confesiuni, de-ale mele

Povestea tatuajului meu

Da, da! Ati citit bine. Mi-am facut un tatuaj. E proaspat, nu are nici 1 luna de cand sta frumusel pe mana mea. Nebunie, extravaganta, putem sa ii spunem oricum, eu sunt fericita. Cineva m-a intrebat daca aveam nevoie neaparat de un tatuaj. I-am raspuns din toata inima: DA! Mi-am dorit inca din liceu si i-am spus atunci mamei mele ca vreau asta. Tin minte ca s-a uitat stramb la mine si cred ca in adancul inimii ei a sperat ca nu voi avea niciodata curaj sa ma tatuez. 10 ani mai tarziu am decis ca e timpul sa fac ce imi trece prin cap. Sa fac lucrurile care ma fac fericita. Sa nu mai stau pe ganduri.

Reactiile au fost diferite. Oamenii la care ma asteptam sa aiba o reactie friendly, m-au privit ciudat. Oamenii la care ma asteptam sa ma judece pentru chestia asta au fost foarte cool si incantati. Mereu i-am privit un pic altfel pe oamenii care au tatuaje. Nu intr-un mod urat, i-am admirat pentru alegerea lor si mi-am dorit sa trec peste prejudecatile celor din jurul meu, sa pot face si eu pasul asta cu inima deschisa. Nu e lucru usor sa iei decizia asta. Din momentul in care m-am hotarat, a venit partea si mai grea. Ce imi voi desena? Trebuia sa fie ceva frumos, nu foarte mare si sa fiu 100% decisa ca e ce trebuie. Doar asta ramane for lifetime imprimat in pielea mea. Bine, nu chiar definitiv. Astazi sunt tehnici de indepartare a tatuajelor, dar procedeul este unul tare anevoios si mai bine ramai cu el.

Am cautat modele, m-am abonat la tot felul de conturi pe Instagram si Pinterest, doar, doar oi gasi modelul potrivit. Am innebunit-o pe prietena mea C. cu tot felul de intrebari, i-am trimis zeci de poze si in ziua in care i-am zis ca am fost la salon si mi-am facut programarea nu i-a venit sa creada. M-am uitat multa vreme la LA INK si eram fan declarat KAT von D, acum ma gandeam ca va fi cam la fel. Numai ca Bucuresti nu e Los Angeles, si salonul nu era ca cel din TV.  Dar nici nu a contat asta, am intalnit un om foarte fain, un om deschis la ideile mele si nu in ultimul rand un artist desavarsit. Modelul meu nu era unul complicat, insa el a tratat cererea de parca ar fi fost unul cu modele dificile de realizat. Profesionist. Salonul arata foarte bine si daca o fi sa imi mai fac vreun tatuaj il voi cauta pe Florin cu siguranta. A durat 10 minute, durere fizica nu am simtit. Au fost niste mici piscaturi suportabile, dar aici depinde foarte mult si de toleranta la durere a fiecarui om si bineinteles de locul in care alegi sa te tatuezi.

Mi-am dorit un tatuaj care sa insemne ceva si pe care de fiecare data cand il voi privi sa imi aduca un zambet pe fata. Si asta se intampla zi de zi.  Iar daca legatura mea emotionala cu Mihnea a fost puternica inca din ziua in care s-a nascut, acum va fi si mai puternica, amprenta lui va fi intotdeauna pe pielea mea: forever imprinted in my skin and in my heart 🙂 

imag0548

 

Advertisements
calatorii, de-ale mele, masina

Vacanta noastra

Anul asta am hotarat sa nu facem nimic special ci pur si simplu sa ne lasam purtati de val. Nu stiu daca a fost mai bine sau mai rau, cert este ca a fost mult mai relaxant.

Scriam acum cateva zile (mai exact la sfarsitul lui august) ca am reusit intr-o saptamana sa facem 1500 de km si nici macar nu am parasit tara. Foarte fain. Am combinat muntele cu marea si am ajuns si la dealuri ( printre cele mai inalte dealuri din Moldova – tata se mandreste cu asta si mereu imi reaminteste cand ne uitam din curte spre dealurile din fata noastra).

First stop: Cheile Gradistei

In fiecare an, plecam cu firma in teambuilding. E un moment in care ne putem relaxa impreuna si putem sa ne cunoastem mai bine. Anul acesta am fost doar echipa din Bucuresti si am ales sa mergem la munte, mai exact la complexul Cheile Gradistei-Fundata. Un loc superb, child friendly si cu foarte multe activitati. Am stat 3 zile acolo si zau ca nu ne-am plictisit. Mi-a placut ideea de a avea restaurantul sus pe platou, aveai ceva de mers de la hotel, dar mai bine asa- am facut miscare destul de multa. Mi-a mai placut the T-Shop ( ceainarie cocotata si mai sus de restaurant) – aveai o priveliste superba de acolo. Liniste, ceai, cafea si muntii in fata. Ce altceva mai puteai sa iti doresti? In cazul meu, un copil mai putin astamparat, care sa nu alerge de colo colo chiar atunci cand voiam sa ne tragem sufletul. Un loc superb, cu o asezare perfecta si cu toate beneficiile pentru o mini vacanta perfecta. Mancarea a fost ok, dar se putea si mai bine, am discutat la final cu managerul si i-am prezentat cateva puncte slabe -sper sa le rezolve in timp. Per total a fost o excursie reusita. Noi trei ne-am simtit tare bine si chiar ne-am relaxat.

Next stop: Marea Neagra

Cand ne-am luat liber, ne-am propus sa alocam 2 zile pentru o scurta plimbare la mare. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, a ramas doar 1 zi de plimbare si ne-am intors spre seara acasa. Cred ca a fost prima oara cand nu m-am stresat pentru o plecare. Desi eram la al doilea bagaj de facut ( primul a fost pentru munte si cine ma cunoaste stie ca urasc sa fac bagaje) , de data asta a fost totul mult mai relaxant. Chiar mi-am propus sa le iau linistit pe toate si mi-am zis ca nu trebuie sa semnez nicaieri ora la care ajungem. Important era sa ne simtim bine. Si asa a fost. Am avut impresia ca suntem la mare de cateva zile si nu doar de cateva ore. Apa curata, valuri mici, nisip curat = copil fericit = parinti relaxati si fericiti. Am bifat si delfinariu si sincer mi-a parut rau de banii pe care i-am dat- showul m-a dezamagit total. Aglomeratie, mare nebunie la intrare si nu am reusit sa inteleg mai nimic. Nici copilul nu a fost interesat. Partea frumoasa a fost inainte de a intra la delfini – mica rezervatie din complexul delfinariului. Am vazut animale bine intretinute, curatenie si personal dragut. Si uite asa am bifat si marea.

Final stop: Bacau 

Plimbarea la Bacau era programata de ceva vreme, profitam de fiecare data cand avem ocazia, acolo Mihnea are mult spatiu de alergat si are tot felul de experiente noi. Mergem in livada si culegem mere si pere, alergam dupa puisori si ratuste, plimbam pisicile dintr-o parte in alta. Cu alte cuvinte, zile de relaxare in care ne amintim de vremurile mai simple, uitam de tehnologie si ne bucuram de linistea dintre dealuri. Si mai e ceva, mai stau si eu cu ai mei parinti pe care ii vad destul de rar.

vacation

 

Concluzie: Nu ai nevoie de prea multe sa faci atatia km in interiorul tarii. Doar chef de condus si de facut/desfacut bagaje ( de data asta m-am intrecut pe mine si am fost tare rapida la impachetat).

p.s. Ca sa vezi ca nu stii unde te duce viata, anul trecut ma gandeam ca in anul 2016 vom merge intr-o vacanta exotica, Tenerife sau Croatia. Ehee, de aia e bine sa te bucuri de fiecare moment frumos atunci cand il ai si sa nu te gandesti prea mult.

p.p.s Dar tot nu renunt la vacanta aia exotica :mrgreen:

Mi-a zis un prieten bun: daca e ceea ce trebuie si asa simti tu ca vrei sa faci, nu mai sta pe ganduri. Gonna’ keep that in mind!

 

 

baby, comunicare, de-ale mele, relaxare

Back

Am inceput sa scriu pe blog in 2009, “impinsa” de dorinta de a avea ceva de spus, de a-mi pune gandurile pe o altfel de hartie. La momentul respectiv, faceam parte dintr-un grup numit Gunoierii – acolo am cunoscut cativa oameni foarte faini, cu putini mai tin legatura, poate si pentru ca nu m-am implicat mai mult, poate pentru ca am fost timida cand puteam sa fiu mai sigura pe mine. Dar nu la asta vreau sa ajung. Am scris acum cateva zile ca am schimbat adresa blogului in https://marmotaa.wordpress.com/– am pastrat in link si “marmo” pentru ca nickname-ul asta e o parte din mine si va fi mereu. Am pus Cornelia pentru ca asta e numele meu, simplu. Aveam nevoia de un fresh start, chiar daca platforma e aceeasi, chiar daca am pastrat si articolele blogului de pe vechea adresa, pana la urma viitorul se construieste pe bazele trecutului, nu-i asa?

Si fiindca am adus aminte de trecut, o sa va povestesc pe scurt ce am facut pana acum. Am scris foarte putin de cand a venit cel mic in viata noastra. Am intrat asa intr-o rutina, m-am ocupat de viata in noua postura: cea de mamica. Si am inceput sa vorbesc intruna despre bebelusi, despre ce a mai facut minunea de langa mine si oriunde ma duceam imi era gandul la el si tot ce mi se intampla declansa o amintire cu al meu copilas. Pe scurt, am facut ce fac toate femeile cand au un copil: devin mamici cu acte in regula. Si nu e nimic rau in asta, nu e nimic gresit, oricat ti-ar spune unii ca te-ai schimbat, ca nu mai stii sa vorbesti de altceva, ca exista si viata dupa copil. Da, exista viata dupa copil, dar hai sa fim seriosi, tot ce se intampla dupa nu va mai fi la fel ca viata ta dinaintea acestui piticot. Si da, o sa te trezesti ca vorbesti intruna despre el/ea, dar asta nu inseamna ca asa va fi mereu de acum incolo. E normal sa vrei sa imparti chestiile astea cu cei din jurul tau, doar traiesti o bucurie enorma, nu? Am inteles intr-un final ca timpul meu nu va mai fi la fel si va trebui sa devin mai productiva daca vreau sa fac si altceva pe langa chestiile de casa si mamicesti. Ma tot incapatanam si lasam cititul, scrisul pe blog, desenatul ( va povestesc despre asta intr-un alt articol, am descoperit o adevarata oaza de relaxare prin desenat) si multe altele pentru momentul acela perfect cand lumina soarelui bate nu prea tare, cand pot sa imi fac o cafea aromata, cand e liniste in casa, cand pot sa stau chill pe canapea fara sa ma ridic din 10 in 10 min ca nu are loc de mine piticotul. Mai pe scurt- amanam pentru ora aia in care ma simteam inspirata si cu chef. Acum am inteles, aceste momente sunt rare si trebuie sa profit la maxim de orice portita ce se iveste. Ultima oara cand am facut asta a durat jumatate de ora, dar am fost atat de linistita dupa aceea incat aveam impresia ca citisem 3 carti si eu abia reusisem sa parcurg cateva zeci de pagini.

Am fost foarte incantata ca dupa atata timp, tot mai asteptau cativa oameni sa ma vada scriind ( nu ca sunt vreun talent de Pulitzer) , dar asta mi-a dat si mai multa incredere in mine si tare mi-e drag sa impartasesc cateva din emotiile mele zilnice cu voi.

Have a good feeling about this fresh start ! :mrgreen:

Uncategorized

Pe Transfagarasan cu trupa ( ursul, marmota, iepurasul si alte animalute )

Am avut ocazia uikendul trecut sa merg la munte si nu oriunde ci chiar pe Transfagarasan. Mi-am dorit vara asta sa ajung pe acolo, dar din diverse motive nu s-a putut. A dat norocu’ peste mine si uite ca mi-a facut cineva o surpriza tare frumoasa.  Vineri dimineata pe la 9 deja eram nerabdatoare sa plec si pe la 3 asa ma rugam sa termin mai repede treaba sa pot pleca si eu mai devreme. NU de alta dar iepurasul, ursul , puiul de urs si ursoaica asteptau dupa mine 🙂  Am reusit intr-un final sa plec, m-a recuperat iepurasul de pe drum si m-am asezat confortabil pe scaun pentru ca avea sa fie un drum lung ( cat se poate de confortabil pentru rochita care o avea si pantofii cu toc inalt ; sa nu va ganditi ca asa am ajuns la munte, m-am schimbat pe drum 😛 ) . Toata lumea era in masina, echipata, pregatita de lupte si am pooorniiit!

Drumul a fost destul de lejer, am avut noroc si nu a fost aglomerat. Ne-am pierdut un pic prin Curtea de Arges, dar in final am reusit sa nimerim si hotelul. Pana sa ajungem am primit nspe mii de telefoane : ca unde suntem? cat mai avem? ca se raceste mancarea.. uof.. si eram lihnita de foame. Cred ca ursul in spate era si mai lihnit. Ah mai trebuie sa spun ca puiutul de urs pe care o sa il vedeti in poze a fost foooarte cuminte. N-am vazut asa copil cuminte sa stea atata drum linistit. A dormit, a cantat cu noi, a dansat si a facut piruete pe acolo prin spate, ce sa mai, copilul a fost ok.

A doua zi dimineata ne-am trezit cu chiu cu vai ( nu cu ursii mei ) si am luat masa, dupa care am pornit in drumetie spre Balea Lac. Drumul a fost cam aiurea, pentru ca era ceata si nu am reusit sa vedem mare lucru la dus. La intors a fost alta treaba , se inseninase un pic si am putut sa facem si ceva fotopoze 😀  Seara a fost nebunie.  Am avut foc de tabara, am dansat ca indienii in jurul lui , am cantat, am tipat cat ne-au tinut plamanii si am ras pana ne-am tavalit pe jos . Am avut si cantece de grup, ne-a cantat Dragos muuuulte cantiecele si vesele si porno si de jale , de eram toti adunati acolo ca la corul madrigal 😆  Am stat pana noaptea tarziu si i-am chinuit pe cei din personalul hotelului care se uitau cu jind la mesele noastre si parca voiau sa spuna : haideti oameni buni la somn!

Duminica dimineata a fost programata o drumetie pana la Vidraru. Daca stiam pe ce drum ne ducem , nu mai mergeam . Era un drum forestier “super”  pe care ne-am zdruncinat toate cele si unde am vazut si vulpita ( pacat ca nu am fost pe faza sa o pozam , cred ca era Lia 😆 ) . Pana in final privelistea de pe lac a meritat tot chinul. De ce spun chin? Pentru ca fiind vreo 20 de oameni ne-am impartit in masini si marmota a nimerit la o soferita in masinaa.. Si fata, desi conducea foarte bine, pe drumul ala m-am rugat sa ajung cu bine inapoi la hotel. La intors am putut sa vad toata prapastia in splendoarea ei si am zis ca daca trage de volan un pic mai la dreapta , fac si o baie in Vidraru :mrgreen:

Pe la amiaza, dupa ce am luat masa ( sa va spun ca am mancat ca o marmota nebuna??? ) am hotarat sa plecam spre casele noastre. Am salutat hotelul, am salutat tractorasul din fata hotelului, piatra de langa scari, podul pe care se facea accesul si jarul de la focul de tabara care ramasese de seara trecuta. Cu inima stransa am pornit la drum, ne-am oprit la Curtea de Arges si am vazut manastirea si apoi destinatia : Bucuresti.

Impresii, concluzii si alte treburi : mai vreau la munte, imi place foarte mult. Nasol cu serpentinele, eu sufar sa rau de masina. Mancarea buna tareeee si desertul a fost delicios. Hotelul foarte dragut si curat, vi-l recomand. Si gata cu vorbaria, jos va pun fotopozele  :mrgreen: