adunate, comunicare, de-ale mele, jocuri, timpul

Dependenta virtuala dulce

Am crezut ca nu ma poate atinge nimic si ca niciun joc nu imi va provoca dependenta niciodata. Dar , stiti cum se zice : niciodata sa nu spui niciodata. A inceput totul cu Facebook. O mare parte din prietenii mei aveau cont si postau diferite chestii interesante acolo. Eu aflam ultima de evenimente si mereu mi se reprosa : daca nu ai Facebook..La naiba, trebuie sa fiu conditionata de FB? S-a ajuns atat de departe incat unii prieteni incepusera cu amenintarile. Dar sa ne intelegem, erau in gluma. Β Intr-un final am decis sa imi fac si eu cont in ideea de a fi mai aproape de unii prieteni care erau plecati din tara. Si totodata aveam sa aflu ca pot gasi multe chestii interesante acolo. Pe langa partile bune, mai sunt si alea rele in opinia mea: Β oamenii aia de posteaza orice tampenie, care nu au grija deloc de intimitatea lor si habar nu au sa isi seteze profilul ca sa nu apara orice tampenie despre ei. In fine, fiecare face ce vrea pana la urma. Initial nu voiam sa imi fac profil, ma gandeam ca as deveni prea expusa. Dar apoi am zis ca nu-s vedeta mare si puteam sa suport flashurile aparatelor foto sau stirile aparute in presa mondena :mrgreen: Nu public zilnic, sunt zile in care habar nu am ce se intampla pe fb , dar intru din cand in cand sa mai vad una alta. Din lucrurile mai putin bune , a aparut in viata mea si Candy Crush Saga. Pentru ca dependenta mea nu e de aceasta minunata platforma de socializare , ci de acest joc.

Oameni buni, nu stiam ce inseamna dependenta cu adevarat pana n-am ajuns la jocul asta. Acum ii inteleg pe pustii aia de joaca Counter Strike in disperare, pentru ca sunt si eu intr-o masura in oala aia. Dupa munca, profit de orice moment liber sa mai joc. Cu orice nivel trecut, creste interesul si cand vad la ce nivel sunt prietenii mei ma ambitionez si mai mult . Am avut cateva zile la rand in care jucam si la masa si la baie si peeeeste tot. Din afara pare un joc banal, in genul Bricks. Trebuie sa obtii cat mai multe puncte, sa faci tot felul de combinatii intre bomboanele frumos colorate si de la nivel la nivel , treaba se impute. Cand ai impresia ca nu mai ai cum sa treci peste un nivel, vine o surpriza frumoasa din partea lui Murphy( si el nu face din astea :))) , doar pentru mine asa ca vede ca sunt prea stresata) Β si ai reusit. La inceput ai 5 vieti pe care le poti folosi , dupa ce le pierzi poti cere prietenilor de pe fb si ei ii iti pot trimite nelimitat. Vietile astea cresc, ca sa ma exprim in limbajul jocului πŸ˜† la fiecare jumatate de ora primesti o noua viata , pana se aduna 5 , asta e maximul. Am asteptat in unele seri cu atata ardoare sa primesc o viata asa din senin de ziceai ca astept nush ce cadou. Nebunie! Ma uit in oglinda si nu ma mai recunosc. Daca am apucat sa pun mana pe telefon sa joc , s-a terminat totul. Nu mai am chef sa fac nimic, nu ma mai intereseaza mare lucru in jurul meu, e foarte ciudat cum functioneaza. Β Si da, tine de ambitie sa ma abtin. Prostia cea mai mare a fost cand mi-am instalat pe telefon jocul asta nenorocit. Fac ce fac si ma trezesc cu telefonul in mana jucand.

Sunt dependenta e clar. Cred ca primul pas in reabilitare consta in dezinstalarea jocului de pe telefon. Acum inteleg si ce zicea Nice de jocul ei …e greu sa scapi de o asa dependenta. Nu e chiar atat de grav, dar simt ca imi rapeste foarte mult din timp. Ma cuprinde, ma tine cu sufletul la gura si ma dezamageste cand mi-e lumea mai draga. E un joc frumos, dar totusi, parca a devenit prea important pentru mine.

Si ca sa fiu sincera cu voi, dupa ce jucam cate 10 nivele, nu imi mai venea sa citesc nimic, sa scriu aici si imi dau seama cate am pierdut in ultima vreme. Cate carti puteam sa citesc, cate articole puteam sa scriu..sa nu mai zic de comentarii ..vai si cati km puteam sa alerg , cred ca aveam cu 2 kg in minus acum. :mrgreen: Cate si mai cate..

p.s. astazi am reusit sa nu ma ating de telefon , intru in prima zi de reabilitare πŸ˜† sa-mi tineti pumnii!

 

O dupa-amiaza placuta!

 

 

Advertisements
sarbatori

De vineri , asa..

Ultimele zile au fost foarte aglomerate. Cum zice un coleg de-al meu : s-a spart conducta de clienti :p Nebunie mare pe final de an, toti vor marfa, toti vor lucruri imposibile si nu gasesti unul mai calm. Asa ca intre alergatura pentru inscris masina si munca, plus ceva treburi administrative pe acasa, incerc sa ma calmez si sa astept cumintica sarbatorile .Β  Numai ca nu imi place toata aglomeratia asta si nebunia. Prefer sa nu merg la cumparaturi in perioada asta. Mai bine stau acasa si imi ocup timpul cu o curatenie asa ca la carte, cu decoratiuni ( ah si mi-am adus aminte ca mai am de anul trecut niste globuri tare dragute- sa nu uit sa le scot si pe alea πŸ˜› ) .

Si ca tot veni vorba de pus decoratiuni, voi cand faceti bradul ? Eu tin de traditia de acasa si nu il fac mai devreme de ajunul Craciunului. Asa imi place, sa pun colinde si sa ma tin tare in fata dlui Marmot ca el vrea bradul sa fie tot rosu , poate anul asta il conving sa punem si alb si argintiu πŸ˜†

Va urez un sfarsit de saptamana chill si va dau si o piesa draga mie :

de-ale mele

Sa cedez sau nu?

Inca de cand a inceput nebunia cu Facebook-ul am zis clar ca nu o sa imi fac cont. Mi-am cam inchis toate conturile pe care le mai aveam pe retelele astea sociale si scarbita de fenomenul hi5 am hotarat sa fiu in vizorul publicului doar prin blog si twitter ( desi la cat de des scriu , nu stiu cata lume ma mai citeste πŸ˜† ) . Zis si facut!

Zilnic imi ziceau oamenii sa imi fac profil pe Facebook, ca e misto, ca e tare , ca imi regasesc si bunicii acolo , prieteni pierduti de mult in vazduh, oameni interesanti, oameni neinteresanti, plus de asta mai sunt si jocuri. Buuun! Marmota nu si nu, ea invelea ciocolata in staniol in continuare, chiar daca au retras astia staniolul de pe piata πŸ˜€ Fiecaruia ii ceream sa imi dea cateva motive bune pentru a-mi face cont pe Facebook. Ei bine, nu m-a convins nimeni pana aseara, desi inca nu sunt 100% hotarata ca vreau sa intru in lumea minunata de care vorbeste toata lumea ( inclusiv Vodafone cu reclamele alea faine πŸ™‚Β  )

Asadar si prin urmare, noi nu mai facem comert pe mare πŸ˜›Β  ca nu mai avem cu ce πŸ˜†

Deci, de ce ar trebui sa imi fac eu cont pe Facebook? Cu ce ma ajuta?

de-ale mele

VREAU CAL!!!!

DUpa modelul pitzi : iubiiiiii, imi iei si mie un Porsche? asa si eu catre dl Marmot : viezuroiiii, imi iei si mie un cal putere ? πŸ˜€

Deci dupa cum se vede, vreau cal, vreau sa fac din nou echitatie , vreau si vreau si vreau !! Ca de nu, ma pun in fund si dau din picioare pana se gaseste careva sa imi aduca un cal πŸ˜›

Daca aveti sa imi donati un animalut din asta , va rog sa imi scrieti pe adresa de mail sau sa ma sunati. Daca nu aveti niciuna dintre cele 2 mentionate anterior va rog sa imi scrieti aici πŸ˜€

Marmota va puppaaaaaaaaaaaaaaaaa!

calatorii, de-ale mele

Oficial , am luat-o razna!

Daca pana acum aveam dubii, ieri mi s-a confirmat : marmota a invelit prea multa ciocolata si de la staniol i s-a facut rau. La cap.

Ca sa intelegeti de ce spun asta, fiti atenti la poveste. Ieri pe la 6 am plecat si eu de la munca ( nu ma intrebati cum de s-a intamplat la ora aia) si ma indreptam galant spre casa. Biroul e pe Victoriei, trebuie sa trec prin Amzei ca sa ajung in statia de otobuz si de acolo am direct pana in fata blocului. Zis si facut, ajung in statie, ma uit in stanga si in dreapta , stau 5 minute si plec. Ma indreptam spre Universitate si vorbeam la telefon cu nepotica mea. Am trecut si pe la Diverta, mai nou caut “Arta razboiului” si voiam sa vad si ce genti de laptop au. M-am plimbat prin magazin, timp in care am vorbit la telefon in continuu, nu pentru ca ma plictiseam ci pentru ca in timpul serviciului nu pot vorbi la telefon f mult pentru ca nu am cand. Asa ca am inceput sa sun oamenii sa rezolv treburile πŸ™‚ Dupa vreo 20 min, ies din magazin si ma indrept spre Universitate, trecΒ  prin pasaj ca o floricica , ma uit pierduta la oameni, dau sa intru la metrou si in ultima clipa ma intorc si ies din pasaj. Ma indreptam spre Unirii. Ajung intr-un final si acolo si in loc sa iau metroul sau sa optez pentru autobuz ( si de acolo pot sa iau unul care ma duce direct ) , traversez parcul si o iau la pas pe Regina Maria. Initial am zis ca ocolesc si iau un taxi, ca ma dureau picioarele. Insa ce face marmota? Daca in mintea mea trebuia sa fac stanga eu am luat-o la dreapta. Cam asa am facut pana am ajuns la jumatatea drumului spre casa.

Nici acum nu stiu ce a fost in mintea mea. In mod normal, trebuia sa iau de la Romana autobuzul, sau metroul. Puteam sa iau ambele si de la Universitate si de la Unirii.. Eram constienta ca vreau sa ajung acasa mai repede, insa habar nu am de ce mi-am ales traseul de ieri . Unde mai pui ca la un moment dat incepuse sa ploua.. Asta mi-a placut, ploaie calduta, picaturi mari , stradute frumoase in jurul meu si nici nu mai auzeam masinile din jur.

For the record, nu am luat nicio pastila, nu am baut nimic ( decat apa si cafea ) si cred eu ca e cazul sa cer ajutor specializat πŸ˜†