de-ale mele, zambete

Dare to dream

A fost o vreme in care credeam ca sunt perfecta sa lucrez in radio. Ajunsesem atat de departe incat voiam sa ma inscriu la cursuri speciale. Imi descarcasem tot felul de materiale cu tehnici diferite si faceam sondaje printre prieteni cu referire la vocea mea. Am primit reviewuri bune, dar tot nu eram convinsa de dulceata vocii mele , asa ca ma inregistram si ascultam atenta mai multe posturi de radio ca sa pot face comparatie. Mereu mi-a placut cum suna vocea lui Dobrovolschi, a lui Greeg de la Pro FM si mai era o tipa la Vibe FM care avea o voce foarte faina, nu i-am retinut numele din pacate. Usor, usor ma apropiam din ce in ce mai mult de visul meu de a lucra in radio. Incepusem sa citesc povestile oamenilor care lucrau in domeniu si asa am dat si peste tot felul de pareri care m-au cam dezumflat. Am revenit cu picioarele pe pamant si mi-am dat seama ca drumul meu spre radio ar fi unul tare anevoios, iar in perioada aceea aveam nevoie de un job care sa imi plateasca facultatea si chiria. E drept ma ajutau si ai mei, dar asta se intampla doar in cazul in care ramaneam pe zero, nu mai voiam sa apelez la ei decat in caz de majora urgenta. Am abandonat, nu mi se potrivea .

A urmat apoi visul cu deschiderea unei mici afaceri de organizari evenimente . Vazusem atatea nunti, botezuri si alte petreceri carora le lipseau foarte multe si geniul meu creativ intrase deja in modul de salvare. Ma autoproclamasem regina organizarilor de evenimente. Era un job care mi se potrivea destul de bine, lucrez foarte bine in conditii de stres si uimitor imi ies toate super ok, chiar daca la final sunt franta. Plus de asta sunt fan evenimente marca Tori Spelling – nu imi place foarte mult de ea ca persoana dar la capitolul petreceri este minunata. Te poti inspira de pe blogul ei , are nenumarate ponturi pentru a gazdui un party fabulos. Visul asta inca nu l-am abandonat complet, am inceput cu organizarea petrecerii pentru Mihnea anul trecut in decembrie si sunt mandra de ce decoratiuni am ales. Urmatoarea petrecere va fi si mai meticulos pregatita, am niste idei interesante de pus in aplicare :mrgreen:

Ideea unei afaceri de nisa ma atragea tot mai mult si citeam despre oameni care reuseau sa puna in aplicare proiecte frumoase . Ma gandeam ca as putea face si eu ceva, ceva care sa conteze. A venit vremea pentru scris povesti , deja ma vedeam urmatoarea J.K. Rowling . Tocmai ce vazusem un film despre viata ei si cum s-a inspirat pentru povestile de succes cu Harry Potter  si m-am entuziasmat atat de tare incat am si scris cateva randuri. Apoi m-am oprit in fata foilor albe. Blocajul scriitorilor. Au ramas acolo bine puse deoparte, mi-era teama totusi ca mintea mea nu filtra bine detaliile si atunci poate povestile mele se asemanau prea mult cu unele deja publicate . Nu as fi facut o figura frumoasa daca prima mea incercare de genul ar fi cazut sub semnul plagiatului, nu-i asa? De curand o prietena de-a mea a publicat prima carte si sunt tare mandra de ea ( o credeam in stare sa faca o treaba asa frumoasa ) insa nu stiam ca scrie si a fost o surpriza tare placuta. Deci, se poate , nu e chiar imposibil. Inca ma gandesc la idei de povesti pentru copii mai mici si chiar pentru copii mai mari. Uneori cand are chef micutul marmotel sa ma asculte ii spun povesti inventate pe loc , unele sunt chiar dragute.  Poate intr-o zi va iesi ceva si voi scrie aici cu drag despre prima mea reusita. Nu se stie niciodata…

dreams

…and then dream some more :mrgreen:

 

Sursa foto: Google images

de-ale mele, plimbari, relaxare, timpul, Uncategorized

Schimbari radicale

De cateva zile sufar. Dar sufar tare. Am terminat de vizionat ultimul episod din “Hart of Dixie” si sunt tare trista. Nu stiu cand trebuie sa mai apara, dar sper sa nu dureze prea mult asteptarea . M-a prins inca de la inceput  chiar daca  e o combinatie intre Gossip Girl ,The O.C. California, One Tree Hill si 90210 Beverly Hills – seria noua ( al meu zice ca sunt seriale de fete , dar tot s-a uitat la cateva episoade) .  E vorba de o doctorita tanara care se muta din New York intr-un orasel din Alabama , Bluebell( la ei la tara  ) si preia jumatate din clinica medicala a orasului. Spre deosebire de viata ei in New York, aici in micul orasel lucrurile nu sunt asa simple precum par. Intriga, drama, iubire si puterea de a lupta intr-o lume in care nu te prea potrivesti de la inceput, toate astea le gasesti aici . Se confrunta cu diverse probleme si are sansa de a se descoperi si de a se educa in relatiile cu oamenii. Aici invata ca pacientii sunt oameni si ca ajuta mult sa te implici si emotional cateodata . De fiecare data cand ma uit la cate un serial din asta in care personajul principal isi schimba viata asa radical , ma ia zbenga . Cat de usor pare sa te muti asa dintr-o data cu totul la mama naibii. Sa pui stop si sa dai play in alta parte a tarii. Cel putin la inceput asa mi se pare .., deh filmele astea americane 🙂 .

Hart of Dixie a venit intr-un moment in care eu descopeream blogul a doi oameni tare interesanti : Cristi si Adriana .  Pe langa calatoriile frumoase pe care le-au avut pana in prezent , m-au uimit cu o chestie . Oamenii si-au cumparat intr-un satuc pierdut de lume,  o casuta veche cu una bucata mosie bonus. Peisajele sunt absolut superbe si nu pot sa nu ma intreb : oare mi-ar placea sa stau si eu la tara ?  Ei au pornit la drum cu ideea ca vor sta in jur de 2 luni acolo , sa vada daca se descurca fara agitatia marilor orase. Sa simta pulsul unei vieti linistite intr-un colt de rai . Si au inceput sa se gospodareasca, veti gasi pe blogul lor multe poze cu evolutia lor pana acum – mi-a placut tare mult biroul lor reconditionat.

Observ ca din ce in ce mai mult tendinta este de a te retrage cat mai departe de oras. La liniste. Se pare ca toata lumea cauta liniste. Unii sunt de acord cu “exilatul” asta de buna voie undeva la tara, altii spun ca e doar un moft . O noua fita printre cei care au mai multa stabilitate materiala, sau cei care sunt din fire artisti , sau care pur si simplu s-au saturat de nebunia orasului. Eu spun ca e o mare provocare sa faci pasul asta. Chiar daca e doar pentru o perioada mai scurta.  Si stau si ma intreb : oare as rezista sa traiesc undeva departe ? Intr-un satuc unde nu exista gaze, internet si canalizare si alte conditii de bun simt.  Cred ca din astea lipsa internetului m-ar rupe cel mai mult de lume . Ca fara celelalte ne mai descurcam, facem o fosa, ne incalzim cu lemne la soba si facem o minunatie de dus afara in spatele casei :mrgreen:  Imi imaginez mereu ca mi-as face o curticica plina de flori, in spate as avea o gradina cu legume si livada cu pomi fructiferi cat cuprinde. Si asta ar fi doar inceputul.

Dar inca nu sunt sigura ca as putea sa ma rup asa de lume , poate cand oi fi mai batrana , sa vina nepotii in vizita la mine si eu sa ii primesc cu o portie proaspata de zmeura 😀

de-ale mele

My own american dream

Cand eram mica imi doream sa devin actrita sau cantareata. Pe urma mi-am dorit sa fiu medic si apoi politista, dar asta in alta poveste. Revenind la partea cu actoria si muzica, ma visam pe cele mai frumoase scene, dadeam spectacole in prima audienta in spatele blocului la scara ( cred ca multi se recunosc in scenariul mentionat) si ma credeam invincibila. Pe atunci nu stiam ce sunt alea emotii sau stage fright ca sa ma exprim in termenii industriei. Nu aveam teama de performance, nu ma gandeam ca daca voi da gres , lumea ma va arata cu degetul. Era o joaca de copil, o joaca frumoasa. Daca se intampla sa cant fals, radeam cu gura pana la urechi si faceam misto de mine. O dadeam in actorie si puneam in scena cea mai frumoasa parodie : eu in rolul principal.

Nu am devenit cantareata si nici actrita, desi cred ca la partea cu actoria as fi putut face ceva . O vreme ma gandeam sa ma inscriu la niste cursuri si eventual sa fac stand-up. Mi-a trecut repede. Cu varsta au venit emotiile, teama de a nu ma face de rusine, nu mai eram kamikaze :p Mi-am dat seama ca nu sunt atat de curajoasa in ceea ce priveste o scena deschisa. Singurele momente in care ma dau in stamba sunt cele in care jucam mima. Dar si atunci publicul care are parte de o reprezentatie din partea mea e cu atentie ales. E vorba de prietenii mei apropiati bineinteles. Mi-as fi dorit sa cunosc un succes ca in afara, pentru ca de mica am fost atrasa de Hollywood , de filmele americane si ma vedeam pasind pe covorul rosu, fie in postura de actrita , fie in cea de cantareata . Destinul meu nu s-a indreptat peste ocean..Am ramas in tarisoara mea visand din cand  la my own american dream. 

Imi dau seama acum, ca nu as fi facut fata presiunii sau mai bine spus , nu as fi fost atat de curajoasa ca in vremurile copilariei. Sau cel putin asa cred , poate cu ajutorul unor oameni priceputi m-as descurca mai bine decat mi-as inchipui.

 

Recunosc, sunt timida si tematoare uneori si cred ca trebuie sa inving asta. Ca sa ajung sa imi indeplinesc my own american dream , trebuie sa ies din zona mea de confort ( ca tot vorbeam zilele trecute de asta).

Intre timp incerc sa imi inving timiditatea in ceea ce priveste povestitul in public. De multe ori incep o discutie , lumea ma asculta , toti sunt cu ochii pe mine si ma incurc si nu  mai iese nimic bun, doar niste aberatii sau in cel mai rau caz o gluma rasuflata la care nu rade nimeni. :mrgreen:

 

p.s. am inceput wishlistul pentru anul viitor, n-am mai facut de multa vreme asta, sa imi propun chestii noi pentru anul ce va veni. O parte  voi scrie si aici, stay tuned.

 

de-ale mele, masinuta, timpul

Vine o zi..

…cand trebuie sa faci mai multe schimbari in viata ta. Am stat si am analizat de unde am pornit si unde sunt acum. Am batut ceva drum si am avut ceva experiente interesante pana acum. Am ales sa plec departe de ai mei, pentru a ma descoperi, pentru a vedea cum functionez fara ei. Si m-am descurcat, zic eu bine. Am invatat sa gatesc, sa am grija de mine singura , sa fiu mai puternica si sa nu las pe nimeni sa ma doboare. Au trecut 6 ani de atunci. A fost si greu, dar in drumul meu am descoperit tot felul de oameni de la care am avut ce invata. Au intrat in viata mea oameni frumosi, oameni buni, dar si oameni rai. Unii au ramas , altii au plecat. Cei care au plecat au lasat un gol in urma, dar cred ca asa a fost sa fie. Acum dupa atata timp, stau si ma intreb: oare am realizat destule pana la frageda mea varsta? Poate da, poate nu, cert este ca sunt fericita. Sigur sunt cateva detalii care imi umbresc uneori fericirea, dar lucrez si la asta. Acum ceva timp , nu imi imaginam ca o sa reusesc sa am o masinuta. Parea un vis indepartat, insa s-a implinit. Nu credeam ca voi ajunge unde sunt in relatia cu dl Marmot si uite ca lucrurile sunt din ce in ce mai bune. Din punct de vedere profesional sunt intr-un loc bun, e perfect pentru mine in momentul asta. Deci pe multe planuri, merge foarte bine, insa din cand in cand mai trebuie sa facem si schimbari. Acum trebuie umblat la capitolul stilul de mancare. Mi-ar placea sa ma pot trezi dimineata, sa iau micul dejun linistita, sa imi beau cafeluta afara ( ca doar e cald acum) si sa pornesc zambareata la munca. Sa imi fac un program de care sa ma tin, sa imi schimb obiceiul prost de a manca pe fuga.Uite de aia m-am ingrasat, muuult. M-am uitat la niste poze din 2008 si am simtit ca pica cerul pe mine. Eram atat de slabaaa. Si cand ma gandesc la momentul acela, ma consideram plinuta 😆 E clar trebuie sa slabesc. Si nu 2-3 kg, nu, nu. Ar fi prea frumos. Ar trebui cam vreo 10 kg asa ca sa ma simt eu bine. Vreau sa fac asta pentru mine , pentru sanatatea mea. Acum sa nu va ganditi ca sunt o balenuta, dar nici trasa prin inel nu sunt :mrgreen: Si ca sa vedeti ca vreau sa schimb ceva, in seara asta deja mi-am facut 2 sandvisuri pentru maine dimineata. Si 2 pentru dl.Marmot, ca si el are probleme la capitolul micul dejun.

La capitolul schimbari, trebuie sa regandesc activitatile de dupa munca. Trebuie sa recunosc, m-am cam ingropat in casa. Munca-acasa si tot asa. Din cand in cand mai alternam cu o mica intalnire cu fetele. Asa ca saptamanal mi-ar placea sa am o iesire cu fetele, sa chicotim asa cum stim noi si sa bem o limonada racoritoare. Apoi, il bag pe dl.Marmot in sesiune de bicicleta. Tot a muncit el sa imi faca bicicleta, asa ca de ce sa nu profitam ca avem asa aproape parcul. Si ca sa fie completa treaba, terenul de tenis e la 10 min de mers de noi. Ce sa mai , sunt intinse pe tava activitatile sportive. Mai pe scurt, am devenit cam sedentari si trebuie sa schimbam asta.

Trebuie sa imi fac un program de lucrat la traduceri. Mi-am iesit din mana grav si nu imi place. Stiu am mai spus, dar iar exemplul Ninei si scriu totul deschis, poate , poate de rusine m-oi apuca. Nu de alta, dar atunci cand oi avea si un copil , nu cred ca voi mai avea la fel de mult timp. Si sa fim seriosi, eu la 5 fix am iesit pe poarta firmei, nu exista  ore suplimentare la mine. Deci, le am pe toate. Numai vointa sa am.

Si ca sa fie treaba si mai reala , ma angajez sa scriu peste fix 2 luni despre cum au decurs schimbarile. Suntem in 23 aprilie, asta inseamna ca daca pe 23 iunie nu scriu nimic, sa imi fie rusine :mrgreen:

Cand a fost ultima data cand ati schimbat ceva la stilul de viata ?

de-ale mele, timpul

Casuta de vis

Imi doresc tare tare mult, o casuta, un teren maaare si un caine. In serile calduroase de vara , vreau sa stam pe terasa, sa jucam mima cu prietenii si sa bem votca +suc de mere fara sa mi se faca rau 😆
Vreau sa fie copacei , flori si muulta multa verdeata.
Si mai vreau eu multe..momentan sunt la stadiul de vis, dar cine stie ? 😀

de-ale mele

La ce viseaza marmotele luni dimineata ?

Pai la ce sa viseze ? La un pat imens in care sa se arunce si sa doarma pana nu mai pot. V-am mai zis eu ca am probleme cu dimineata, cu trezitul de dimineata si daca mai e si luni, atunci sunt o cauza pierduta.

Acum imi sorb cafeaua si citesc parca prin monitor stirile, zgomotele de pe sala nici nu le mai bag de seama si totul parca e intr-un vis, sau cosmar mai bine zis.

De fapt nu sunt la birou, sunt la curte , sub visini si sorb cafeaua alaturi de mama mea. Avem prajiturele dulci cu ciocolata si aerul curat ne face sa ne simtim excelent. Tina si Florica ( bravii aparatori ai curtii ) isi fac datoria si latra la oamenii care trec pe strada.

E atat de bine incat nu imi mai vine sa ma ridic de pe bancuta…

si PUF! am cazut de pe bancuta direct in birou.. exact cum imi imaginam : mailuri, telefoane, agitatie, stres si prea putine zambete..

Vreau inapoi in curte sub visini..

de-ale mele

Sportiv mai mult cu gandul..

Pe cand eram eu o marmotica mai mica, asa pe la vreo 7 anisori si nu mai tin minte exact cate luni, ai mei m-au dat la scoala. Eram tare mandra de faptul ca sunt cu cateva luni mai mare decat copiii din clasa de la mine. A urmat apoi chinul. Trezit de dimineata, teme- bastonase, apoi litere ( imi facea probleme litera K ) concurenta intre colegi, batai cu baietii, lucruri normale pentru un copil in clasele primare. Dupa inscrierea la scoala a urmat practicarea unui sport. M-au vazut ai mei mai energica si au zis sa ma oboseasca la gimnastica. Incepuse sa imi placa, profesorii deja se gandeau sa performanta. Pentru mine era o joaca , ma duceam cu drag la antrenamente si deja in mintea mea de copil ma vedeam in concursuri prin tara. Si probabil as fi putut sa ajung departe.. Nu a fost sa fie cu gimnastica ( desi am facut cativa ani ) asa ca, a urmat inotul.

Eram ca un mic delfin dupa cateva sesiuni de inot. Imi placea mult sa ma balacesc si ma simteam tare bine in bazin. A fost greu pana m-a impins profesorul in apa si m-a amagit ca ma ajuta sa ies, moment in care m-am enervat atat de tare ca am inceput sa dau din maini si din picioare si usor usor am invatat sa inot. Aici nu mai era vorba de performanta, ar fi fost mult prea complicat, desi mi-ar fi placut. Au stabilit ai mei dragi parinti sa merg saptamanal la bazin ca sa am conditie fizica si nu au gandit rau la vremea respectiva. Pe parcurs chestia asta m-a ajutat sa fiu destul de buna la sport. Drept sa spun, imi placea tot ce era legat de activitati sportive : inot, baschet, la orele de sport eram prima la gimnastica, prima la volei, ma agitam acolo mai ceva ca un titirez.  Prin generala, pe la sfarsit nu mai mergeam la inot. Nu mai aveam timp, devenise obositor . Mergeam ocazional cand tata se ducea la meciurile lui de fotbal cu prietenii, ma lasa si pe mine sa ma balacesc. Vremurile au trecut si visele mele legate de sport nu incetau sa existe. Tot ma vedeam pe la diferite competitii, incepusem sa alerg constant ( ah, am facut si un pic de atletism , dar nu mi-a placut atat de mult ) si pe la sfarsitul clasei a8-a am hotarat ca vreau la Academia de Politie. Stiam clar ca proba sportiva e una eliminatorie si eram pregatita sa ii fac fata. In liceu, am jucat muult baschet si volei. Ma gandeam daca nu pot sa ma apuc de baschet de performanta, dar deja era prea tarziu.. Si asa am renuntat la idee.

De o vreme incoace ma gandesc la cum ar fi fost viata mea daca deveneam gimnasta , sau daca ajungeam la inot de performanta. Apoi mi-ar fi placut sa ma dea si la dansuri, as fi avut veleitati si pentru o dansatoare ( acum sunt cam praf :lol:) si de multe ori spun ca eu imi voi da copii sa faca un sport. E foarte important sa practice un sport care sa le dezvolte atat mintea cat si fizicul. Ajuta atat de mult incat nici nu ne dam seama. Tocmai de aia abia astept sa vina primavara, sau sa se mai incalzeasca un pic sa pot iesi in parc la alergat.

Vreau sa fiu mai activa din punctul asta de vedere si sa nu ma mai tolanesc in pat de fiecare data cand ajung de la munca. Sa ma ambitionez sa vreau mai mult, sa duc o viata mai sanatoasa si sa fiu in forma. Sa pot alerga ca pe vremuri 1000 metri in 3 minute si ceva, sa pot scoate sub 7 secunde la proba de viteza, sa nu imi dau duhul cand urc 4 etaje.

Mi-ar mai placea sa merg la tenis, sau de ce nu un fotbal cu prietenii , sau volei , ori baschet, ori o plimbare cu bicicleta pe niste poteci de munte. Daaaaa, minunat! O dimineata racoroasa de vara, razele soarelui sa lumineze bland padurea si eu sa imi iau bicicleta si sa pornesc in drumetie. Suna bine, nu?  Sper sa reusesc sa fac si lucrurile astea de care v-am vorbit si va sfatuiesc sa nu neglijati sportul din viata voastra. E si o modalitate de a-ti umple timpul si poate fi chiar placut 🙂

Si asa ca incheiere va intreb si pe voi : Ce sporturi ati practicat sau ce sporturi v-ar fi placut sa practicati?