarte norocoasa. M-am inselat, il am pe omul perfect in viata mea imperfecta. Si asta e norocul meu.

 

amintiri, comunicare, de-ale mele, iubire, zambete

Fat-Frumos cel mic

Dupa cum ati banuit, este vorba de iubitul meu mai mic, Mihnea. Centrul universului meu. Nu credeam ca o sa am parte de un asemenea copil – si frumos si destept si sanatos (deh,fiecare cioara isi lauda puiul).  Pana acum am fost feriti de boli, au fost raceli usoare, dar nimic grav.

In aceasta mini vacanta, am stat acasa si m-am minunat cat de repede creste si cat de multe informatii poate sa proceseze in doar jumatate de zi. E incredibil cate poate sa tina minte si eu nu sunt stare sa tin minte in ce zi suntem. E drept, el inca nu stie ce e stresul, singurele situatii stresante pentru el sunt pierderea unei jucarii favorite sau murdarirea tricoului preferat. Si ma tot uit la omuletul asta mic de langa mine cum in cateva zile poate sa creasca cat altii in cativa ani ( asa cum spunea si povestea lui Fat Frumos). O fi complexul mamei mandre, dar piticul meu e senzational. Fiecare zi cu el e o noua experienta si believe it or not, ma mai invata si el cate ceva. Asa ca pot sa stau linistita ca nu le stiu pe toate, am tot timpul din lume sa invat alaturi de Mihnea. El ma invata sa uit de griji, sa ma asez pe iarba ( covorul din living) si sa ma joc cu animalele de plus. Ma invata cum sa dau masina dintr-o camera in alta si imi arata si cum sa ma spal pe maini. Micutii astia, cum le stiu ei pe toate ca niste oameni mari 🙂

IMG-20160504-WA0003

Stau cateodata si ma gandesc, oare am fost si eu asa de minunata cand eram mica? Sunt atatea amintiri pe care le pierdem din perioada asta si unele sunt atat de frumoase incat n-ai vrea sa le lasi sa treaca. Partea frumoasa in toata treaba asta e ca avem atatea modalitati de pastrare a amintirilor. El poate nu o sa isi aduca aminte ca ma jucam pe covor cu masinutele cu el, sau cum alergam dintr-o camera in alta. Asta cel putin pana se face mai mare, eu imi aduc aminte franturi din zile de pe la varsta de 4-5 ani – dar sunt atat de putine si nici macar nu sunt sigura ca sunt intregi. In urma cu ceva timp i-am deschis o adresa de mail si mi-am promis ca o sa ii trimit mailuri cat pot de des. Articolul asta va intra ca al doilea mail trimis. Putin. Dar de maine imi fac program sa ii trimit macar 2 mailuri pe saptamana. Oare le-o citi cand o fi mare ? Ramane de vazut.

Seara linistita sa aveti!

baby, de-ale mele, iubire, timpul

Ganduri de mamica

Au trecut aproape 9 luni de cand sunt proaspata mamica. Da, inca ma simt proaspata si probabil ca starea asta va mai dura ceva timp. Imi place, ma simt bine si sunt fericita. Rad cand micutul meu imi zambeste si imi dau lacrimile cand scoate un sunet nou sau cand striga “mama”. E cel mai tare sentiment pe care l-am avut vreodata si nu credeam ca poti simti atat de mult. Prioritatile s-au mai schimbat, motivele de fericire vin din lucruri mult mai simple si viata mea pare sa fie un carusel care se invarte in continuu. Partea faina este ca nu imi e rau de la atata invartit,ci ma simt excelent.

Cu toate astea, simt ca mai trebuie sa incep sa fac pe langa si altceva. Le admir pe mamicile din online pentru ca isi fac timp sa scrie, sa fie la curent cu tot ce se intampla si totodata sa fie si mamici full time. Am invatat inca o data ca timpul este atat de pretios si ca in jumatate de ora pot face multe daca ma impulsionez. La inceput cat dormea piticul , ma asezam pe un scaun si stateam pur si simplu. Ma bucuram de momentul de liniste si de relaxare si lasam in urma treburile de prin casa. Mi-am zis ca alea se pot face si nu ma bate nimeni daca nu am patul facut in primele ore ale diminetii. Ce-i drept nu sunt singura acasa, e si bunicuta cu noi si ma ajuta cand am nevoie, dar tot exista diverse de facut si nu imi dau seama cand trece timpul. Daca ma lungesc prea mult la cafeaua de dimineata nu mai apuc sa strang dezastrul lasat in urma 🙂

Am avut nevoie de ceva timp ca sa imi revin din nebunia ce se petrece in viata mea in ultimele luni si cred ca asta se intampla pentru ca am inceput sa ies mai mult. Am prins curaj si am iesit la plimbare cu cel mic cu masina. Ma aranjez, il imbrac cat mai dragut posibil si plec. Ma simt libera si ma simt extraordinar de bine. M-as plimba toata ziua prin parcuri , pe alei frumoase , chiar si aici in cartier. Lumea vazuta prin ochisorii piticului meu e frumoasa, chiar daca el nu stie sa imi arate chiar tot ce vede.

Trebuie sa recunosc, e diferit de tot ce am simtit pana acum , e un sentiment tare ciudat si frumos in acelasi timp, dar probabil asa patesc si mamicile celelalte. Si uite asa au trecut 9 luni , eu ma uit la el si ma intreb cum se face ca sunt mami a lui , iar el se uita la mine si parca imi spune :” nu te mai minuna atat, mami! chiar sunt al tau 🙂 ”

 

 

baby, casatorie, de-ale mele, frica, iubire, Uncategorized

Cadoul meu vine mai repede

De cand m-am intors din concediu, a fost o mare nebunie. Am continuat cu renovarile in timp ce dormeam ca la camin cu toate peste noi . A fost o perioada haotica si inca nu s-a terminat. Am tras ca nebunii sa terminam camerele noastre incat nici acum nu imi vine sa cred ca aproape am terminat. Planurile s-au schimbat de la o zi la alta si ne-am adaptat in functie de situatie. Am fost si noi cam ca in reclama aia cu doctorul si cuplul care asteptau copilul. Chiar glumeam cu doctorita mea daca mai putem sa amanam 😆
In tot acest timp burtica mea se facea din ce in ce mai mare si eu ma miscam tot mai greu. Nu prea am putut participa la treburile casei , am stat mai mult pe bara. Nu pot sa descriu cum au fost lunile astea, mi se pare ca a trecut timpul atat de repede incat nu mai stiu pe ce lume sunt.
Din noiembrie n-am mai mers la munca . Cand mi-a zis doctorita ca nu imi mai da voie sa merg, am simtit ca imi cade tot cerul in cap. Ma gandeam oare ce voi face acasa, cum imi voi umple timpul si multe alte ganduri razlete. Iar m-am inselat. M-am trezit in decembrie aproape de termen si deja m-au luat emotiile. Unde mai pui ca de joi sunt prin spital pe la monitorizari. Am venit la control si m-a oprit aici. Alt soc . Din fericire am plecat in aceeasi seara: aveam treburi mari a doua zi :aveam sa zic DA din tot sufletul. Dar despre asta intr-un post viitor , cand probabil ma voi linisti..adica prin vara 😆 Voi incerca sa revin cu niste articole despre toata nebunia, a fost un maraton ce am facut noi in ultimele 2 luni, dar am reusit sa ajungem aproape de linia de sosire.
Profit sa va urez Sarbatori fericite, un mos plin de daruri, zambete din toata inima si multa multa voie buna! Eu una stiu ca de Craciun voi fi fericita, o sa am langa mine un mic sufletel 🙂

Semnat,
O marmotica emotionata

iubire, parinti, vesti bune, zambete

Coming soon ..

07-8Simple as that. A venit ca o surpriza din partea iepurasului de Paste si se va naste in preajma sarbatorilor de iarna sau dupa, depinde cand se hotaraste sa iasa : mrgreen: Pana atunci sunt bine , sanatoasa si de cele mai multe ori uit ca sunt insarcinata. Inca nu m-am obisnuit cu gandul, dar suntem fericiti si asteptam sa vina in viata noastra un mic marmot.

p.s. Va dati seama ca mi-am dat rudele peste cap . Pana acum ma intrebau de nunta, acum sunt un pic in deruta 😆

 

Un sfarsit de saptamana excelent va doresc!

adunate, concurs, de-ale mele, geanta, Ilux, iubire, shopping

Cadoul perfect

De cateva zile sunt in criza de timp. Se apropie ziua mamei mele si nu stiu ce cadou sa ii fac. E atat de greu sa aleg ceva, vreau sa fie special, vreau sa fie ceva original , trebuie sa gasesc ceva care sa ii puna in valoare personalitatea. Ma “plimb” din site in site, nimic nu-mi face cu ochiul. Am deschise atatea tab-uri in browser incat nici eu nu mai stiu de unde sa incep si ce sa inchid. Nu ma pot hotari si e atat de tarziu, mintea imi fuge la munca, la somn, la oboseala , la ce tinuta voi avea maine la servici si decid sa reiau cautarea a doua zi. Ma retrag in asternuturile crem cu floricele si ma scufund  intr-un somn adanc. Dupa cateva ore ma trezesc si pe jumatate adormita vad ca laptopul nu s-a inchis. In drum spre el ma impiedic de geanta mea cea verde ( trebuie s-o schimb neaparat, e atat de batrana) ,dar  ajung teafara ca sa vad ca singura pagina care nu se inchisese era cea de la Ilux. Imi fac o cafea , ma uit pe site si vad gentile Anuschka . Asta e! Cadoul perfect:

geanta_calibra_din_piele_naturala_anuschka_7

O geanta din piele naturala , pictata manual de artizani indieni , un cadou care va fi apreciat nu numai de mamica mea draga. E accesoriul perfect pentru ea, e o femeie activa ( chiar daca e trecuta de prima tinerete) , mereu alearga cu treburi prin oras , se imparte intre cele doua case si are nevoie de o geanta in care sa ii incapa toate cele necesare si eventual sa le si gaseasca la timp . Unde mai pui ca de fiecare data cand o sun , raspunde greu si fix la ultimul apel cand sunt gata sa renunt, raspunde. Acelasi text  de fiecare data : nu-si gaseste telefonul in geanta ei imensa fara niciun fel de compartiment. Dar geanta asta e altfel, are compartimente speciale pentru fiecare lucrusor de care are nevoie o femeie: buzunar pentru telefon, etui si saculet pentru cosmetice si pentru portmoneu un compartiment securizat. Ce sa mai , e combinatia perfecta intre eleganta, stil si utilitate.  Bun, am stabilit ca acest model e foarte util , sa ne uitam si la design. Pe langa faptul ca e unicat , e pictata in culori calde si modelul floral e completat perfect de o pasare colibri.Acea pasare mica si energica ,exact ca mama.   Parca o vad in fata blocului inconjurata de vecinele intrigate de modelul superb de pe umarul ei. Va fi invidiata in primul rand ( asa suntem noi femeile), apoi va fi admirata si despre geanta ei se va vorbi in toate cercurile posibile. La cat de mic e orasul nu m-as mira sa se auda pe la colturi : “Ai vazut draga ce geanta si-a luat madam? ” Da, astea ar fi efectele unei opere de arta. Si la cat de monoton a fost totul in jurul ei de ceva vreme, geanta Anuschka e perfecta pentru un aer proaspat in viata ei.

E decis, acesta va fi cadoul ei. Totodata , analizand geanta din toate punctele ma intreb: oare atunci cand o voi primi voi fi in stare sa ma despart de ea? Am rochitele de vara care merg perfect cu modelul acesta, pictura inspira feminitate, viata, veselie si un strop de nebunie frumoasa. Grea decizie. Am trecut de la panica, la criza de timp, la curiozitate ( atunci cand am descoperit-o) , am ajuns la fericire si parca mi-a fost pictat un zambet de Julia Roberts, am trecut prin filtrul ratiunii toate amanuntele si am ajuns intr-un moment de nehotarare clasica : sa o dau mai departe sau nu? Asa te simti cand vezi pentru prima data geanta Anuschka, te bucuri ca ai gasit-o, ai vrea sa o oferi cadou cuiva si te gandesti ca nu va fi asa usor sa te desparti de ea.

Acest articol participa la concursul Ilux pentru bloggeri ( n-oi fi eu a-lister, dar imi place sa scriu si ma fascineaza lumea asta) , sper sa nu fie prea tarziu ca trimit astazi si poza a fost luata de pe site-ul celor de la Ilux- ilux.ro.

LATER EDIT: Grabita fiind defel, am uitat sa trec linkul catre geanta aleasa de mine pentru poveste , asa ca datorita echipei dragute de la Ilux ( mi-au dat mail sa ma atentioneze, nu ma asteptam) il trec acum : http://www.ilux.ro/geanta-calibra-din-piele-naturala .

Sa-mi tineti pumnii!