amintiri, citit, confesiuni, de-ale mele, muzicuta

Viata e prea scurta ca sa..

…nu asculti muzica ce iti place. Sa simti cu tot corpul vibe-ul pe care ti-l transmite un sunet atat de placut. Sa te lasi purtat de versurile care ti-au facut copilaria mai frumoasa, adolescenta mai usoara si viata de om mare mai linistita. De cand ma stiu, ador muzica. Am trecut prin atatea feluri de muzica si am avut perioade rock, rock-n-roll, pop, electric si asmd. Am folosit muzica de multe ori pentru a ma integra. Simteam nevoia sa apartin unui grup si atunci incepeam sa vad preferintele muzicale ale oamenilor respectivi si asa puteam incepe o conversatie foarte usor. Eram timida, inca sunt uneori ( desi nu pare :mrgreen: )  si desi pare ca eram cam stalker, muzica m-a ajutat sa imi fac prieteni. Era si ceva aiurea totusi in treaba asta. Imi era uneori rusine sa recunosc in fata amicilor mei care ascultau numai rock si erau dedicati acestui stil de muzica ca eu mai ascult din cand in cand si pop si electric si din astea numai de zbenguiala. Era o blasfemie . Cum adica sa asculti porcariile alea? Aia nu e muzica si multe alte remarci care ma faceau sa ma inchid in mine.

Cu timpul am invatat sa nu imi mai fie rusine de asta. Sa ascult ce imi place, cand vreau, cum vreau. Viata e prea scurta sa te ascunzi pe la colturi daca iti place sa asculti Smiley si ti-e teama ca te vor privi prietenii cu alti ochi.

Si ce daca suna aiurea? Iti place? Atunci asculta.

La fel e si cu cititul cartilor. Obisnuiam sa citesc doar sa bifez niste puncte. Am inteles apoi ca “sportul” asta pe care am reusit sa il aduc in viata mea din nou trebuie sa imi fie drag si sa nu fiu constransa de niste limite. E adevarat ca exista anumite carti care trebuie citite in viata asta, ele stau la baza formarii noastre ca adulti, dar asta e alta poveste si nu stiu daca sunt in masura sa le indic eu – nu am citit foarte mult ca sa imi pot forma o parere avizata – dar timpul nu e pierdut.

Se poate aplica si in viata de zi cu zi de parinte. Iti place sa dansezi si sa canti cu al tau copil? Fa-o, viata e prea scurta sa stai sa ii explici ca trebuie sa faci curat sau sa impachetezi sarmale. Daca poti sa o faci cu el, cu atat mai bine – petreci timp cu el si se bucura ca te poate ajuta. De cele mai multe ori te incurca, dar daca dai cativa pasi inapoi, respiri adanc si vezi imaginea intreaga arata cam asa : puiul ala mic de om face tot ce ii sta in putinta sa te ajute. El vrea sa petreaca timp cu tine, nu il intereseaza ca nu a sters tot praful :)))

Stiu ca e usor de zis si greu de facut uneori, dar nu e imposibil. Am reusit cu muzica si cititul, e un pas inainte. Viata e prea scurta sa ne-o mai complicam si noi ascunzandu-ne pasiunile si gusturile. Pentru ca se stie de cand lumea: gusturile sunt diferite, nu se discuta.

Si ca final grandios, va las o melodie de care eu sunt obsedata in ultima vreme. Nu are cine stie ce versuri, nu imi transmite filozofii de viata, dar ma face sa ma simt bine si asta e tot ce conteaza 😀

sursa video: Youtube

p.s. ascult si muzica serioasa, nu numai bumti, bumti din asta :))) Data viitoare fac o lista cu melodiile mele preferate de la Metallica. :mrgreen:

Advertisements
calatorii, de-ale mele, timpul, zambete

Despre calatorii mult visate

Mi-am dorit foarte mult in fiecare an sa calatoresc intr-un loc nou. M-am plans mai mereu ca nu mergem si noi undeva in afara sau ca nu stam si noi mai mult de 3 zile in concediu. Si nu mi-am dat seama cat de egoista si oarba am fost. Daca stau sa ma gandesc, aproape in fiecare an am mers pe undeva. Ori la mare, ori la munte , ba mai mult am reusit sa mergem si in afara tarii.

Anul asta a fost cel mai plimbaret pentru noi si abia ieri mi-am dat seama cat de ametita sunt. Traseul a fost unul frumos si am bifat mai multe tari decat mi-as fi imaginat in vreun an.

Polonia prin Varsovia in primavara…Suedia in vara si in drum spre Suedia am vazut si o mica parte din Germania prin Dresden si Berlin , Danemarca prin Copenhaga si in noiembrie Italia prin Milano. Ar trebui sa fiu idioata sa spun ca nu m-am plimbat . Ar trebui sa deschid mai mult ochii si sa imi dau seama ca sunt norocoasa si ca nu am fost destul de recunoscatoare pentru sansele care mi s-au oferit . In urma cu 6 ani, nici nu imi imaginam sa am asa ceva. Ma gandeam ca am inceput o noua viata departe de parintii mei si imi doream sa reusesc sa ii fac mandri. Imi dramuiam fiecare banut si cand ramaneam pe zero, visam cu ochii deschisi la excursii in diferite orase. Se zice sa ai grija ce iti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca. Asa a fost. Toate astea imi dau putere sa indraznesc sa visez mai mult, sa cred ca se poate si sa am mai multa rabdare. Si sa deschid ochii.

Cand stateam cu parintii mei, cea mai apropiata varianta de excursie era un drum pana la Sighisoara sau pana la Bran la cabana unchiului meu si asta se intampla o data la cativa ani.  Nu am avut concedii cu parintii, cum aveau toti copiii. Cand ma intorceam in toamna la scoala , nu prea aveam ce sa povestesc , doar peripetii de la bunici si uneori nici nu mai povesteam ascultand grandioasele calatorii ale colegilor mei. Am ales sa nu mai povestesc si sa imi croiesc un drum cat mai frumos spre calatoriile mult visate. Nu pot sa spun ca am reusit sa cuceresc lumea, dar stiti cum se spune : “one step at a time” .

Daca e sa fiu recunoscatoare pentru ceva anul asta, e sansa pe care am avut-o si daca nu ar fi fost anumiti oameni nu s-ar fi intamplat. Poate nu la nivelul asta. Asa ca indraznesc sa visez mai mult si sa imi imaginez ca urmatoarea calatorie va fi la New York sau la Los Angeles si ca sa fie si mai aproape : in Bucovina :mrgreen:

Am realizat toate lucrurile astea abia acum cateva zile cand faceam o retrospectiva si mi-am dat seama cat de zaluda sunt ca am uitat in cate locuri am fost. Aveam impresia ca in primavara am stat acasa 😆 Deh, marmotele de la o varsta nu mai tin minte ce fac. Si ca sa citez din vorbele celebre ale bunicii de 93 de ani : “Intreaba un batran ce a mancat ieri la pranz ca nu va sti sa iti spuna, dar intreaba-l de viata lui si iti va povesti totul..” Poate incep sa ma transform :)))))

adunate, de-ale mele, timpul

Uneori graba nu strica treaba

De cand ma stiu , m-am descurcat foarte bine in situatiile de criza. Parca functionez mai bine atunci cand sunt in criza de timp. A inceput totul din scoala primara. Vacanta de vara mi-o petreceam in Sighisoara la bunicii mei si bineinteles ca, la fel ca toti ceilalti copii, aveam teme de vacanta. La matematica, la limba si literatura romana si germana. Da, am facut limba germana inca din clasa a 2-a. Nu stiu cat m-a ajutat , pentru ca intre noi fie vorba, abia invatam sa vorbim corect romaneste, d-apai sa mai vorbim si in germana. Si ziceam de teme de vacanta. Daaa, era o fericire pentru mine sa pun in bagaj pe langa haine, carti, caiete, stiloul si borcanelul de cerneala ( de vreo doua ori mi-am stricat hainele pentru ca nu am pus bine capacul, dar asta e alta poveste ) . Va dati seama ca nu imi ardea de teme. Eram fara parinti, bunicii imi indeplineau toate dorintele, aveam prieteni acolo care ma asteptau in fiecare an. Nici acum nu cred ca as avea chef, chiar daca am mai multa constiinta :)))) Oricum, in niciun an nu reuseam sa ma apuc din timp de rezolvat toate problemele si le lasam pe ultima suta de metri. Mai exact : cu 2 saptamani inainte sa vina ai mei sa ma culeaga , eu ma apucam de teme. Si eram foarte serioasa, nu raspundeam la strigatele disperate ale fetelor de a iesi afara, joaca in fan nu imi mai facea cu ochiul si nimeni nu reusea sa imi distraga atentia de la treburile serioase pe care le aveam de indeplinit. Dat fiind faptul ca am avut cea mai buna invatatoare ever, aveam mult teme si nu tocmai usoare. Dar , dupa cum va spuneam , ma descurc bine in conditii de stres si in apropierea unui termen limita. Si de fiecare data cand ajungeau ai mei , eu eram pe la final si le aratam mandra ce am lucrat eu toata vara :mrgreen: Mare noroc am avut de complicii mei -bunicii. Timpul a trecut si la fel s-a intamplat si in scoala generala si in liceu . La facultate in apropierea sesiunii eram foarte linistita, imi faceam stocul de cafea si cola si stateam noptile prin bucataria caminului sa imi invat . Nu ma intelegeti gresit, nu reuseam sa invat toata materia in 2 nopti, dar lasam ce era mai greu pe zilele alea si mereu intram in panica. Dar totul e bine cand se termina cu bine, in toata facultatea am avut cred ca maxim 5 restante . La masterat a fost mai lejer, aveam cursurile mai bine aranjate si timp destuul pe langa munca. Evident ca eu m-am apucat de lucrarea de disertatie cu o luna inainte si era cat pe ce sa nu mai gasesc un profesor care sa imi fie indrumator. Atata m-am rugat de o profesoara, pana la urma a acceptat si am corespondat prin mail. Inainte cu 3 zile , i-am trimis varianta finala a lucrarii, asta pentru ca inainte cu o noaptea scrisesem mai bine de jumatate . Am stat in baie, pentru ca acolo aveam un oarecare birou, mi-am pus muzica si nu imi venea sa scriu nimic. Parca era goool in mintea mea . Si atunci in panica totala, am deschis un alt document Word si am inceput sa scriu : ” nu stiu ce sa scriu, oare ce as putea scrie in cele aproape 40 de pagini? de ce nu imi vine nimic in minte? daca as putea sa scriu macar un rand, macar o idee si de acolo as porni …” Am continuat cu aberatiile uitandu-ma la ceas din 5 in 5 min si m-a lovit inspiratia 😆 Si am scris pana dimineata. Evident ca nu am mai dormit, trebuia sa merg la munca. M-am descurcat.

La fel se intampla si in situatiile de criza de zi cu zi. Functionez mai bine cand sunt mai aproape de un termen limita sau cand mi se impune sa termin o sarcina intr-un timp record.  Parca ma descurc mai bine, reusesc sa iau decizii destul de bune si totul iese asa cum trebuie. Si asta se intampla nu numai la munca ci si in plan personal. Prefer sa fiu uneori pusa in situatia de a alege in 10 minute , decat sa mi se dea o zi la dispozitie. De obicei uit si ajung sa iau o decizie in ultimul moment. Sunt constienta ca nu e ok tot timpul, dar ma adaptez . Pana la urma stiu foarte bine ca nimic din ce planuiesc nu va iesi in totalitate, asa ca nu imi ramane decat sa lupt si sa ma descurc in fata faptului implinit. Desi ma stresez mai mult asa si sunt mai agitata, parca e mai bine asa cateodata. Prea multa liniste dauneaza , as avea prea mult timp de gandit si cine stie ce tampenii as putea sa mai debitez ? 😆

 

adunate, calatorii, comunicare, de-ale mele, dimineata, relaxare, timpul, zambete

Iubesc in fiecare zi

Addicted traieste pentru a iubi si iubeste frumos fiecare moment din viata ei, am citit pe blog la ea si zau ca mi-a placut foarte mult ce a scris, daca nu ma credeti , aveti articolul aici .

Chiar daca unele zilele sunt mai proaste si simt ca e totul la pamant iubesc. Imi iubesc viata, parintii, il iubesc la nebunie pe el si imi iubesc prietenii pentru ca ma vad asa cum sunt cu adevarat. E salvarea mea de la o viata trista si comuna, e sentimentul care ma scapa de orice problema si ma elibereaza de gandurile negative.  Pe langa toate astea iubesc :

– cafeaua de dimineata ( fara ea nu as putea sa ma trezesc si probabil as fi cea mai morocanoasa persoana )

– diminetile petrecute cu mama mea in curtea de la tara, doar noi doua , linistite

– surprizele ciudate , dar originale

-sa ma prostesc , ma relaxeaza enorm..

-sa fiu morocanoasa dimineata, e felul meu de-a fi , prietenii stiuuu! :mrgreen:

– pauza de cafea de la munca

-muzica , pentru ca ma relaxeaza teribil

-sa conduc pe drumuri necunoscute, cu muzica aproape de maxim, doar eu si drumul ..

– momentele de respiro in care suntem doar noi doi, nu vorbim, pur si simplu stam unul langa altul..

-plimbarile lejere si plecarile fara destinatie

-excursiile neprogramate

– sa ma plimb toamna prin padure, sa joc fotbal cu baietii si sa alerg pe camp

– sa fiu competitiva, cateodata sunt chiar draguta asa cand ma enervez daca pierd vreo 10 jocuri de canasta 😆

-florile de camp si bataia cu apa in curte

-cand mergem cu totii la plimbare pe camp si in padure

-zilele calduroase de toamna si mirosul de pere ..

-sa ies cu prietenii si sa radem pana nu mai putem ..

-sa ma agit pentru altii si sa ma complic , pentru ca apoi tot eu sa gasesc rezolvarea cea mai rationala in doi timpi si trei miscari.

-sa mananc o inghetata la ora 12 noaptea pe o bancuta in parc..

Lista ar putea continua , dar ma opresc aici, nu vreau sa va indulcesc prea mult 😛

Un inceput superb de saptamana, exact asa cum imi doream 🙂

p.s. Poate Honey, Nina , Camelia si Narcisa  imi vor spune ce iubesc ..Daca au timp , macar in 2-3 randuri.

citit, comunicare, de-ale mele, frica

Schimbarea- un lucru bun ?

Depinde din ce perspectiva privesti lucrurile. Se zice ca nu e bine sa incerci sa schimbi un om, ca e gresit sa ii schimbi obiceiurile si ca i-ar dauna caracterului. Dar daca o schimbare i-ar face bine? Am auzit de atatea ori ca degeaba ma chinui sa il schimb pe cel de langa mine, asta inseamna ca nu il plac. Nu neaparat. Una e sa te obisnuiesti cu anumite ticuri, cu obiceiuri proaste, defecte si sa reusesti sa treci peste ele pentru ca iubesti si alta e sa incerci sa schimbi niste chestii care ii dauneaza si lui/ei. Se aplica si in cazul prietenilor, chiar si a parintilor. V-am zis , trec printr-o perioada mai grea cu ai mei si imi doresc sa ii pot ajuta sa treaca peste necazuri si daca vad un comportament gresit, incerc sa il schimb. Pana la urma schimbarea e buna. De la vopsitul parului in alta culoare, pana la schimbatul masinii,pana la schimbatul mancatului si chiar a prietenilor ( bine , daca e cazul sa ii schimbi nu se pot numi prieteni) . De multe ori ne plangem, ca vai ce bine era pe vremea lui cutarica..Cel mai bun exemplu sunt persoanele care il tot plang pe Raposatu’ alias nea Ceasca sau ce nume o mai avea. Consider ca fiecare perioada e cu “dictatorul” ei .

Ce a fost atunci ,a fost, trebuie sa progresam si nu sa traim din amintiri. Asta cred ca e cea mai comuna greseala pe care o putem face. Nu de putine ori am auzit sau chiar eu am zis : Ah, ce bine era cand lucram sub conducerea lui cutarica” . A trecut, sunt la un alt nivel, trebuie sa ma adaptez si sa merg mai departe. Se spune ca romanii se adapteaza in orice conditii si ca suntem un popor rezistent. Eu cred ca suntem cam slabi in gandire cel putin, ca obezi au inceput sa apara si pe la noi. Ma distreaza cateodata : domle , cat de puternici suntem noi si cate facem si cate … si mai cate. Acum nu vreau sa ponegresc chiar tot poporul, ca s-au facut si la noi multe lucruri bune si avem oameni exceptionali, dar cred ca una din greselile pe care le facem este ca traim in trecut. Regretam prea multe si nu privim inainte. Sunt multe greutati si sunt multi oameni care isi duc viata de pe o zi pe alta, insa daca intr-adevar suntem asa de puternici si ne adaptam in orice situatii de ce nu facem treaba asta? Suntem in criza, dam guvernul jos si apoi ne plangem ca nici cu astia ce sunt acum la putere nu e bine, apoi ne gandim oare pe cine sa votam si revenim iar la ideea : ce bine era acum nspe ani…. Sa fie clar, m-am referit mai sus la oamenii apti de munca si la oamenii care ar trebui si am increderea ca pot gandi mai mult. Putem face mai multe.

Am deviat un pic de la subiect, dar ce voiam sa spun e ca de multe ori am trait cu amintirile si ca in loc sa merg inainte, am stat pe loc. Trebuie si cred ca pot sa accept ca o schimbare e un lucru bun si ca daca renunt la un obicei al meu care e daunator pentru mine si cei din jur, atunci nu renunt la nicio parte din mine.

Asa ca, daca va ganditi la o schimbare acum , care ar fi aceasta? Ce ati vrea sa faceti dar va e teama ca nu va mai fi nimic din ce a fost ? Poate nu trebuie sa mai fie nimic din ce a fost , ca sa se faca loc pentru ceva mai bun. E si asta un mod de a privi problema, nu?

 

Uncategorized

‘ Neata buna !

Buna dis de dimineataaa! Azi m-am trezit cu un chef de viata si mi-am prins parul intr-o ata 😆

Daca unii oameni folosesc pe post de desteptator urmatoarele :

  • ceasul
  • telefonul ( si aici cu diferitele melodii )
  • colegii de apartament
  • mamele
  • televizorul ,

marmota noastra cum credeti ca reuseste sa se ridice din pat ? Tin sa precizez ca pentru mine cel mai greu lucru e sa ma trezesc dimineata, de obicei sunt foarte morocanoasa si pana la prima gura de cafea daca nu sunt lasata in pace, fac urat. Bine acum sa nu va imaginati ca iau la bataie pe omul de langa mine, dar nici nu sunt cea mai vesela fiinta din lume atunci, mai ales daca ma trezesc foooarte de dimineata.

Ca sa revin la ce voiam sa va spun, ceasul meu desteptator este porumbelul. Sau mai bine zis ceata de porumbei, cardul , stolul. Am constatat ca nu mai am nevoie sa imi pun alarma la telefonul pentru dimineata, pot sa ma bazez pur si simplu pe RIca porumbica si Relu porumbelu’ ( cele 2 animale de casa ) . Doar v-am spus ca am un porumbel in balcon, numai ca de cateva zile s-au tot adunat acolo mai multi si se pare ca dimineata ei au sedinta. Rica porumbica sta pe cuib acolo si tine de cald puisorilor, Relu’ porumbelu’ sta pe geam si decide cine intra in sedinta si cine nu , iar restul vocifereaza si dau tarcoale balconului meu, ca si cum ar face o prezentare in PowerPoint.

Asa ca, de acum inainte nu o sa mai am probleme in a ma trezi dimineata pentru ca stiu ca la ora 6:30-7:00 incepe sedinta in sala de meeting ( aka balconul ) . Si daca in sala alaturata e sedinta, eu nu pot sa dorm ca valiza , nu ? Ar fi chiar nesimtire din partea mea :mrgreen:

p.s. Desi e vremea atat de urata afara, va sugerez sa va imaginati ca e frumos si bine si va rog eu mult de tot sa ZAMBITI! 😀

p.p.s. Am si o melodie asa de inceput de saptamana, e o melodie care mie imi place foarte mult si va las sa va bucurati de ea.

Uncategorized

Ploaie de vara

Eram doar un copil cand striga mama dupa mine sa intru in casa.. “O sa racesti! imi spunea mereu.” Dar pentru mine nu conta asta, era o fericire sa alerg prin ploaia calda de vara si sa ma joc in baltile din fata blocului. Toti oamenii fugeau sa se adaposteasca, numai eu alergam ca un copil nebun si radeam intruna. Era cea mai mare placere pentru mine, mai ales daca se intampla dupa o zi torida de vara… Intram apoi in casa uda leoarca si bineinteles ca nu scapam de cearta. “Daca ai sa racesti, sa nu te aud ca te plangi! ” Si plecam capul trista , ma duceam spasita in baie sa ma schimb si apoi ca si cum as fi facut un lucru foarte rau, stateam in camera si citeam. Ajungea tata acasa si era uimit cum de sunt eu asa cuminte. Minune mare, fata noastra sta cuminte in camera. Oricum nu dura mult sentimentul de vinovatie. Eram un copil , traiam cu maxima intensitate toata momentele de care aveam parte.
Timpul a trecut si fata s-a facut mai mare..a devenit marmota si a plecat pe plaiuri necunoscute.. Dar sentimentul acela de a alerga prin ploaie a ramas mereu in sufletul meu. E un sentiment de eliberare, de nebunie temporara, pe care puteam sa mi-l permit oricand. Imi aduc aminte intr-o seara, eram la niste prieteni si stateam la povesti. Incepuse sa ploua destul de tare si ne-a trecut prin cap sa iesim sa alergam . Imaginati-va 3 fete in costume de baie, cum alergau noaptea prin ploaie in jurul blocului si radeau mai ceva ca niste iele intr-un joc nebunesc..
Momente frumoase am avut.. De ce mi-am adus aminte de toate astea? Pentru ca in timp ce scriu aceste randuri afara ploua. Dar nu e nici frig, nici cald, e perfect. Miroase a tei, a ploaie proaspata de vara.. Insa de data asta nu am mai iesit sa alerg. Mi-am luat umbrela si am iesit somnoroasa sa imi iau cafea. Am zambit usor cand am iesit din bloc, insa mi-am continuat drumul pana la magazin. M-am intors, am facut cafeaua, am mancat si atat. Nu alergare, nu tipete de bucurie, ci mai degraba tristete sau chiar somnolenta de la vremea asta. Marmota a imbatranit, sau poate e de vina locul, poate sunt eu de vina ca nu ma mai las purtata de val…
Pacat..ar trebui sa ma duc sa imi iau revansa fata de ploaie..sa o las sa imi ude crestetul ..sa ma intorc in casa uda leoarca , dar zambitoare. Si apoi sa racesc :)))