confesiuni, de-ale mele

Povestea tatuajului meu

Da, da! Ati citit bine. Mi-am facut un tatuaj. E proaspat, nu are nici 1 luna de cand sta frumusel pe mana mea. Nebunie, extravaganta, putem sa ii spunem oricum, eu sunt fericita. Cineva m-a intrebat daca aveam nevoie neaparat de un tatuaj. I-am raspuns din toata inima: DA! Mi-am dorit inca din liceu si i-am spus atunci mamei mele ca vreau asta. Tin minte ca s-a uitat stramb la mine si cred ca in adancul inimii ei a sperat ca nu voi avea niciodata curaj sa ma tatuez. 10 ani mai tarziu am decis ca e timpul sa fac ce imi trece prin cap. Sa fac lucrurile care ma fac fericita. Sa nu mai stau pe ganduri.

Reactiile au fost diferite. Oamenii la care ma asteptam sa aiba o reactie friendly, m-au privit ciudat. Oamenii la care ma asteptam sa ma judece pentru chestia asta au fost foarte cool si incantati. Mereu i-am privit un pic altfel pe oamenii care au tatuaje. Nu intr-un mod urat, i-am admirat pentru alegerea lor si mi-am dorit sa trec peste prejudecatile celor din jurul meu, sa pot face si eu pasul asta cu inima deschisa. Nu e lucru usor sa iei decizia asta. Din momentul in care m-am hotarat, a venit partea si mai grea. Ce imi voi desena? Trebuia sa fie ceva frumos, nu foarte mare si sa fiu 100% decisa ca e ce trebuie. Doar asta ramane for lifetime imprimat in pielea mea. Bine, nu chiar definitiv. Astazi sunt tehnici de indepartare a tatuajelor, dar procedeul este unul tare anevoios si mai bine ramai cu el.

Am cautat modele, m-am abonat la tot felul de conturi pe Instagram si Pinterest, doar, doar oi gasi modelul potrivit. Am innebunit-o pe prietena mea C. cu tot felul de intrebari, i-am trimis zeci de poze si in ziua in care i-am zis ca am fost la salon si mi-am facut programarea nu i-a venit sa creada. M-am uitat multa vreme la LA INK si eram fan declarat KAT von D, acum ma gandeam ca va fi cam la fel. Numai ca Bucuresti nu e Los Angeles, si salonul nu era ca cel din TV.  Dar nici nu a contat asta, am intalnit un om foarte fain, un om deschis la ideile mele si nu in ultimul rand un artist desavarsit. Modelul meu nu era unul complicat, insa el a tratat cererea de parca ar fi fost unul cu modele dificile de realizat. Profesionist. Salonul arata foarte bine si daca o fi sa imi mai fac vreun tatuaj il voi cauta pe Florin cu siguranta. A durat 10 minute, durere fizica nu am simtit. Au fost niste mici piscaturi suportabile, dar aici depinde foarte mult si de toleranta la durere a fiecarui om si bineinteles de locul in care alegi sa te tatuezi.

Mi-am dorit un tatuaj care sa insemne ceva si pe care de fiecare data cand il voi privi sa imi aduca un zambet pe fata. Si asta se intampla zi de zi.  Iar daca legatura mea emotionala cu Mihnea a fost puternica inca din ziua in care s-a nascut, acum va fi si mai puternica, amprenta lui va fi intotdeauna pe pielea mea: forever imprinted in my skin and in my heart 🙂 

imag0548