Uncategorized

Luni, zi cu noroc

Iar m-am rupt de tehnologie pentru un weekend intreg, inclusiv dimineata asta. Domnii de la UPC eu avut ceva lucrari in zona si bineinteles ca aparatura lor ultra-mega-hightech s-a dereglat in urma lucrarilor. Am sunat, m-au indrumat ce sa fac si mi-au promis ca in cateva ore se rezolva. Pe naiba! Eu stiam ca nu sunt sanse sa fie asa usor si am zis ca pana luni o sa am internet. Dar cum nu toate merg asa cum imi doresc eu, am stat 3 zile fara internet, timp in care mi s-au adunat nspee mii de mailuri , mesaje, comentarii in asteptare pe blog si asmd. Dar am revenit !

Simteam ca lipseste ceva din ritualul meu zilnic, dar nu credeam ca o sa ma doboare asa de tare lipsa de conexiune la chestia asta faina care se numeste internet 🙂 Ca deh, am vrut sa sun la UPC si am intrat sa caut numarul . Marmota desteapta ce sunt, uitasem ca nu am cum sa caut. Oare ce s-o fi intamplat cu acele carti de telefon ? Mi-e cam dor de ele ..

Advertisements
Uncategorized

cai verzi pe pereti..

De mica am fost atrasa de cai si masini. Nu stiu exact de ce, dar stiu ca atunci cand era un cal prin preajma eu ma duceam fara nici o teama sa-l mangai. Imi parea o creatura atat de eleganta, frumoasa si inteligenta. Bunicul meu a avut de cand se stie el cai buni. Nu erau cai care mergeau la competitii dar erau de rasa buna. El i-a folosit la inceput pentru munca la camp, ca apoi sa ii tina doar pentru calarie. Cand mergeam in vacantele de vara in Sighisoara, eram in fiecare dimineata in grajd cu bunica mea. Ma trezeam odata cu ea sa tesal calul si cateodata mai tesalam si vaca, ma rasplatea saraca cu o coada peste fata :p Si trecand anii, ai mei au cumparat un teren aproape de Ua’Cab si au facut o casuta unde sa ne petrecem weekendurili si vacantele de vara. Langa curtea noastra era vechea curte a bunicilor din partea tatalui, unde s-a mutat matusa mea cu familia ei. Unchiul meu a fost la fel ca bunicul meu crescator de cai. A avut mai multi cai pe care i-a schimbat de-a lungul anilor. Insa cand eram eu prin clasa a 8-a,  a cumparat 2 iepe, Mire si Stela , care mi-au fost tare dragi, in special Mire.  Si de aici a pornit o dorinta si mai mare de a avea un cal al meu . Atat de mult m-am atasat de Mire ,incat plangeam cateodata daca nu puteam sa merg sa o aduc de pe camp. Unchiul meu vazand ca am grija atat de mare de Mire, mi-a zis ca pot sa o consider ca fiind iapa mea, plus de asta mancarea era mai mult asigurata de tatal meu. Eram foarte fericita, aveam calul meu. Eram constienta ca nu puteam sa am grija zilnic de ea in conditiile in care eu nu stateam acolo. Insa abia asteptam sa vina weekend-ul sa merg la tara. Seara stateam si ascultam povesti spuse de unchiul meu despre cai, despre rase, boli ale cailor si multe alte lucruri care mi se pareau fascinante. De atunci mi-am zis ca atunci cand voi fi mare, voi avea o ferma de cai. La cativa ani dupa aceea Mire s-a accidentat in padure si nu a mai putut fi salvata.. A fost un moment trist in familie, ne atasasem cu totii . Insa din Mire a ramas Dodo, un manz care promitea multe.. Se putea vedea clar ca este inteligent , ca are o anumita postura, se putea face ceva cu el . Dar si visul asta s-a terminat repede, pentru ca unchiul meu l-a vandut. 😦 Parintii mei au incercat sa ma convinga ca nu am cum sa cresc un cal, curtea nu era amenajata, era nevoie e un om permanent acolo. Daca inainte de Mire avea grija unchiul meu, acum treaba se schimbase, el nu a mai vrut sa aiba animale in curte. Nu stiu exact de ce, si sincer nici nu am mai insistat asupra subiectului. Mi-am propus ca in viata asta, macar un cal sa am la viitoarea mea curte. Imi imaginez cum ma trezesc dimineata, merg la grajd si  o tesal pe Mire ( o voi numi tot Mire ) , apoi o scot la plimbarea de dimineata .. Eheee..ce mai viseaza marmota.

Mi-a venit ideea pentru postul asta dupa ce am citit un articol in Forbes Romania despre un roman, care dintr-o pasiune pentru cai a ajuns sa aiba ferma lui proprie in Franta unde creste unii dintre cei mai buni cai folositi in competitii. Mi-am zis ca nu vreau sa ajung chiar pana acolo, insa imi doresc sa am o ferma de cai, daca nu 10 cai, macar 2 cai pe care sa ii cresc eu de mici, sa ii formez. E o pasiune costisitoare, omul despre care se vorbea in articol a investit in jur de 4 milioane de euro de-a lungul a 20 de ani, insa cine stie peste cativa ani ce va fi.. Eu tin minte atat, imi doresc un cal al meu..o ferma..undeva langa padure, unde nu e foarta multa lume, undeva sa fie liniste.

Voi ce pasiuni ascunse aveti ? Mai credeti ca sunt realizabile, sau le-ati lasat asa in amintire?

Uncategorized

Din campania : “Sa-i moara la intrare!”

A trecut ceva vreme de cand nu am mai scris nimic referitor la campania initiata de domnul Venny, concetateanul meu si cum stateam eu si meditam la vremuri pierdute, mi-am adus aminte cum am pierdut eu o sambata intreaga  weekendul care a trecut.

M-am oferit sa merg la apartamentul sefului meu, apartament achizitionat de curand, sa ii astept pe cei de la IKEA. Cei mentionati aveau de facut o livrare de mobila la apartamentul in cauza, care e pe undeva prin Lacul Tei. Toate bune si frumoase, m-am trezit sambata dimineata la 8 jumatate, am mutat mobila prin casa la mine ca ii asteptam pe cei cu termopanele si pe la 9 am plecat de acasa . Am ajuns destul de repede, trebuia sa fiu la 10 acolo, in conditiile in care stiam ca astia de la IKEA trebuie sa ajunga in intervalul 10-12. Imi fac o cafea, pun ceva muzica si ies pe balcon sa admir BAMBU-ul si peisajul incantator ( muncitorii care isi trageau salopetele sa nu li vada funduletzu  ). Citesc reviste, ma plimb prin tot apartamentul, mai beau o cafea, se facuse deja 12 fara un sfert. Ma suna colegul meu sa ma anunte ca vor ajunge imediat si ca sa ma duc jos sa ii ajut. Ah, poftim?? Da ei nu pot sa care singuri mobila? Si asa mai mult ii incurc 😀  Ies pe balcon din nou, vad masina de IKEA ca incetineste in dreptul blocului si zic totusi sa cobor sa vad poate ii pot ajuta cu ceva. Fug , chem liftul, ajung in fata blocului, ia-i pe astia de unde nu-s. Ce mama naibii?? Il sun pe Andrei ( aka colegu ) il intreb ce se intampla si el nedumerit imi zice sa mai astept putin sa ii sune. Stau 10-15 min si urc inapoi in apartament.  Ies  pe balcon si nu trec 10 min ca vad iar masina incetinind in dreptul blocului. HA! Va prind de data asta! Fug la lift, ajung in fata cu un zambet de cuceritor siiii.. pauza!! Masina de la IKEA nu eraaa! Ma gandeam acuma, mai oare am eu vedenii, o fi de la cafea? Am innebunit? Sau poate visez..Dar nu visam. Cum mi-am dat seama? Pai am calcat in ditamai baltoaca de noroi si nu se usca instantaneu papucelul meu alb.. Da, e clar,  nu visez. Ma duc la paznic, il intreb daca a vazut si el o masina de IKEA ( am zis ca poate is eu marmota si am nevoie de ochelari) imi zice ca da.. Zambet cuceritor transformat in zambet nervos. Il sun pe Andrei, ii cer numarul alora si incep sa sun si sa sun. Pauzaaa! Nu raspundea nimeni. ” Abonatul ..” AAAAAAHHHH! Unde-s ursii sa ii trimit dupa prostii astia sa le dea o mama de bataie ? Am zis hai totusi sa mai stau vreo 10 min in fata blocului, cine stie poate mai am vreo vedenie. Insa nu am avut noroc..Am stat 20 de min si masina cu scris albastru si galben nu a mai aparut. Urc dezamagita inapoi la apartament, imi pun Michael Bolton si ma uit la peretii aia proaspat varuiti, la scaunele si masa de la IKEA si la mobila care ar fi trebuit sa completeze bucataria daca nenorocitii aia ar fi gasit adresa. Deja se facuse ora 2 si eu nu mai aveam rabdare sa stau. Am incercat sa ii mai sun, nimic. Nu-mi raspundea nimeni. Am plecat dezamagita si plina de nervi pe la 3. AJung acasa cu o durere increedibila de cap si ma pun sa ma odihnesc. Pe la 9 seara ma suna Andrei sa imi spuna ca l-au contactat de la IKEA si ca maine dimineata ( duminica ) vor fi la apartament. Pai bine bine, si cu ailalti doi prosti ce s-a intamplat ? De ce nu au raspuns la telefon ? Pai pai… Pai nici un pai, daca esti idiot si nu esti in stare sa gasesti adresa la care ai livrare macar ai bunul simt si suna clientul. Sau raspunde-i naibii la telefon ! Dar …probabil baietii n-aveau chef de carat mobila si s-au dus sa bea o bere. Asta-i din capitolul nesimtire fara limite. Ce daca ma suna clientul? Se gandeau probabil ca vor spune ca n-au gasit pe nimeni la apartament si asa transportul era platit de client. Dar eu am martori, deci teaapaaa!!!

Uite asa am pierdut jumatate din sambata, cand puteam sa imi ocup timpul liber si asa putin cu alte lucruri mai constructive. Asa ca strig sus si tare : SA VA MOARA LA INTRARE!

p.s. Daca cumparati de la IKEA si vi se livreaza acasa, asigurati-va ca dobitocii stiu unde sa ajunga sau mai bine mergeti cu ei in masina, astfel riscati sa primiti mobila peste o saptamana sau mai mult!

Uncategorized

pierdut ursi, ii declar nuli

Zilele trecute ursii mei, botezati de Sburlea “chiu” si “vai” m-au anuntat ca pleaca in delegatie.Ca un bun CEO  de marmote ce sunt, le-am dat voie sa plece,insa au disparut ca magarii in ceata.Nu au mai dat nici un semn de viata, nu mi-ai mai trimis nici un fel de raport,nimic. Drept  urmare Croco a initiat o campanie ca sa imi gasesc marmotzel.Nu de alta dar e greu sa invelesti atata ciocolata in staniol de una singura 😀 Plus de asta trebuie sa gasesc noi modalitati de promovare pentru Milka si Eu, nu eu , EU-ul celalalt a propus el ceva ,dar totusi parca mai e nevoie de inca o minte luminata.

Cum campania surioarei mele a avut un succes inegalabil, acum am ajuns pe plan mondial sa fiu recunoscuta si drept urmare profit pe aceasta cale sa ii multumesc din tot sufletul. 😛

Si daca soare afara nu e ,nimic nu e , marmotele croseteaza aberatii pe blog. Cu o cana fierbinte de cafea langa, un Forever Autumn pe fundal ( ca nu poti zice ca e primavara, mai degraba toamna prin orasul gri ) marmota asta mica suspina adanc dupa ursii ei cu blanita de culoarea ciocolatei. Daca ii gaseste cineva, va rog sa le spuneti ca mi-e dor de ei si ca le promit si o marire de salariu, numai sa se intoarca.  Si uite asa mai invelesc o ciocolata in staniol..

Trece timpul, azi e marti, maine va fi miercuri. Nu ma indoiesc ca cineva nu stie zilele saptamanii, dar stau si ma uit la filele din calendar cum se rup din ce in ce mai repede, dovada faptul ca in mintea mea e toamna.  Acum ce-i drept e si vremea asta urata care nu ajuta deloc. Imi place ploaia, dar nu cand sunt la birou. Imi place ploaia atunci cand stau in mansarda mea de acasa cu ceva cald in mana, citind ” Maestrul si Margareta” si ascultand muzica de relaxare. Si ca sa nu se inteleaga gresit, nu sunt trista sunt doar nostalgica. Cineva sa aduca soarele mai repede , sa ne revenim. Peste tot e moleseala, toata lumea parca trage de timp, fiecare abia asteapta sa ajunga acasa la caldura. Si mi se pare normal. In timp ce in lume toate merg conform planului, o mica marmota s-a oprit putin in timp. Doar pentru o clipa. Un moment in care sa-si inchida ochii si sa isi imagineze ca e acasa si ca e din nou copil.

Concluzie: cred ca toate aberatiile de mai sus mi se trag de la nesomn si de la faptul ca vineri voi pleca pe taramuri parintesti.

P.S. Pierdut ursi, raspund la numele de chiu si vai.Ii declar nuli. ( ca doar de asta incepusem postarea nu ? 😀 )

Articolul de mai sus poate fi tratat in orice fel vreti voi.

Semnat,

marmota fara ursi.