Uncategorized

Observatiuni

De cateva seri ma pun in pat cu acelasi gand : cum ar fi sa castig la LOTO. Imi vine sa rad numai cand pomenesc de asta. Fac dus, ma schimb in pijamaluta de marmota, ma bag in pat , inchid ochii si incep sa imi imaginez. Dar nu asa simplu. Am strategii. Primul lucru la care ma gandesc e ca ma duc la ai mei acasa si le fac o surpriza. Ei bineinteles vor fi uimiti si nu le vor veni sa creada. Apoi imi vin in minte scenarii despre cum o sa impart banii si despre faptul ca dupa ce termin cu imparteala, imi ramane si mie ceva acolo sa pornesc o afacere, sa investesc in ceva.. Si gata, punct. Adorm.

Si uite asa adoarme marmota in fiecare seara de ceva vreme incoace. In primele zile m-am gandit ca e doar efectul crizei asupra mea si mi-am zis ca e perfect normal sa ma gandesc la asa ceva. Dar apoi am inceput sa imi pun semne de intrebare: oare mai sunt in toate mintile?  Ei bine, acum deja m-am obisnuit cu ideea si e ca un ritual . Daca altii numara oi sau se uita la filme documentare despre maimute pe cale de disparitie, eu  planuiesc cum o sa impart banii pe care o sa ii castig la LOTO. Partea si mai tare e ca nici macar nu joc, dar imi doresc sa castig. Ca Ion in bancul ala. Trist, ar spune unii, insa mie mi se pare tare amuzant.. 🙂

Am mai observat tot asa in ultima perioada ca incep sa ma balbai. Nu reusesc sa scot o propozitie intreaga si ce iese din gura e ceva de genu : ahh..da t.gste hsdgyhgadb .. Daca voi ati inteles ceva sa imi traduceti si mie sa ma ajutati sa imi expun ideea. Scot cate-o duma de uneori ma uimesc si pe mine. Ieri a fost apogeul, vorbeam cu Ena de M.J. si nu stiu cum, marmota se gandeste sa scoata o fraza tare serioasa si citez: ” Nu cred ca a mai fost vreun negru care sa se transforme in alb si sa cante muzica pop”  Dahhhh!! era evident cat de stupid a sunat, dar am ras de m-am prapadit. A urmat o criza de ras de vreo jumatate de ora si asa mi-a venit ideea de a scrie balbele mele. Si o sa le public, nu mi-e rusine , ca doar sunt ale mele 😀

Si cum suntem la capitolul observatii, tocmai am vazut ca este ora 2, ceea ce inseamna foarte tarziu. Nu ca ar trebui sa ma trezesc de dimineata sa ma duc la munca. M-as duce, dar nu am unde. Poate pe la prieteni pe la munca sa le tin de urat sau poate sa fac munca voluntara. Oricum ar fi deja incep sa ma sperii. Cred ca statul acasa imi dauneaza grav, cel putin mie. Incep sa ma simt ca o femeie care a nascut si e in concediu de maternitate si isi doreste foarte mult sa se intoarca la birou sa isi reia activitatea. Diferenta e la mine ca nu smiorcaie nici un prunc gingas si nu trebuie sa ma trezesc in miez de noapte sa ii dau laptic. Totusi sentimentul e cam acelasi.

Gata, deja incepe sa devina durerea de cap insuportabila. Ah da , uitasem sa va spun si asta, de vreo 2 zile ma doare capul de nu mai pot. Ori am gripa aviara, ori sunt racita, ori incepe sa se deterioreze materialul de la soare 😆

Ma pun la somn, poate imi mai vine vreo idee noua cu banii castigati la Loto.

Semnat,

Marmota observatoare

Advertisements
Uncategorized

Tema de vacanta uitata :)

Cand eram mica si mergeam la bunicii mei in vacanta, mereu plecam dupa mine cu toate caietele si cartile. Trebuia sa am temele de vacanta facute pana se intoarceau ai mei dupa mine. Lucru care se intampla destul de rar. De obicei le lasam in ultima saptamana si nu reuseam sa termin la timp. Pe vremea aia aveam teme la matematica de imi venea rau. La romana terminam repede, ca imi placea foarte mult materia, dar cu matematica nu prea m-am impacat, desi aveam rezultate bune. Ca sa nu mai lungesc, am primit cu ceva timp in urma o leapsa fabuloasa de la Ada, si cum ea e mama si mi-a zis ca e tema de vacanta, trebuie sa o fac nu? Dar nu o sa fie un chin, cum erau temele de cand eram copil, tema asta va fi de placere. Ce trebuie sa fac?  Sa scriu cateva randuri in care sa descriu de ce ma simt eu fabuloasa in fiecare zi. Acestea fiind zise : Ursule, treci la aparat! 😀

Sincera sa fiu, in ultimele zile sau mai bine zis in ultimele saptamani nu m-am simtit asa fabuloasa. Motivele le stiti in mare parte, celelalte o sa le tin pentru mine. Insa cu toate astea, pot sa spun ca ma simt fabuloasa cand ma trezesc dimineata si ma spal pe fata, si vad un chip care zambeste, o marmota care isi spune in gand : Lupta continua! De ce ma mai simt eu fabuloasa? Sau mai bine zis cand? Atunci cand vorbesc cu mama la telefon si desi ne mai ciondanim noi, ajungem la sfarsitul conversatiei sa radem ca nebunele una de alta. Atunci cand stau cu Ena in bucatarie si avem crize de ras, atunci cand dupa o ciondaneala, ne luam in brate si radem ca tare prostute mai suntem. Atunci cand stiu ca am oameni frumosi langa mine care ma completeaza si fara de care viata mea ar fi lipsita de insemnatate. Mai sunt situatii in care pur si simplu merg pe strada imbracata frumos, si zambesc pur si simplu si ma uit in jur si vad lumea facand acelasi lucru. Si apoi sunt momentele alea dupa o baie relaxanta, cand miros a gel de dus si am pielea catifelata.  Ma simt fabuloasa atunci cand merg la teatru, atunci cand ma plimb prin parc, atunci cand alerg cu Ena si ne chinuim sa dam gata o tura doua de lac. Ma simt asa si de cand stau in noua mea casuta, cand gatesc in bucataria mea cocheta, cand stau seara pe geam si e liniste pe bulevard.  Ma simt fabuloasa pentru ca traiesc, pentru ca sunt marmota si pentru ca imi place cine sunt.

Cine vrea sa preia leapsa e mai mult decat binevenit…

P.S. Va las o melodie care mie imi place foarte mult. Enjoy!

Uncategorized

cai verzi pe pereti..

De mica am fost atrasa de cai si masini. Nu stiu exact de ce, dar stiu ca atunci cand era un cal prin preajma eu ma duceam fara nici o teama sa-l mangai. Imi parea o creatura atat de eleganta, frumoasa si inteligenta. Bunicul meu a avut de cand se stie el cai buni. Nu erau cai care mergeau la competitii dar erau de rasa buna. El i-a folosit la inceput pentru munca la camp, ca apoi sa ii tina doar pentru calarie. Cand mergeam in vacantele de vara in Sighisoara, eram in fiecare dimineata in grajd cu bunica mea. Ma trezeam odata cu ea sa tesal calul si cateodata mai tesalam si vaca, ma rasplatea saraca cu o coada peste fata :p Si trecand anii, ai mei au cumparat un teren aproape de Ua’Cab si au facut o casuta unde sa ne petrecem weekendurili si vacantele de vara. Langa curtea noastra era vechea curte a bunicilor din partea tatalui, unde s-a mutat matusa mea cu familia ei. Unchiul meu a fost la fel ca bunicul meu crescator de cai. A avut mai multi cai pe care i-a schimbat de-a lungul anilor. Insa cand eram eu prin clasa a 8-a,  a cumparat 2 iepe, Mire si Stela , care mi-au fost tare dragi, in special Mire.  Si de aici a pornit o dorinta si mai mare de a avea un cal al meu . Atat de mult m-am atasat de Mire ,incat plangeam cateodata daca nu puteam sa merg sa o aduc de pe camp. Unchiul meu vazand ca am grija atat de mare de Mire, mi-a zis ca pot sa o consider ca fiind iapa mea, plus de asta mancarea era mai mult asigurata de tatal meu. Eram foarte fericita, aveam calul meu. Eram constienta ca nu puteam sa am grija zilnic de ea in conditiile in care eu nu stateam acolo. Insa abia asteptam sa vina weekend-ul sa merg la tara. Seara stateam si ascultam povesti spuse de unchiul meu despre cai, despre rase, boli ale cailor si multe alte lucruri care mi se pareau fascinante. De atunci mi-am zis ca atunci cand voi fi mare, voi avea o ferma de cai. La cativa ani dupa aceea Mire s-a accidentat in padure si nu a mai putut fi salvata.. A fost un moment trist in familie, ne atasasem cu totii . Insa din Mire a ramas Dodo, un manz care promitea multe.. Se putea vedea clar ca este inteligent , ca are o anumita postura, se putea face ceva cu el . Dar si visul asta s-a terminat repede, pentru ca unchiul meu l-a vandut. 😦 Parintii mei au incercat sa ma convinga ca nu am cum sa cresc un cal, curtea nu era amenajata, era nevoie e un om permanent acolo. Daca inainte de Mire avea grija unchiul meu, acum treaba se schimbase, el nu a mai vrut sa aiba animale in curte. Nu stiu exact de ce, si sincer nici nu am mai insistat asupra subiectului. Mi-am propus ca in viata asta, macar un cal sa am la viitoarea mea curte. Imi imaginez cum ma trezesc dimineata, merg la grajd si  o tesal pe Mire ( o voi numi tot Mire ) , apoi o scot la plimbarea de dimineata .. Eheee..ce mai viseaza marmota.

Mi-a venit ideea pentru postul asta dupa ce am citit un articol in Forbes Romania despre un roman, care dintr-o pasiune pentru cai a ajuns sa aiba ferma lui proprie in Franta unde creste unii dintre cei mai buni cai folositi in competitii. Mi-am zis ca nu vreau sa ajung chiar pana acolo, insa imi doresc sa am o ferma de cai, daca nu 10 cai, macar 2 cai pe care sa ii cresc eu de mici, sa ii formez. E o pasiune costisitoare, omul despre care se vorbea in articol a investit in jur de 4 milioane de euro de-a lungul a 20 de ani, insa cine stie peste cativa ani ce va fi.. Eu tin minte atat, imi doresc un cal al meu..o ferma..undeva langa padure, unde nu e foarta multa lume, undeva sa fie liniste.

Voi ce pasiuni ascunse aveti ? Mai credeti ca sunt realizabile, sau le-ati lasat asa in amintire?

Uncategorized

Si m-am intors!

Pentru cateva zile m-am rupt de toata agitatia din jurul meu. Am pornit spre casuta mea din povesti , am dus ursii pe capota si am ajuns la locul cu pricina. De cum am intrat pe poarta un sentiment de liniste m-a cuprins. Mirosul trandafirilor m-a ametit, iarba proaspat taiata m-a inviorat si copacii mi-au dat umbra de care am avut nevoie in zilele calduroase.

Nici 10 min nu au trecut si a aparut nepotica mea, Raisa care tipa inca de la poarta: Naaanaaa! ( asa ii spune mamei mele) . Cand m-a vazut, s-a oprit, s-a uitat la mine si nu stia ce sa faca. Nu ma recunoastea, ultima data cand m-a vazut avea abia 1 an. Dar cand a vazut ca am bomboane deja eram cea mai buna prietena a ei.  Si asa a urmat o ora de dat in leagan cu ea. Mie deja mi-era rau,  ameteam dar ea nu voia sa coboare.Si uite asa am stat si am tipat impreuna in continuu : Utaaaa!! si toate vocalele alfabetului romanesc. Apoi am alergat prin curte de am innebunit. Am facut avionul cu ea, am tipat , am dansat. Ce sa mai, a fost minunat. E frumos cum uiti de multe cand stai in preajma unui copil. Toate grijile parca dispar si lumea e mai linistita. Bine, oarecum linistita ca la ce tipete se auzeau din curtea noastra,ehee. A urmat o seara amuzanta, am stat cu totii in jurul focului de la cuptor si am mancat cartofi pe plita. Doamne ce dor imi era sa mananc acei minunati cartofi copti pe plita. Si povestile ce ne tinut pana la 2 noaptea au fost numai bune pentru atmosfera.

A doua zi era deja de treaba. De dimineata m-am trezit, am mancat afara sub umbra visinilor, am baut cafeluta si apoi la munca. Curatenie in curte,  adunat de visine,  alergat dupa puii care ii mancau rasadurile mamei mele si multe altele. Mai pe seara am sarbatorit-o pe aia mica. A implinit 2 anisori si am vrut sa ii fac un tort din piscoturi. Aveam de toate, pana s-a gandit domnul lapte sa se faca branza. Offf, ce era de facut? Nimic. Nu mai aveam de unde sa iau lapte la ora aia, asa ca am improvizat. Piscoturi cu pepene rosu. Ahhh, un deliciu. 😀 Voie buna, rasete, curtea era plina de viata. Duminica a fost zi de relaxare, de plimbari prin padure si de adunat de nuci. Ca deh, mama marmota voia sa faca dulceata de nuci. Si am pornit cu tata in drumetie, am luat masina si ne-am dus sa cautam nuci. Nu in curte la noi, ci la altii. Stiti voi vorba aia, la vecinu e mai bun 😆 N-am gasit nuci, in schimb am gasit ciuperci pe care le-am facut tot pe plita. Timpul a trecut foarte repede, nici nu am simtit cum deja era duminica seara si parca nu voiam sa ma despart inca de casuta mea din povesti, asa ca am hotarat sa mai stau pana marti. Luni am ramas la curte doar eu cu mama marmota si am trebaluit toata ziulica. Am curatat trandafirii, am strans de prin curte, am incercat sa fiu Jane cu salcia dar nu mi-a iesit. Drept pedeapsa ca am chinuit salcia mama a pus furtunul pe mine si m-a fugarit prin toata curtea. M-am uscat repede la soare, si m-am si ars. Probabil ca salcia m-a blestemat, sau m-a njurat mama. Una din doua. Sau nici una. Si a venit momentul in care trebuia sa imi fac bagajul sa plec. Ah ce moment! Mi-am luat la revedere de la salcie, mi-am cerut iertare, m-am jucat cu cainii, am salutat gainile si am furat in trandafir sa imi ramana mireasma curtii in simturi. Si am pornit la drum dupa ce am strans pe toata lumea in brate. Aia mica deja incepea sa planga. Dar nu puteam sa o iau cu mine, si am plecat intr-un final. Pe la jumatatea drumului spre casa ( cealalta casa, apartamentul ) imi aduc aminte ca am uitat geanta cu portmoneul, banii, actele in casa de la tara. Uooof! Reactia tatalui marmota : ” Ametita ce esti, parca ai 3 ani!” Reactia mamei marmota: ” Da, las-o mai in pace, a uitat, asta e . Ne intoarcem. ”  Si ne-am intors. Si mi-am mai luat ramas bun de la caini inca o data.

Si uite asa s-au terminat zilele mele linistite. Am pornit spre orasul gri. Mi-am pus castile in urechi si mi-am luat cartea in mana. Am citit pana cand mi-am dat seama ca sunt aproape singura in compartiment 😛  Si am revenit aproape la normal, departe de casa, departe de salcie, de caini, de parintii mei.

Mai jos va las cateva fotopoze si bine v-am regasit!

Semnat,

Marmota