confesiuni, de-ale mele

Povestea tatuajului meu

Da, da! Ati citit bine. Mi-am facut un tatuaj. E proaspat, nu are nici 1 luna de cand sta frumusel pe mana mea. Nebunie, extravaganta, putem sa ii spunem oricum, eu sunt fericita. Cineva m-a intrebat daca aveam nevoie neaparat de un tatuaj. I-am raspuns din toata inima: DA! Mi-am dorit inca din liceu si i-am spus atunci mamei mele ca vreau asta. Tin minte ca s-a uitat stramb la mine si cred ca in adancul inimii ei a sperat ca nu voi avea niciodata curaj sa ma tatuez. 10 ani mai tarziu am decis ca e timpul sa fac ce imi trece prin cap. Sa fac lucrurile care ma fac fericita. Sa nu mai stau pe ganduri.

Reactiile au fost diferite. Oamenii la care ma asteptam sa aiba o reactie friendly, m-au privit ciudat. Oamenii la care ma asteptam sa ma judece pentru chestia asta au fost foarte cool si incantati. Mereu i-am privit un pic altfel pe oamenii care au tatuaje. Nu intr-un mod urat, i-am admirat pentru alegerea lor si mi-am dorit sa trec peste prejudecatile celor din jurul meu, sa pot face si eu pasul asta cu inima deschisa. Nu e lucru usor sa iei decizia asta. Din momentul in care m-am hotarat, a venit partea si mai grea. Ce imi voi desena? Trebuia sa fie ceva frumos, nu foarte mare si sa fiu 100% decisa ca e ce trebuie. Doar asta ramane for lifetime imprimat in pielea mea. Bine, nu chiar definitiv. Astazi sunt tehnici de indepartare a tatuajelor, dar procedeul este unul tare anevoios si mai bine ramai cu el.

Am cautat modele, m-am abonat la tot felul de conturi pe Instagram si Pinterest, doar, doar oi gasi modelul potrivit. Am innebunit-o pe prietena mea C. cu tot felul de intrebari, i-am trimis zeci de poze si in ziua in care i-am zis ca am fost la salon si mi-am facut programarea nu i-a venit sa creada. M-am uitat multa vreme la LA INK si eram fan declarat KAT von D, acum ma gandeam ca va fi cam la fel. Numai ca Bucuresti nu e Los Angeles, si salonul nu era ca cel din TV.  Dar nici nu a contat asta, am intalnit un om foarte fain, un om deschis la ideile mele si nu in ultimul rand un artist desavarsit. Modelul meu nu era unul complicat, insa el a tratat cererea de parca ar fi fost unul cu modele dificile de realizat. Profesionist. Salonul arata foarte bine si daca o fi sa imi mai fac vreun tatuaj il voi cauta pe Florin cu siguranta. A durat 10 minute, durere fizica nu am simtit. Au fost niste mici piscaturi suportabile, dar aici depinde foarte mult si de toleranta la durere a fiecarui om si bineinteles de locul in care alegi sa te tatuezi.

Mi-am dorit un tatuaj care sa insemne ceva si pe care de fiecare data cand il voi privi sa imi aduca un zambet pe fata. Si asta se intampla zi de zi.  Iar daca legatura mea emotionala cu Mihnea a fost puternica inca din ziua in care s-a nascut, acum va fi si mai puternica, amprenta lui va fi intotdeauna pe pielea mea: forever imprinted in my skin and in my heart 🙂 

imag0548

 

Advertisements
calatorii, de-ale mele, masina

Vacanta noastra

Anul asta am hotarat sa nu facem nimic special ci pur si simplu sa ne lasam purtati de val. Nu stiu daca a fost mai bine sau mai rau, cert este ca a fost mult mai relaxant.

Scriam acum cateva zile (mai exact la sfarsitul lui august) ca am reusit intr-o saptamana sa facem 1500 de km si nici macar nu am parasit tara. Foarte fain. Am combinat muntele cu marea si am ajuns si la dealuri ( printre cele mai inalte dealuri din Moldova – tata se mandreste cu asta si mereu imi reaminteste cand ne uitam din curte spre dealurile din fata noastra).

First stop: Cheile Gradistei

In fiecare an, plecam cu firma in teambuilding. E un moment in care ne putem relaxa impreuna si putem sa ne cunoastem mai bine. Anul acesta am fost doar echipa din Bucuresti si am ales sa mergem la munte, mai exact la complexul Cheile Gradistei-Fundata. Un loc superb, child friendly si cu foarte multe activitati. Am stat 3 zile acolo si zau ca nu ne-am plictisit. Mi-a placut ideea de a avea restaurantul sus pe platou, aveai ceva de mers de la hotel, dar mai bine asa- am facut miscare destul de multa. Mi-a mai placut the T-Shop ( ceainarie cocotata si mai sus de restaurant) – aveai o priveliste superba de acolo. Liniste, ceai, cafea si muntii in fata. Ce altceva mai puteai sa iti doresti? In cazul meu, un copil mai putin astamparat, care sa nu alerge de colo colo chiar atunci cand voiam sa ne tragem sufletul. Un loc superb, cu o asezare perfecta si cu toate beneficiile pentru o mini vacanta perfecta. Mancarea a fost ok, dar se putea si mai bine, am discutat la final cu managerul si i-am prezentat cateva puncte slabe -sper sa le rezolve in timp. Per total a fost o excursie reusita. Noi trei ne-am simtit tare bine si chiar ne-am relaxat.

Next stop: Marea Neagra

Cand ne-am luat liber, ne-am propus sa alocam 2 zile pentru o scurta plimbare la mare. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, a ramas doar 1 zi de plimbare si ne-am intors spre seara acasa. Cred ca a fost prima oara cand nu m-am stresat pentru o plecare. Desi eram la al doilea bagaj de facut ( primul a fost pentru munte si cine ma cunoaste stie ca urasc sa fac bagaje) , de data asta a fost totul mult mai relaxant. Chiar mi-am propus sa le iau linistit pe toate si mi-am zis ca nu trebuie sa semnez nicaieri ora la care ajungem. Important era sa ne simtim bine. Si asa a fost. Am avut impresia ca suntem la mare de cateva zile si nu doar de cateva ore. Apa curata, valuri mici, nisip curat = copil fericit = parinti relaxati si fericiti. Am bifat si delfinariu si sincer mi-a parut rau de banii pe care i-am dat- showul m-a dezamagit total. Aglomeratie, mare nebunie la intrare si nu am reusit sa inteleg mai nimic. Nici copilul nu a fost interesat. Partea frumoasa a fost inainte de a intra la delfini – mica rezervatie din complexul delfinariului. Am vazut animale bine intretinute, curatenie si personal dragut. Si uite asa am bifat si marea.

Final stop: Bacau 

Plimbarea la Bacau era programata de ceva vreme, profitam de fiecare data cand avem ocazia, acolo Mihnea are mult spatiu de alergat si are tot felul de experiente noi. Mergem in livada si culegem mere si pere, alergam dupa puisori si ratuste, plimbam pisicile dintr-o parte in alta. Cu alte cuvinte, zile de relaxare in care ne amintim de vremurile mai simple, uitam de tehnologie si ne bucuram de linistea dintre dealuri. Si mai e ceva, mai stau si eu cu ai mei parinti pe care ii vad destul de rar.

vacation

 

Concluzie: Nu ai nevoie de prea multe sa faci atatia km in interiorul tarii. Doar chef de condus si de facut/desfacut bagaje ( de data asta m-am intrecut pe mine si am fost tare rapida la impachetat).

p.s. Ca sa vezi ca nu stii unde te duce viata, anul trecut ma gandeam ca in anul 2016 vom merge intr-o vacanta exotica, Tenerife sau Croatia. Ehee, de aia e bine sa te bucuri de fiecare moment frumos atunci cand il ai si sa nu te gandesti prea mult.

p.p.s Dar tot nu renunt la vacanta aia exotica :mrgreen:

Mi-a zis un prieten bun: daca e ceea ce trebuie si asa simti tu ca vrei sa faci, nu mai sta pe ganduri. Gonna’ keep that in mind!

 

 

confesiuni, de-ale mele, mamicie, parinti

Ganduri razlete de mamica

Ce-am invatat in astia 2 ani si 8 luni de cand al meu copil imi face viata mai frumoasa?

Ca e minunat sa ai copil, ca simti o dragoste nebanuita si ca iti doresti sa nu se termine niciodata si ca toate grijile din lume si problemele dispar la un simplu zambet de-al lui.

Ma uit la Mihnea si in fiecare zi ma gandesc: oare e adevarat? e al meu? Cateodata simt ca nu imi ajunge doar sa il privesc sau sa il strang in brate cu putere. E un copil zvapaiat, are energie cat toata familia la un loc, rade, canta, face prostii ( asa cum spune si el) si vorbeste in continuu. Are in cap niste propozitii atat de complexe, incat de multe ori stau sa ma gandesc daca are aproape 3 ani sau mai mult. Deh, fiecare cioara se mandreste cu puiul ei si il vede cel mai frumos.

Inteleg acum nevoia mamicilor de a vorbi in continuu despre pruncii lor, orice ti se intampla pe parcursul zilei iti aduce aminte de el. Si vrei sa povestesti, vrei sa imparti bucuria pe care ti-o ofera cu toti ceilalti. Si cateodata enervezi sau plictisesti cu toate detaliile astea despre copii si te gandesti ca poate ar trebui sa mai vorbesti si despre altceva. Unii se simt vinovati, altii nu au nicio taina. Eu sunt undeva la mijloc, sunt momente in care ma simt aiurea ( desi nu ar trebui ) si imi dau seama ca nu toata lumea vrea sa afle de cate ori a refuzat Mihnea sa mearga la olita in urma cu o zi sau ce a mancat la pranz. Sunt detalii pe care le poti impartasi cu alte mamici, inteleg altfel fenomenul.

Ce-am mai invatat? Toata lumea are o parere despre cum sa iti cresti copilul. De la bunici, la matusi, unchi si pana la vecina de la coltul strazii. Fiecare iti va zice cum crede ca e mai bine sa faci. Pentru ca asa au facut si ei si copiii au iesit bine :mrgreen: Eu cred ca asta nu e o regula si nu se poate aplica la fiecare copil in parte, dar ce sa te faci cu oamenii care nu inteleg? Pana si eu m-am trezit ca am sarit cu gura pe alte mamici ca nu au facut nu stiu ce lucru. Si le-am explicat ca trebuie sa procedeze in alt fel ca asa e bine. Dar de unde stiu eu 100% ca e bine? De unde stie vecina de la colt ca a fost a atat de bine ce a facut?  Se zice ca instinctul de mama nu se insala niciodata si in mare masura asa e. Dar cu totii gresim. Nu exista parinte perfect, copil perfect. Exista oameni si atat. Oameni care merita sa creasca frumos si sa fie iubiti.

Ma amuza competitia intre mamici. In urma cu cateva luni, ma enervam si eu cand vedeam ca Mihnea nu facea la fel de multe ca un copilas de varsta lui. Si eram geloasa. Not anymore. Si nici nu ma gandesc sa mai povestesc in stil competitiv despre ce a facut el. Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare si cred ca nu e cazul sa fortezi nota.

Asadar, pana acum e totul frumos, minunat, supeerb. Ai un copil si gata nu mai ai nevoie de nimic, viata ta e super completa. Ahh, NU! Am inteles si mai mult importanta acordata tie ca adult -sa nu uiti sa ai grija si de sufletul tau, sa faci ce iti place, sa te plimbi si sa faci in asa fel incat sa nu te mai lasi pe ultimul loc. 10 minute de liniste fac minuni. Chiar daca nu pare, momentele in care simti ca nu o sa mai ai viata sociala, vor disparea. Poti iesi cu al tau copil la terase, poti sa il iei in concedii cu tine, poti sa faci multe activitati fun si cu el. Da, nu mai e ca inainte, nu mai ai aceeasi libertate. Dar gasesti portite, totul e sa vrei sa incerci. Keep in mind, daca tu esti obosit pentru ca ai tras de tine pana la epuizare, nu o sa ai parte de momente de calitate cu piticul tau. Acum de cand am inceput sa ne intelegem mai bine cu el ( la modul ca a mai crescut si e nitel mai usor sa facem mai multe impreuna) , ne planuim sa iesim cat mai mult si sa il implicam si pe el in activitatile noastre. La inceput parea horror, aveam impresia ca nu o sa mai ies din casa pana face 18 ani :mrgreen:

Si ar mai fi destule ganduri razlete, dar asta intr-un alt articol- unul in care o sa povestesc nazdravaniile lui Mihnea si despre cum o casa nu mai arata la fel dupa ce ai copii.

having-kids

Sursa foto:www.dumpaday.com

Ah si nu uitati sa va distrati cat mai mult, asta va veti aminti peste ani si ani si va conta- nu faptul ca nu ati calcat toate camasile la dunga 😆 

calatorii, masina, plimbari

Mini road trip (I)

In urma cu ceva timp, intr-o seara calduroasa de vara copilul meu cel dragalas a venit la mine si mi-a spus hotarat: “Sa mergeeeem maaaami, cu masinaaa!” M-am uitat in ochisorii lui mari si frumosi si l-am intrebat :

  • Unde vrei sa mergem, puiule?
  • La plimbareee, la shopping ( el stie ca atunci cand mergem cu masina sunt 2 posibilitati shopping sau plimbare :)) )

Este fan plimbari cu masina sau de orice fel. L-am obisnuit sa mearga cu noi aproape peste tot si din fericire este genul de copil care sta in scaunul de masina fara sa planga sau sa faca scandal. Desigur, dupa un drum mai lung protesteaza, dar se rezolva imediat cu un joc sau cu un cantecel. Eventual daca avem posibilitatea mai facem pauze sa ne mai miscam.

Inainte sa fim 3, plecam in weekend-uri in tot felul de excursii scurte – de o jumatate de zi, de o zi. Nu erau atat de dese pe cat mi-as fi dorit, dar erau. Acum e nitel mai complicat sa pleci cu un copil mic dupa tine, dar nu e imposibil. Unde te simti tu bine, se simte si el bine. E o vorba in popor : asa cum il obisnuiesti, asa il ai :mrgreen: Si se vede ca e de-al nostru, ii place sa mearga cu masina km intregi.

Citisem la cojocarii.ro – un articol despre unde mai fugim din Bucuresti si prezenta acolo Eugenia gradina zoo din Bucov si m-am gandit ca poate fi iesirea perfecta de o jumatate de zi. Cand au venit prietenii nostri sa ne propuna iesirea, am fost si mai incantata. La 09:30 am iesit din Bucuresti si am parcurs un drum cam de o ora jumatate. Nu stiam la ce sa ne asteptam, mai ales ca a noastra gradina din Baneasa e cam vai de ea.

Am gasit acolo un parc frumos amenajat, spatii de joaca, multa umbra, multa verdeata. Animalele erau foarte bine ingrijite, era curat peste tot si cred ca avantajul lor cel mai mare este ca au mult mai mult spatiu. Foarte bine aranjate spatiile pentru animale, puteai lejer sa vezi tot ce se intampla dincolo de garduri. Desi este intinsa peste o suprafata mai mare, gradina zoo din Bucov nu are foarte multe animale. Dar poate ca e mai ok asa, au posibilitatea sa le ingrijeasca mai bine si sa nu le ingramadeasca in spatii stramte doar din dorinta de a avea cat mai multe. Le-as sugera sa puna afise mai mari pe gardurile electrice, cele existente aproape ca nu le observi si exista pericolul ca cei mici sa le atinga. All in all a fost o experienta placuta si recomand. Trebuie sa ii multumesc Eugeniei pentru articol, cred ca nu as fi aflat de Bucov asa repede 🙂

 

 

Gasiti detalii despre program si tarife pe site-ul : http://www.zooploiesti.ro/

 

Daca aveti idei bune de iesit din Bucuresti, astept sugestii. Incercam sa facem o mini serie cu excursii din astea scurte.

 

P.S. pozele nu-s asa reusite, greu sa alergi si dupa copil , sa tii si telefonul si sa mai vezi si tu ceva :mrgreen:

de-ale mele, sanatate

Biggest loser

Povesteam prin martie ca as avea nevoie sa cumpar timp si ca am un plan pentru partea cu slabitul- https://marmotaa.wordpress.com/2016/03/16/cumpar-timp/ . Ei bine, solutia potrivita mie am gasit-o si m-am tinut de ea. Anul asta se pare ca am fost mai hotarata ca oricand sa fac lucruri pentru mine. Mi-am luat inima in dinti si am inceput sa merg la dentist ( faina alaturarea de cuvinte :mrgreen: ) . Cine ma cunoaste, stie ca sunt terorizata de mersul la dentist, pana si drumul pana acolo e unul pavat cu emotii.

Am continuat cu analizele de sange, ecografii si tot tacamul de analize ce trebuiau facute anual si m-am pus la punct. Pana aici, perfect. A urmat inainte de Paste o vizita la un doctor nutritionist la recomandarea unui coleg. Facusem socoteala si daca in 15.03 aveam 80 de kg , cand am ajuns la doctor aveam 78.5 kg ( de emotii am dat 2 kg jos ) . Mi-am setat sa ajung la vremurile de glorie – 54-55 kg. Am hotarat ca trebuie sa fac asta intr-un mod controlat, sub atenta supraveghere a unui doctor. Internetul este plin de articole si sfaturi despre cum sa dai zeci de kg jos intr-un timp record si poti foarte usor sa ajungi sa pui toate kg la loc dupa ce ai terminat dieta minune. Pe timpul sarcinii am luat vreo 25 de kg si dupa ce am nascut am dat foarte putin jos. Ce-i drept, nici nu am dat importanta foarte mare acestui aspect si m-am concentrat mai mult pe micul marmotel ce intrase in vietile noastre.

 

 

not-losing-weight

Nu am fost niciodata o slabuta, o silfida, am avut mereu ceva kg in plus. O plinuta. In scoala generala nu am avut probleme prea mari, eram destul de neinteresata de aspectul asta, dar in liceu am inceput sa imi fac probleme. Jignirile si glumele proaste pe seama greutatii pot lasa urme adanci in sufletul unui adolescent. Si am avut parte de suficiente, dar am trecut peste. Acum problemele erau mai mari decat imaginea, ma dureau genunchii de la greutate, ma miscam mai greoi si desi nu aratam a 80 de kg, eu le simteam.

Asadar inainte cu o saptamana de Paste, am pus piciorul in prag si am inceput programul. La inceput a fost doar din alimentatie, acum sunt la capitolul combinat cu sport. Momentan nu ma duc la sala, dar probabil ca voi ajunge si acolo. In aproape 3 luni am reusit sa scap de 10 kg si reusesc sa mananc mai controlat si mai ok decat pana acum. Meniul meu saptamanal cuprinde foarte multe alimente, asa ca am de unde alege.

A fost o schimbare foarte mare si am fost nevoita sa renunt la foarte multe chestii care imi plac : ciocolata, prajituri de tot felul, anumite fructe. Din fericire am putut sa inlocuiesc zaharul cu un indulcitor foarte ok si am putut sa il folosesc in cafea. Si de o saptamana am primit si unda verde sa imi fac ceva dulce ( am primit retete de la doctor ).

Astazi, 03.07.16 — 67 kg si sunt tare mandra de mine. Ma tin in continuare de treaba si voi reveni cu un articol cand ajung la greutatea finala. Recomand daca vreti sa faceti o miscare de genul , sa o faceti intr-un mediu controlat si  sub atenta supraveghere a unui doctor. Important este sa gasesti si omul potrivit pentru asta si sa ai parte si de sustinerea celor din jur. Trust yourself si totul va iesi bine!

p.s. in timp ce scriu acest articol savurez o inghetata delicioasa si racoritoare ( homemade) . Deci, se poate 🙂

 

Sursa foto: dietdatabase.com

confesiuni, economii, finante personale, shopping

Bani,experimente,shopping

In fiecare luna inainte de ziua cea mare ( ziua salariului, evident) imi propun sa imi iau un carnetel in care sa imi notez fiecare cheltuiala pe care o fac. Cand ma uit la balanta soldului si vad atatiaaa bani – mi se par multi comparand cu gaura ce o am in portofel inainte sa imi intre banii in cont, parca mi se incetoseaza privirea. Deja vad in fata ochilor – shopping la Lidl ( sigur e o promotie buna saptamana aia) , haine pentru noi, haine pentru pitic, incep sa ma uit pe site-urile de cumparaturi online, imi aduc aminte ca am vazut si niste carti faine la pret bun si uite asa dupa 3-4 zile raman in pom si pomu’ in aer. Si stau iar si astept ziua cea mare. Daca imi zicea cineva in clasa a -5-a cand tipam ca eu vreau sa fiu mare si ca m-am saturat sa invat, sa citesc si sa dau teste, poate ma potoleam si o luam mai usor. Oricum nu cred ca avea efect.

Mama imi zicea mereu sa nu ma intind mai mult decat imi e plapuma. Dar nu stiu cum se face ca mereu ies cu picioarele pana la genunchi in afara. In unele luni, ma mai potolesc si ajung doar pana la glezne. Sunt zile in care daca nu ajung in Lidl sa iau o smantana, un cascaval, sa ma uit prin cosurile cu promotii sau orice altceva, nu ma simt bine. E clar, sunt dependenta de shopping. Nu sunt la nivelul tipei din filmul Confessions of a shopaholic , dar cert este ca trebuie sa existe un echilibru pe undeva. Si sa nu credeti ca se duc banii pe tampenii pe care nu le folosesc, dar multe dintre ele nu imi sunt necesare chiar atunci cand le vreau, pot fi cumparate si peste 2-3 luni. E clar, oamenii din marketing isi fac bine treaba :))) Poate mult prea bine :mrgreen:

Astazi, 27 iunie 2016 am indraznit sa fac un mic excel cu datoriile pe care le am de achitat cand iau banii. Tot in micul asta fisier care are deja cheltuieli mari, vreau sa imi notez si pe ce se duc banii. Asadar, luna iulie este luna experimentelor. Si luna in care vreau si sper sa pot sa pun si bani deoparte. E bine sa ai mereu o barca de salvare, nu se stie ce cheltuieli neasteptate poti avea.

Sa vedem daca imi reuseste experimentul, e primul dintr-un sir mai lung de incercari la care ma supun 😆

 

im-not-a-shopaholic-im-helping-the-economy-2

Sursa foto: Stylevitae

 

p.s. Voi cum reusiti sa strangeti bani? 

p.p.s. Tocmai am realizat ca luna asta imi expira RCA-ul si trebuie sa fac si ITP-ul la masina, talk about savings :mrgreen: Asta da provocare! 

de-ale mele, iubire, Uncategorized, zambete

Pandora – un inceput frumos de poveste

Am de ceva vreme in minte articolul asta. E despre noi, despre iubire, despre jumatatea din viata mea imperfecta.

Warning: urmeaza randuri siropoase, chestii din astea cu love 

Avem o poveste frumoasa in spate, un inceput incredibil de ridicol, un prezent minunat in trei si ne scriem viitorul asa cum stim noi mai bine. Voiam sa scriu despre omul meu, omul care de 9 ani ma iubeste, ma suporta, ma scoate din minti cateodata pentru ca apoi sa imi dau seama ca nu exista persoana mai potrivita pentru mine. Dupa atatia ani, inca ma surprinde, inca ma uit la el si tresar de emotie. Sunt zile in care ma simt o adolescenta care asteapta sa iasa la intalnire cu iubitul ei. Ajung inaintea lui acasa si simt ca nu mai am rabdare pana ajunge si el sa fie cu noi. Credeam ca dupa atata timp se va instala o rutina, ne vom plictisi unul de altul, dar nu e asa. Se intampla de foarte multe ori sa ma surprinda placut. Dupa ce am ajuns sa il cunosc mai bine, mi-am dat seama ca nu e genul romantic. Cel putin nu genul clasic de romantic. Dar a reusit de fiecare data sa imi faca surprize frumoase, sa imi aduca flori cand nu ma asteptam, sa ma faca sa zambesc atunci cand aveam nevoie si sa ma faca sa ies din starea proasta pe care o aveam intr-un anume moment. Si cel mai important, ma sustine in tot ceea ce fac. Siropos articol am mai conceput de data asta :))) Merita din plin.

De aici incepe povestea bratarii mele Pandora. Mi-am dorit-o enorm de mult si mi-a daruit-o atunci cand nu ma asteptam. Si de data asta chiar nu ma asteptam la nimic, am banuit spre final ca ceva nu e in regula, dar ca sa nu ii stric surpriza am tacut malc. Partea cea mai aiurea e ca in ziua in care mi-a dat bratara, m-am comportat ca a total bitch. Si nici macar nu eram in perioada aia a lunii. Dar ce sa te faci cu muierile nebune asa ca mine? Eh, daca si in zilele nebune ma suporta, e clar ca nu mai scap de el 😆 Dar nici el de mine.

Asa se continua povestea bratarii, eu nebuna, el un calm. Doi indragostiti, foarte putin plictisiti. Vreau sa adaug pe ea talismane potrivite, fiecare sa insemne ceva, sa spuna ceva despre mine, despre noi, despre viata pe care o alegem. Asta e si conceptul bratarii – sa incerci sa fii unic prin povestea ta – sa pui talismanele care te inspira, care spun ceva despre tine.1195958-200 Lovin’ it to the max!

p.s. credeam o data, mai demult ca mi s-a terminat norocul, sau ca nu sunt o persoana foarte norocoasa. M-am inselat, il am pe omul perfect in viata mea imperfecta. Si asta e norocul meu.