M-a lovit si pe mine..

Mi s-a facut dintr-o data asa un dor de casa de nu va puteti imagina. De ce mi se intampla acum? Pentru ca stiu ca in curte la mine acolo la Ua’cab e mare agitatie. Se strang merele, perele si strugurii, se tunde iarba, se face curat in livada, se mai modifica una alta prin interiorul casei si imi place la nebunie sa particip la asemenea activitati.

Ajung seara acasa de la munca si ma intind in pat si imi imaginez ca sunt acolo sub visini, la bancuta noastra, langa arde focul in cuptor si un miros de paine imi gadila usor narile. Un compot de mere si o placinta cu branza , mami, tati, matusa, unchiu, verii, nepotica, pisicile, cainii , cu totii stam acolo la bancuta noastra de sub visini. Radem, povestim si ne prinde noaptea pe afara. Apoi alergam care pe unde apucam sa strangem uneltele de prin curte , sa inchidem gainile si sa ducem apa rece in casa.
Mi-e dor de mansarda mea unde stateam si citeam carti bune, alaturi de muzica mea preferata. Mi-e dor de marul ala domnesc din spatele casei, de unde furam eu mere cand erau inca verzi. Mi-e dor de fantana cu apa rece, mi-e dor de izvorul de pe rapa lui Breanu si de padurea de langa runc..

V-am mai spus ca m-a lovit tare dorul de casa???

VREAU ACASAAAAAA!

Advertisements