baby, de-ale mele

Primele 3 luni …

… au fost o intreaga nebunie. Parea ireal ca avem un mic omulet care se agata de noi cu orice ocazie si ne-am dat seamna ca suntem singurii care il pot ajuta. Atat de mic, atat de ciudatel, nici nu stiam ce sa ii facem. Prima baita a fost tare simpatica, ambele bunici au participat si asa cum isi aminteau au reusit sa il spele pe micut. Si apoi sa ma vezi la ritualul de dupa baita, aveam ordine clare de la doctor . Ma dureau toate, dar m-am incapatanat si am reusit sa il dau cu creme, sa ii pudrez buricutul si sa am grija sa ii pun pampersul cum trebuie. Β Evident ca prima data l-am pus invers si doar in spital il mai schimbasem de vreo 20 de mii de ori ( astia mici au un tranzit tare rapid) . In primele zile l-am imbracat in pijamale dragute, apoi una din bunicute m-au sfatuit sa il infas, asa cum erau infasati copiii pe vremuri. Tare bun a fost sfatul asta, a dormit piticul ataaat de bine si nici nu am mai stat sa il chinuim cu imbracatul. Asa era mult mai rapid si eficient. Bine pentru el, bine pentru noi. Win,win situation.

Emotiile ma copleseau de fiecare data cand il luam in brate si tot nu imi venea sa cred cum se schimbase viata mea.

Prima saptamana mi s-a parut cea mai grea si asta nu pentru ca nu dormea – am avut marele noroc sa fie un somnoros din cauza icterului si am reusit sa ne odihnim amandoi. Dar durerile de spate, de burta , de fund , de toot erau foarte mari, ma miscam de ziceai ca sunt Cocosatul de la Notre-Dame. Apoi parca s-au mai domolit si mi-a fost mai usor. O alta chestie ce m-a doborat psihic a fost multitudinea de oameni ce se perindau prin camera noastra. Toti erau fascinati de micutul marmotel si toti voiau sa il vada. Veneau sa il priveasca mancand, sa il vada cum il schimb, cum il intorc de pe o parte pe alta , cum ridica o manuta, cum face un sunet si cred ca ati inteles mesajul. Insa nu puteam sa ii gonesc, erau oameni dragi care doreau sa stea cat mai mult cu noi. A trecut si perioada in care ma trezeam noaptea cu unchiul lui sa il vada cum doarme :))) Si usor, usor incepeau sa se aseze toate la locul lor.

M-am obisnuit si cu noptile albe, programul lui s-a schimbat constant si nu era chiar atat de greu precum auzeam in stanga si in dreapta. Am avut intr-adevar ajutor zilnic, insa 95% faceam eu si asa simteam tot ce se intampla. O buna perioada de timp am fost izolata de lumea din afara, ieseam doar in curte si un pic pe strada si cam atat. Nu puteam pleca de acasa mai mult de o ora, era panica :)))) Citeam stirile de pe telefon, incercam sa fiu la curent cu tot si singurele subiecte de discutie erau despre copil. Dar nu eram disperata sa vorbesc numai despre asta, cel putin sper eu ca nu eram , stiu cum e sa fii fara copil si sa ti se povesteasca in continuu despre ce a mai facut micul nazdravan. Cred totusi ca trebuie sa fie o limita. Ai copil , dar asta nu inseamna ca nu mai traiesti si pentru tine , right?

Ca o concluzie, lunile astea 3 au trecut tare repede si am avut atatea de facut incat multe dintre ele nici nu mi le mai aduc aminte. Norocul meu ca exista fotografii si ca mi-am mai notat una alta pe carnetelul lui. Daca ma uit acum prin el, imi vine sa rad cat de disperata eram sa notez la ce ore il alaptam , cati pampersi schimbam , de cate ori recurgita si tot felul de detalii din astea tehnice. Parca era totul robotizat si nu apucam sa simt , sa ma bucur cu toate fiinta mea de tot ce se intampla. Au trecut si astea, ca doar timpul nu sta in loc si au urmat alte experiente, dar asta in episodul urmator πŸ™‚ .

baby, de-ale mele, iubire, timpul

Ganduri de mamica

Au trecut aproape 9 luni de cand sunt proaspata mamica. Da, inca ma simt proaspata si probabil ca starea asta va mai dura ceva timp. Imi place, ma simt bine si sunt fericita. Rad cand micutul meu imi zambeste si imi dau lacrimile cand scoate un sunet nou sau cand striga “mama”. E cel mai tare sentiment pe care l-am avut vreodata si nu credeam ca poti simti atat de mult. Prioritatile s-au mai schimbat, motivele de fericire vin din lucruri mult mai simple si viata mea pare sa fie un carusel care se invarte in continuu. Partea faina este ca nu imi e rau de la atata invartit,ci ma simt excelent.

Cu toate astea, simt ca mai trebuie sa incep sa fac pe langa si altceva. Le admir pe mamicile din online pentru ca isi fac timp sa scrie, sa fie la curent cu tot ce se intampla si totodata sa fie si mamici full time. Am invatat inca o data ca timpul este atat de pretios si ca in jumatate de ora pot face multe daca ma impulsionez. La inceput cat dormea piticul , ma asezam pe un scaun si stateam pur si simplu. Ma bucuram de momentul de liniste si de relaxare si lasam in urma treburile de prin casa. Mi-am zis ca alea se pot face si nu ma bate nimeni daca nu am patul facut in primele ore ale diminetii. Ce-i drept nu sunt singura acasa, e si bunicuta cu noi si ma ajuta cand am nevoie, dar tot exista diverse de facut si nu imi dau seama cand trece timpul. Daca ma lungesc prea mult la cafeaua de dimineata nu mai apuc sa strang dezastrul lasat in urma πŸ™‚

Am avut nevoie de ceva timp ca sa imi revin din nebunia ce se petrece in viata mea in ultimele luni si cred ca asta se intampla pentru ca am inceput sa ies mai mult. Am prins curaj si am iesit la plimbare cu cel mic cu masina. Ma aranjez, il imbrac cat mai dragut posibil si plec. Ma simt libera si ma simt extraordinar de bine. M-as plimba toata ziua prin parcuri , pe alei frumoase , chiar si aici in cartier. Lumea vazuta prin ochisorii piticului meu e frumoasa, chiar daca el nu stie sa imi arate chiar tot ce vede.

Trebuie sa recunosc, e diferit de tot ce am simtit pana acum , eΒ un sentiment tare ciudat si frumos in acelasi timp, dar probabil asa patesc si mamicile celelalte. Si uite asa au trecut 9 luni , eu ma uit la el si ma intreb cum se face ca sunt mami a lui , iar el se uita la mine si parca imi spune :” nu te mai minuna atat, mami! chiar sunt al tau πŸ™‚ ”

 

 

baby, casatorie, de-ale mele, frica, iubire, Uncategorized

Cadoul meu vine mai repede

De cand m-am intors din concediu, a fost o mare nebunie. Am continuat cu renovarile in timp ce dormeam ca la camin cu toate peste noi . A fost o perioada haotica si inca nu s-a terminat. Am tras ca nebunii sa terminam camerele noastre incat nici acum nu imi vine sa cred ca aproape am terminat. Planurile s-au schimbat de la o zi la alta si ne-am adaptat in functie de situatie. Am fost si noi cam ca in reclama aia cu doctorul si cuplul care asteptau copilul. Chiar glumeam cu doctorita mea daca mai putem sa amanam πŸ˜†
In tot acest timp burtica mea se facea din ce in ce mai mare si eu ma miscam tot mai greu. Nu prea am putut participa la treburile casei , am stat mai mult pe bara. Nu pot sa descriu cum au fost lunile astea, mi se pare ca a trecut timpul atat de repede incat nu mai stiu pe ce lume sunt.
Din noiembrie n-am mai mers la munca . Cand mi-a zis doctorita ca nu imi mai da voie sa merg, am simtit ca imi cade tot cerul in cap. Ma gandeam oare ce voi face acasa, cum imi voi umple timpul si multe alte ganduri razlete. Iar m-am inselat. M-am trezit in decembrie aproape de termen si deja m-au luat emotiile. Unde mai pui ca de joi sunt prin spital pe la monitorizari. Am venit la control si m-a oprit aici. Alt soc . Din fericire am plecat in aceeasi seara: aveam treburi mari a doua zi :aveam sa zic DA din tot sufletul. Dar despre asta intr-un post viitor , cand probabil ma voi linisti..adica prin vara πŸ˜† Voi incerca sa revin cu niste articole despre toata nebunia, a fost un maraton ce am facut noi in ultimele 2 luni, dar am reusit sa ajungem aproape de linia de sosire.
Profit sa va urez Sarbatori fericite, un mos plin de daruri, zambete din toata inima si multa multa voie buna! Eu una stiu ca de Craciun voi fi fericita, o sa am langa mine un mic sufletel πŸ™‚

Semnat,
O marmotica emotionata

de-ale mele, timpul

Daca n-ai matusi care sa te intrebe de nunta, nu-i bai..

Te intreaba altii. Si cu aceasta nota draguta incepe si povestirea mea .Β  Sunt cu dl. Marmotzel de ceva vreme , ne-am mutat impreuna, ai mei l-au cunoscut , deci toate bune si frumoase. Ba mai mult, tata este foarte incantat de faptul ca fata lui si-a gasit un baiet asa bun πŸ˜€Β  Oauuu! Dl. colonel a fost de acord ( stau sa ma intreb oare de cand s-a imblanzit πŸ˜› ) .

Zilele trecute vorbeam cu tata la telefon si din una in alta, nu stiu cum s-a ajuns la intrebarea : ” Cornelia, tu vrei sa te mariti anul asta in vara? Daca vrei sa imi spui , sa fiu pregatit. Imediat discut cu niste prieteni, gasim taraf, fanfara, aducem tot ce e nevoie numai sa imi spui. ” Aaaaah, pauza. Trag aer in piept , ma linistesc si ii spun frumos ca nu e cazul, sa stea calm, cand o fi , o fi.

Nu ne-am gandit la treaba asta momentan , nu e o chestie pe care trebuie sa o facem neaparat acum. Suntem bine, ne iubim si ne traim viata cat de frumos putem noi. Cu o voce trista, imi zice sa ma mai gandesc la variante si mi-l da pe unchiul meu la telefon : ” Auzi, mai fata, da un nepotel nu ne aduci si noua anul asta? ”Β  Pfooooaaaaaiiii, ma v-ati pus toti in capul meu sa ma marit si sa torn copii. Ati innebunit ( imi ziceam in gand). Ii explic si lui frumos ca daca vrea, fac unul si il duc acolo πŸ˜† Mai in gluma , mai in serios, in ultimul timp toata lumea ma intreaba cand ma gandesc sa… cand facem si noi un copilas, cand? cand? cand?

Va spun drept, momentan sunt ok asa, nu am nevoie de nunta , de bebe sau de orice altceva. Poate de-o masina as avea nevoie πŸ˜›Β  Stau si ma intreb ce s-o fi intamplat cu matusile mele ( bunici din pacate nu mai am decat unul, care saracul.. of.. nu vreau sa imi mai amintesc). Oare ele nu ma suna sa ma intrebe cand am de gand sa fac pasul mare ? Ca sa le raspund in stilul meu scorpionesc πŸ˜€

Over and out,

Marmotica