confesiuni, de-ale mele

Ma simt ca un copil

De multe ori am senzatia ca sunt un copil, desi am 30 de ani ( urmeaza in curand sa implinesc 31 de ani ). Uneori am impresia ca inca sunt la mama acasa si ca nu am nicio grija pe lumea asta.

Sunt casatorita, am un copil de 4 ani, am un job stabil ( 7 ani in aceeasi firma and counting ) , dar tot am impresia ca sunt un copil. Am responsabilitati, stiu ce inseamna sa te intretii singur si sunt responsabila pentru viata copilului meu. Sunt exemplul lui, sunt lumea lui si trebuie sa fac tot posibilul sa fiu cea mai buna mama pentru el. Sa il invat sa creasca frumos, sa fie responsabil si sa fie un om bun pe lumea asta.

Oare cum vine asta? Cand eram in liceu, in clasa a 10-a, imi imaginam cum ar putea sa fie viata mea la 30 de ani. Vedeam o viata glamour, cu tinute smart office ziua si elegant chic seara.  Ma vedeam lucrand in domeniul traducerilor, cu firma mea organizand diverse evenimente si intalnindu-ma cu diversi clienti pentru a discuta propuneri si detalii despre business-ul meu.

Soc si panica! Nu s-a intamplat asta. Dar nu e prea tarziu sa imi urmez unele visuri de pe atunci ( evident ca modificate conform statusului meu curent de sotie devotata si mamica responsabila 😆 ). Pe langa asta cu traducerile, mai aveam cateva in gand si n-ar fi rau sa le readuc la suprafata. Nu se stie ce lucru bun ar putea iesi de acolo. Dar sa revenim. Viata mea de acum e total diferita de cum o vedeam atunci. Regrete? Poate doar unele mici ce tin de modul in care mi-am organizat viata ( nimic din ce nu as putea schimba acum in bine ). Bucurii? Multe, foarte multe. Emotii traite pe muchie de cutit, zambete din inima si agitatie specifica caracterului meu. Un sot minunat, un om extraordinar pe care il iubesc pana in ceruri si inapoi, un copil adorabil si familiile de langa noi minunate. Nu va ganditi acum ca avem familiile perfecte, nici pe departe. Dar cu bune cu rele, noi ne iubim , ne intelegem si ne ajutam. Sunt zile mai grele, dar sunt si zile frumoase care fac ca tot raul sa dispara din mintile noastre. Ce tot vreau sa spun eu aici este ca desi mi-am imaginat o viata mai glamour, stau si ma gandesc la viata pe care o am acum si e chiar mai faina. Am citit recent un articol despre o tipa care nu isi dorea copii si numai gandul ca ar fi trebuit sa faca unul o ingrozea. Asta pana s-a intamplat minunea si acum nu isi poate imagina de ce oare s-a gandit vreodata ca nu ar vrea sa aiba partea de cea mai tare iubire din lume.

Asa si eu. Mi-am dorit o viata si am primit in schimb alta, mai buna pentru mine. Unde mai pui ca si jobul pe care il am acum este unul tare fain si am parte de cei mai buni colegi pe care mi-i puteam imagina.

Toate gandurile astea au venit asa usor, usor in capul meu cand am realizat ca sunt mamica. Sunt un parinte in adevaratul sens al cuvantului. Nu ma intelegeti gresit, am stiut asta inca de cand am nascut, de cand l-am tinut in brat si stiu asta de aproape 4 ani incoace. Am realizat asta acum de curand cand am participat la prima mea sedinta cu parintii la gradinita celui mic. Nu imi venea sa cred ca stau acolo in calitate de parinte, ca discut cu alti parinti despre educatia copiilor nostri. Poate nu are prea mult sens ce spun, insa asa simt in momentul de fata. Atunci mi-am dat seama ca nu ma mai simt copil. Atunci am fost adult.

Pentru cei care ma cunosc e lesne de inteles ca a doua zi m-am intors la obiceiurile mele copilaresti si o parte din mine se va simti mereu copil. :mrgreen:

                                                                                   – to be continued – 

 

Advertisements
confesiuni, de-ale mele

Aproape de final

Daca nu simti ca esti in stare 100% sa faci asta, nu te apuca. Posibil sa patesti ca mine. Incepi un program, te abtii de la diverse mancaruri si ajungi sa cazi in capcana frigiderului dupa 2 saptamani de chin. Nu infometarea controlata este cheia. Desigur daca ai un program nebun la munca si nu reusesti sa iei pranzul, macar tine cont de asta si cand ajungi acasa incearca sa mananci aceeasi portie normala de mancare. Stomacul tau iti va multumi.

Sportul ajuta, dar conteaza sa fii constant si sa nu te abati de la drum atunci cand ai inceput. Daca incerci mai multe lucruri deodata si treci prin tot felul de diete rapide, nu vei face altceva decat sa iti dai corpul peste cap. Nu sunt specialist, nu am studii de nutritionism sau de altele din domeniul asta, insa am invatat cateva lucruri despre corpul meu de cand incerc sa mananc asa cum trebuie. Repet, sunt observatii pe care le-am adunat din experienta mea. Micile sfaturi cuprinse in articolul asta pot fi luate sau nu in considerare. Nu sunt nici un guru al fitness-ului si nu ma pot apropia in momentul de fata nici cu un deget de madam Carmen Bruma ( sa recunoastem, femeia arata fenomenal), dar vreau sa imi modelez corpul frumos si sa ajung in stadiul in care sportul va fi parte din viata mea asa cum e cafeaua de dimineata.

Pe langa unele obiceiuri alimentare deprinse in ultima vreme, am invatat ca e important sa iti placa tipul de miscare pe care il faci. Degeaba ai de facut 40 de min pe banda, daca tu nu ai niciun chef. Poate o ora de zumba te ajuta mai mult. Chiar daca fizic e mai eficient sa faci un anumit tip de exercitiu, pana nu ajungi in forma fizica de care ai nevoie, mai bine incerci ceva mai usor. Imi placea sa alerg. In studentie, dadeam lejer 2 ture de lac in Parcul Tineretului si mai aveam suflu si pentru a treia. In vara cand am incercat sa fac asta, dupa 10 min de jogging a iesit sufletul din mine. Am ales sa incep cu miscare usoara. Step by step. Am mers cat mai mult pe jos, am alergat cu Mihnea prin parc si prin casa si aproape in fiecare seara calduroasa aveam jumatate de ora cu rolele. Si am inceput sa simt ca pot mai mult. Am inceput sa alerg din nou pe banda si ca sa fie treaba mai fun, mi-am pus muzica antrenanta sau m-am uitat la serialul meu preferat. Si uite asa am reusit in primele seri sa alerg 20 min fara sa ma opresc si apoi 30 min in continuu. Pentru cine nu face sport, sa alergi 30 de min fara sa te opresti e o mare realizare.

Am inteles totodata ca rezultatul bun vine cu rabdare. Am facut o mini sedinta cu mine de la bun inceput si mi-am spus asa: ce incep acum (aprilie spre sfarsit) este de durata si trebuie sa am rabdare. Am fost hotarata, organizata si a functionat. Fiecare corp e diferit si fiecare poate avea diverse dereglari. Cred ca a fost cel mai bun lucru pe care il puteam face pentru mine. Ma simt minunat!

Calatoria mea a ajuns aproape la sfarsit, dar va incepe alta – sa invat sa mananc atat cat trebuie sa ma mentin la o greutate buna pentru mine, dar sa ma si bucur de micile placeri culinare. Nu exista nicio dieta in lumea asta care sa te lase sa mananci oricat si orice vrei si sa si slabesti. Este imposibil. Important e sa gasesti varianta potrivita tie. Eu am apelat la un doctor pentru ca am trecut prin foarte multe incercari si era clar ca greseam undeva. Plus ca sunt o pofticioasa si fara dulciuri eu nu concep viata. Asa ca am gasit solutia potrivita mie.  Pasii au fost urmatorii : 

  • am constientizat ca nu ajung nicaieri cu infometarea si ca mai rau fac
  • chiar daca eliminam anumite alimente, undeva greseam.
  • m-am cantarit si la indemnele unui coleg, am sunat si mi-am facut programare la doctor. Am avut ocazia sa vad un om care a lucrat cu doamna doctor si care a reusit sa se mentina de 2 ani de zile de la terminarea programului si cred ca atunci s-a declansat ceva in mintea mea de am fost atat de hotarata. Aici trebuie sa ii multumesc din suflet colegului meu ca mi-a tot zis de prietenul lui care a reusit sa slabeasca, altfel probabil nici in ziua de azi nu as fi facut mare lucru.
  • am fost la sedinta si chiar din a doua zi mi-am zis ca nu mai vreau sa aman.

Cateva luni mai tarziu, am ajuns sa nu ma recunoasca lumea pe strada si ma simt de parca as fi renascut. Poate nu e cea mai buna alegere, poate pentru altii nu a functionat, insa un lucru stiu sigur: atitudinea pozitiva si perserverenta m-au ajutat sa spun cu mandrie ca am reusit sa slabesc aproape 20 de kg.

Concluzia: lupta pentru tine, merita! :mrgreen:

happy-life

Sursa foto: Google Images

confesiuni, de-ale mele, mamicie, parinti

Ganduri razlete de mamica

Ce-am invatat in astia 2 ani si 8 luni de cand al meu copil imi face viata mai frumoasa?

Ca e minunat sa ai copil, ca simti o dragoste nebanuita si ca iti doresti sa nu se termine niciodata si ca toate grijile din lume si problemele dispar la un simplu zambet de-al lui.

Ma uit la Mihnea si in fiecare zi ma gandesc: oare e adevarat? e al meu? Cateodata simt ca nu imi ajunge doar sa il privesc sau sa il strang in brate cu putere. E un copil zvapaiat, are energie cat toata familia la un loc, rade, canta, face prostii ( asa cum spune si el) si vorbeste in continuu. Are in cap niste propozitii atat de complexe, incat de multe ori stau sa ma gandesc daca are aproape 3 ani sau mai mult. Deh, fiecare cioara se mandreste cu puiul ei si il vede cel mai frumos.

Inteleg acum nevoia mamicilor de a vorbi in continuu despre pruncii lor, orice ti se intampla pe parcursul zilei iti aduce aminte de el. Si vrei sa povestesti, vrei sa imparti bucuria pe care ti-o ofera cu toti ceilalti. Si cateodata enervezi sau plictisesti cu toate detaliile astea despre copii si te gandesti ca poate ar trebui sa mai vorbesti si despre altceva. Unii se simt vinovati, altii nu au nicio taina. Eu sunt undeva la mijloc, sunt momente in care ma simt aiurea ( desi nu ar trebui ) si imi dau seama ca nu toata lumea vrea sa afle de cate ori a refuzat Mihnea sa mearga la olita in urma cu o zi sau ce a mancat la pranz. Sunt detalii pe care le poti impartasi cu alte mamici, inteleg altfel fenomenul.

Ce-am mai invatat? Toata lumea are o parere despre cum sa iti cresti copilul. De la bunici, la matusi, unchi si pana la vecina de la coltul strazii. Fiecare iti va zice cum crede ca e mai bine sa faci. Pentru ca asa au facut si ei si copiii au iesit bine :mrgreen: Eu cred ca asta nu e o regula si nu se poate aplica la fiecare copil in parte, dar ce sa te faci cu oamenii care nu inteleg? Pana si eu m-am trezit ca am sarit cu gura pe alte mamici ca nu au facut nu stiu ce lucru. Si le-am explicat ca trebuie sa procedeze in alt fel ca asa e bine. Dar de unde stiu eu 100% ca e bine? De unde stie vecina de la colt ca a fost a atat de bine ce a facut?  Se zice ca instinctul de mama nu se insala niciodata si in mare masura asa e. Dar cu totii gresim. Nu exista parinte perfect, copil perfect. Exista oameni si atat. Oameni care merita sa creasca frumos si sa fie iubiti.

Ma amuza competitia intre mamici. In urma cu cateva luni, ma enervam si eu cand vedeam ca Mihnea nu facea la fel de multe ca un copilas de varsta lui. Si eram geloasa. Not anymore. Si nici nu ma gandesc sa mai povestesc in stil competitiv despre ce a facut el. Fiecare copil are ritmul lui de dezvoltare si cred ca nu e cazul sa fortezi nota.

Asadar, pana acum e totul frumos, minunat, supeerb. Ai un copil si gata nu mai ai nevoie de nimic, viata ta e super completa. Ahh, NU! Am inteles si mai mult importanta acordata tie ca adult -sa nu uiti sa ai grija si de sufletul tau, sa faci ce iti place, sa te plimbi si sa faci in asa fel incat sa nu te mai lasi pe ultimul loc. 10 minute de liniste fac minuni. Chiar daca nu pare, momentele in care simti ca nu o sa mai ai viata sociala, vor disparea. Poti iesi cu al tau copil la terase, poti sa il iei in concedii cu tine, poti sa faci multe activitati fun si cu el. Da, nu mai e ca inainte, nu mai ai aceeasi libertate. Dar gasesti portite, totul e sa vrei sa incerci. Keep in mind, daca tu esti obosit pentru ca ai tras de tine pana la epuizare, nu o sa ai parte de momente de calitate cu piticul tau. Acum de cand am inceput sa ne intelegem mai bine cu el ( la modul ca a mai crescut si e nitel mai usor sa facem mai multe impreuna) , ne planuim sa iesim cat mai mult si sa il implicam si pe el in activitatile noastre. La inceput parea horror, aveam impresia ca nu o sa mai ies din casa pana face 18 ani :mrgreen:

Si ar mai fi destule ganduri razlete, dar asta intr-un alt articol- unul in care o sa povestesc nazdravaniile lui Mihnea si despre cum o casa nu mai arata la fel dupa ce ai copii.

having-kids

Sursa foto:www.dumpaday.com

Ah si nu uitati sa va distrati cat mai mult, asta va veti aminti peste ani si ani si va conta- nu faptul ca nu ati calcat toate camasile la dunga 😆 

baby, de-ale mele, iubire, timpul

Ganduri de mamica

Au trecut aproape 9 luni de cand sunt proaspata mamica. Da, inca ma simt proaspata si probabil ca starea asta va mai dura ceva timp. Imi place, ma simt bine si sunt fericita. Rad cand micutul meu imi zambeste si imi dau lacrimile cand scoate un sunet nou sau cand striga “mama”. E cel mai tare sentiment pe care l-am avut vreodata si nu credeam ca poti simti atat de mult. Prioritatile s-au mai schimbat, motivele de fericire vin din lucruri mult mai simple si viata mea pare sa fie un carusel care se invarte in continuu. Partea faina este ca nu imi e rau de la atata invartit,ci ma simt excelent.

Cu toate astea, simt ca mai trebuie sa incep sa fac pe langa si altceva. Le admir pe mamicile din online pentru ca isi fac timp sa scrie, sa fie la curent cu tot ce se intampla si totodata sa fie si mamici full time. Am invatat inca o data ca timpul este atat de pretios si ca in jumatate de ora pot face multe daca ma impulsionez. La inceput cat dormea piticul , ma asezam pe un scaun si stateam pur si simplu. Ma bucuram de momentul de liniste si de relaxare si lasam in urma treburile de prin casa. Mi-am zis ca alea se pot face si nu ma bate nimeni daca nu am patul facut in primele ore ale diminetii. Ce-i drept nu sunt singura acasa, e si bunicuta cu noi si ma ajuta cand am nevoie, dar tot exista diverse de facut si nu imi dau seama cand trece timpul. Daca ma lungesc prea mult la cafeaua de dimineata nu mai apuc sa strang dezastrul lasat in urma 🙂

Am avut nevoie de ceva timp ca sa imi revin din nebunia ce se petrece in viata mea in ultimele luni si cred ca asta se intampla pentru ca am inceput sa ies mai mult. Am prins curaj si am iesit la plimbare cu cel mic cu masina. Ma aranjez, il imbrac cat mai dragut posibil si plec. Ma simt libera si ma simt extraordinar de bine. M-as plimba toata ziua prin parcuri , pe alei frumoase , chiar si aici in cartier. Lumea vazuta prin ochisorii piticului meu e frumoasa, chiar daca el nu stie sa imi arate chiar tot ce vede.

Trebuie sa recunosc, e diferit de tot ce am simtit pana acum , e un sentiment tare ciudat si frumos in acelasi timp, dar probabil asa patesc si mamicile celelalte. Si uite asa au trecut 9 luni , eu ma uit la el si ma intreb cum se face ca sunt mami a lui , iar el se uita la mine si parca imi spune :” nu te mai minuna atat, mami! chiar sunt al tau 🙂 ”

 

 

de-ale mele, plimbari, relaxare, timpul, Uncategorized

Schimbari radicale

De cateva zile sufar. Dar sufar tare. Am terminat de vizionat ultimul episod din “Hart of Dixie” si sunt tare trista. Nu stiu cand trebuie sa mai apara, dar sper sa nu dureze prea mult asteptarea . M-a prins inca de la inceput  chiar daca  e o combinatie intre Gossip Girl ,The O.C. California, One Tree Hill si 90210 Beverly Hills – seria noua ( al meu zice ca sunt seriale de fete , dar tot s-a uitat la cateva episoade) .  E vorba de o doctorita tanara care se muta din New York intr-un orasel din Alabama , Bluebell( la ei la tara  ) si preia jumatate din clinica medicala a orasului. Spre deosebire de viata ei in New York, aici in micul orasel lucrurile nu sunt asa simple precum par. Intriga, drama, iubire si puterea de a lupta intr-o lume in care nu te prea potrivesti de la inceput, toate astea le gasesti aici . Se confrunta cu diverse probleme si are sansa de a se descoperi si de a se educa in relatiile cu oamenii. Aici invata ca pacientii sunt oameni si ca ajuta mult sa te implici si emotional cateodata . De fiecare data cand ma uit la cate un serial din asta in care personajul principal isi schimba viata asa radical , ma ia zbenga . Cat de usor pare sa te muti asa dintr-o data cu totul la mama naibii. Sa pui stop si sa dai play in alta parte a tarii. Cel putin la inceput asa mi se pare .., deh filmele astea americane 🙂 .

Hart of Dixie a venit intr-un moment in care eu descopeream blogul a doi oameni tare interesanti : Cristi si Adriana .  Pe langa calatoriile frumoase pe care le-au avut pana in prezent , m-au uimit cu o chestie . Oamenii si-au cumparat intr-un satuc pierdut de lume,  o casuta veche cu una bucata mosie bonus. Peisajele sunt absolut superbe si nu pot sa nu ma intreb : oare mi-ar placea sa stau si eu la tara ?  Ei au pornit la drum cu ideea ca vor sta in jur de 2 luni acolo , sa vada daca se descurca fara agitatia marilor orase. Sa simta pulsul unei vieti linistite intr-un colt de rai . Si au inceput sa se gospodareasca, veti gasi pe blogul lor multe poze cu evolutia lor pana acum – mi-a placut tare mult biroul lor reconditionat.

Observ ca din ce in ce mai mult tendinta este de a te retrage cat mai departe de oras. La liniste. Se pare ca toata lumea cauta liniste. Unii sunt de acord cu “exilatul” asta de buna voie undeva la tara, altii spun ca e doar un moft . O noua fita printre cei care au mai multa stabilitate materiala, sau cei care sunt din fire artisti , sau care pur si simplu s-au saturat de nebunia orasului. Eu spun ca e o mare provocare sa faci pasul asta. Chiar daca e doar pentru o perioada mai scurta.  Si stau si ma intreb : oare as rezista sa traiesc undeva departe ? Intr-un satuc unde nu exista gaze, internet si canalizare si alte conditii de bun simt.  Cred ca din astea lipsa internetului m-ar rupe cel mai mult de lume . Ca fara celelalte ne mai descurcam, facem o fosa, ne incalzim cu lemne la soba si facem o minunatie de dus afara in spatele casei :mrgreen:  Imi imaginez mereu ca mi-as face o curticica plina de flori, in spate as avea o gradina cu legume si livada cu pomi fructiferi cat cuprinde. Si asta ar fi doar inceputul.

Dar inca nu sunt sigura ca as putea sa ma rup asa de lume , poate cand oi fi mai batrana , sa vina nepotii in vizita la mine si eu sa ii primesc cu o portie proaspata de zmeura 😀

adunate, citit, comunicare

O hartie si-un condei

Stau si ma uit la hartia goala. Am pixul cel frumos in mana, am stat aproape 2 ore sa-l aleg . Cafeaua cu lapte e pregatita, mirosul ei imi invaluie simturile si lumina zilei de duminica e perfecta pentru o scriere relaxata. Numai o mica problema, nu stiu ce sa aleg din multitudinea de idei nerabdatoare sa iasa la suprafata. Nu le pot lasa sa iasa asa neslefuite, trebuie gandite, aranjate in pagina, totul trebuie sa aiba o logica, altfel cum poti colora o pagina , 2 , chiar si 3 cu povestiri din adancul inimii? De cele mai multe ori cand imi vine inspiratia pentru o postare noua sunt pe drum sau nu am cum sa imi notez cateva din idei. Si apoi uit. Am observat ca am inceput sa uit din ce in ce in ce mai mult. Daca ma intrebi ce am mancat zilele trecute la micul dejun, imi va lua ceva timp sa imi amintesc. Asta ma ingrijoreaza. Cauza e agitatia in care ma zbat zi de zi, cea din creierasul meu nebun care lucreaza zi de zi intr-un ritm ametitor. Daca in capul meu ar fi un dressing cu multe sertarase, nu stiu daca as apuca sa le deschid pe toate intr-o zi.

Si ma intorc la hartia mea goala, care e de fapt un nou articol si imi dau seama ca imi e dor sa scriu de mana , sa tai cu pixul si sa rescriu la final pe o pagina curata. Erau vremuri in care scriam de placere tot ce imi trecea prin cap si peste ani reciteam. Scrisul ma elibereaza, ma destreseaza si daca mai apar si oameni dragi care imi comenteaza articolele mi se umple inima de bucurie. Tresar cand primesc mail pe telefon si vad ca cineva a citit intr-adevar ce am scris eu. Am fost o persoana timida si inca sunt, cand vine vorba de public showing, writing ,etc.  Si apoi ma intorc la gandurile mele si imi dau seama ca vreau mai mult de la mine, vreau mai mult de la scrisul meu , trebuie doar sa ma ambitionez si sa muncesc mai mult. Sa dau cu adevarat atentie acestui hobby care m-a ajutat foarte mult. Sa pun pasiune mai multa, pentru ca de cele mai multe ori fac totul in graba si nu imi dau seama cat de mult dauneaza scrisului. Si daca nu ma pricep chiar deloc, atunci trec la altceva, ma reinventez 🙂 It should be that easy..

Sa aveti un inceput de saptamana minunat!

p.s. ma duc sa fac planuri de a cuceri lumea :mrgreen:

 

 

 

Uncategorized

Un fel de wishlist pentru 2013

Ma tot gandeam zilele astea la ce imi doresc sa imi aduca noul An. Am facut liste peste liste si m-am oprit la un moment dat . Mi-am dat seama ca e lista prea lunga si poate un an nu e de ajuns. Am atatea in cap incat de multe ori nici nu stiu de unde sa incep .
Am cateva dorinte totusi pentru inceput si mai vad eu pe parcurs ce se va intampla. Le punem cu liniuta ca asa am invatat la scoala:
– vreau sa fac ceva care sa conteze, mai mult nu spun deocamdata. 🙂
– imi doresc sa fiu mai puternica si sa fiu curajoasa, probabil voi fi nevoita sa iau cateva decizii dureroase, deci trebuie sa ma pregatesc.
– as mai vrea daca se poate mai multa liniste in familia mea, a fost un an destul de urat si ar fi frumos sa se mai schimbe lucrurile. Cred ca peste tot a fost mai multa tensiune decat de obicei si ar fi binevenita o pauza .
– cum am spus si in articolul anterior mi-as dori sa vad mai multa bunatate in jur si mai putina tensiune. Toata lumea parca a luat-o razna, am vazut asta si la mine , mai ales in trafic suntem in stare sa ne omoram pt o amarata de greseala. Orgoliul trebuie lasat deoparte in cazuri din astea.
– mi-as dori sa reusim sa schimbam casuta, sa avem un pic mai mult spatiu..
– neaparat sa slabesc si sa fac mai multa miscare. :mrgeen:
– sa ajung la Sighisoara.. Stiu ca nu e in capatul tarii, dar anul asta nu am reusit sa ajungem 😦 si mi- e dor de locurile in care am copilarit.
– si in final imi doresc sa aud cat mai multe vesti bune de la voi, de la parintii mei , de la prieteni si chiar de la necunoscuti:) ma voi bucura si imi va da mai multa putere sa imi urmaresc visele.
Nu ma apuc sa insir si celelalte lucruri ca nu mai termin, ma prinde revelionul :p , dar spun atat, nu m- ar deranja sa imi mai iau cateva hainute si niste cizme luungi cu blanita.
Sa aveti un inceput de an asa cum va imaginati!
La multi ani!

20121231-030033.jpg